Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2393/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2393/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2393/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2393
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.-Judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâți P. V., J. M. și J. L., având ca obiect „acțiune în constatare".
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.02.2015, ce face parte din prezenta hotărâre, la aceea dată, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța dispunând amânarea pronunțării pentru data de 23.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile deduse judecății:
Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâții P. V., J. M. și J. L., solicitând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare cu privire la imobilele constând în teren extravilan arabil în suprafață totală de 8800 mp situate în comuna D., ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt la data de 27.08.2013 a încheiat cu pârâții actul juridic autentic denumit "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 4106/27.08.2013" la BNP CONSENS, prin care părțile convenției au stabilit că până la data de 09.09.2013 să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, privind imobilele reprezentând teren extravilan arabil în suprafață totală de 8800 mp situate în comuna D., ., promisiune pe care aceștia nu și-au îndeplinit-o, deși au încasat integral prețul imobilului la data autentificării convenției.
Reclamantul a precizat că suprafața totală de 8800 mp este compusă din teren extravilan având categoria de folosință arabil astfel: suprafața de 5300 mp situată în T 13 P 58, cu următorii vecini: N-De 293/1, E-J. T., S-De 293, V-N. N.; suprafața de 3500 mp situată în T 19 P 37, cu următorii vecini: N-De 656, E-I. A., S-De 6/1, V-P. I. G..
A mai arătat reclamantul că la data de 09.09.2013 s-a prezentat în fața notarului public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă pârâții nu s-au prezentat, așa cum rezultă din încheierea nr. 26/09.09.2013 emisă de BNP CONSENS.
Prin urmare, având în vedere refuzul nejustificat al pârâților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, reclamantul solicită să se constate că cererea formulată este întemeiată, fiind dovedit interesul său în promovarea acestei acțiuni.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1669 C.CIV.
În dovedirea cererii reclamantul a depus următoarele înscrisuri: promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 4106/27.08.2013, titlul de proprietate nr. 2053-_/30.01.1997, încheierea de certificare nr. 26/09.09.2013, certificat fiscal, nr. 4321/21.02.2014, certificat nr._/04.03.2014, certificat de moștenitor nr. 41/24.07.2007, certificat de moștenitor nr. 42/27.04.2007.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în condițiile art. 205-208 Cod de procedură civilă.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri și a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, de către expert I. M. G..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 27.08.2013, între pârâții P. V., J. M. și J. L., pe de o parte în calitate de promitenți vânzători și reclamantul M. D., pe de alta parte, în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 4106/27.08.2013" la BNP CONSENS prin care părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea suprafeței de 5300 mp situată în T 13 P 58, cu următorii vecini: N-De 293/1, E-J. T., S-De 293, V-N. N.; și a suprafeței de 3500 mp situată în T 19 P 37, cu următorii vecini: N-De 656, E-I. A., S-De 6/1, V-P. I. G. ( filele 5-7).
În drept, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din legea 17/2014 în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară, iar conform art. 3 din legea 17/2014 înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, iar potrivit dispozițiilor art. 20 din legea 17/2014 prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.
De asemenea, instanța mai arată că prin decizia nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile art. 20 alin. (1) referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituționale.
În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a deciziei Curții Constituționale nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 instanța arată următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", prevederi care se regăsesc în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Prin urmare, consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existență juridică și deci să mai constituie temei al pretențiilor în justiție, iar din motive de securitate și de stabilitate a circuitului juridic, Constituția României prevede că efectele declarării neconstituționale a actului (legi, ordonanțe, regulamente) se produc doar ex nunc.
Este vorba așadar de lipsirea efectelor [mai exact, de încetarea acestor efecte, în termenii art. 147 alin. (1) din Constituția României] actului declarat neconstituțional pentru viitor, în temeiul unei hotărâri a instanței de jurisdicție constituțională, hotărâre cu caracter general obligatoriu și care se bucură de putere de lucru judecat.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut.
Cum este vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Prin urmare, nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 20 din legea 17/2014, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Nu este vorba, în această situație, despre raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care acestea au luat naștere (lege care să rămână aplicabilă ulterior efectelor unor asemenea raporturi întrucât aceasta a fost voința părților).
Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supraviețuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.
Astfel, prin derogare de la regimul de drept comun intertemporal, al aplicării imediate a legii noi, efectele viitoare ale situațiilor juridice voluntare rămân, în principiu, cârmuite în continuare de legea contemporană cu formarea lor (în sensul că atât drepturile patrimoniale, cât și obligațiile corelative ale părților, configurate prin acordul lor de voință, își păstrează întinderea, durata, modalitățile de exercitare și de executare stabilite la data perfectării actului juridic).
Așadar, în cazul situațiilor juridice subiective - care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea - principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după . legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.
Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.
Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
În mod asemănător, în legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat de altfel instanța supremă, printr-o decizie în interesul legii, de dată recentă (a se vedea Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011), prin care s-a statuat că "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează"; că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și prin urmare "instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern, se concluzionează că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională.
Pentru considerentele arătate, instanța constată că decizia Curții Constituționale nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 este aplicabilă în speță.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale incidente în cauză, respectiv art. 5 alin. 1 din legea 17/2014 rezultă că, pentru a se putea pronunța o hotărâre care să tină loc de contract de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren situată în extravilan, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții legale, respectiv:
- antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009
- imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară
- urmarea unei proceduri administrative prealabile privind respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.
Astfel,, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată că terenul în suprafață de 5300 mp situat în T 13 P 58, cu următorii vecini: N-De 293/1, E-J. T., S-De 293, V-N. N. și terenul în suprafață de 3500 mp situată în T 19 P 37, cu următorii vecini: N-De 656, E-I. A., S-De 6/1, V-P. I. G. nu sunt înscrise în cartea funciară, așa cum rezultă din certificatul nr._/24.06.2014 ( fila 49) precum și că reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada respectării dreptului de preempțiune în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 6 și următoarele din legea 17/2014.
În ceea ce privește motivul invocat de către reclamant, conform cărora prevederile Legii nr. 17/2014 nu se aplică cauzei de față, întrucât ar fi un caz de retroactivitate a legii, promisiunea de vânzare cumpărare fiind încheiată anterior intrării în vigoare a legii 17/2014, instanța arată că acesta nu este întemeiat pentru următoarele considerente.
Astfel, având în vedere promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare instanța constată că reclamantul este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate întrucât transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat.
În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art. 1.169 din Codul civil trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, reprezentate, în speță, de normele legale referitoare la înscrierea la rolul fiscal și în cartea funciară a suprafeței de teren ce face obiectul antecontractului, precum exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Așadar, îndeplinirea condițiilor legale în vigoare, printre care și prevederile Legii 17/2014 pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
Din acest punct de vedere, contrar susținerilor reclamantului, aplicarea prevederilor legii 17/2014, respectiv a celor referitoare înscrierea imobilului ce face obiectul antecontractului este la rolul fiscal și în cartea funciară precum și la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment.
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).
Pe cale de consecință, având în vedere că terenul în suprafață de 5300 mp situată în T 13 P 58, cu următorii vecini: N-De 293/1, E-J. T., S-De 293, V-N. N. și terenul în suprafață de 3500 mp situată în T 19 P 37, cu următorii vecini: N-De 656, E-I. A., S-De 6/1, V-P. I. G. nu sunt înscrise în cartea funciară, precum și că reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada respectării dreptului de preempțiune în conformitate cu prevederile art. 3, 4, 9 din legea 17/2014 va respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții P. V., J. M. și J. L. având ca obiect hotărâre care să tină loc de act autentic ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul M. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat "S. I.", cu sediul în C., ., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâții P. V., domiciliată în C., .. 116, jud. D., J. M., domiciliat în București, .. 10, ., . și J. L., domiciliat în C., .. 13, jud. D., ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.
Președinte,Grefier,
C.-F. DrăgoiDiana G.
Red. CFD./Tehnored. D.G.
6 ex./
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2391/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2320/2015.... → |
|---|
