Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 983/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 983/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 983

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte- Anișoara G. - Judecător

Grefier- V. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe reclamantul T. F. și pârâta P. I., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns avocat D. V., pentru reclamant, pârâta fiind lipsă.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care a învederat că a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, de către expertul F. N..

Avocat D. V., pentru reclamant, a învederat instanței că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză și a depus la dosar interogatoriul pentru pârât, solicitând aplicarea dispoz. art. 358 C.p.c.. De asemenea, a învederat că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 1669 C. Civ.

Avocat D. V., pentru reclamant, a solicitat respingerea excepției, învederând că această excepție poate fi invocată doar de către pârât în cazul în care suferă vreo vătămare. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și omologarea raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 08.04.2014 reclamantul T. F. a chemat în judecată pe pârâta P. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilă convenția încheiată între părți, autentificată sub nr. 59 din 22.01.2013 la BNP Asociați B. E., M.-P. A.-C., D. G.-E., prin care pârâta i-a vândut suprafața totală de teren de 2500 mp situată în extravilanul comunei Bucovăț, jud. D., T 91 P 59.

În fapt, la data de 22.01.2013, reclamantul a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare cu pârâta pentru suprafața de 2500 mp teren extravilan, situat în ., convenind ca actele autentice să fie încheiate până la data de 22.02.2013, iar în caz contra partea nemulțumită să acționeze în instanță pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acte autentic.

A mai precizat că, deși a notificat-o pe pârâtă la data de 15.03.2013 prin intermediul executorului judecătoresc L. N. să se prezinte la BNP Asociați B. E., M.-P. A.-C., D. G.-E. în vederea perfectării actelor, acesta nu s-a prezentat, conform Încheierii de Certificare de Fapte autentificată sub nr. 06 din data de 28.03.2013.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art. 1179, 1270, 1527, 1528 și 1650 C. Civ. și art. 35 C.P.C.

În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială, iar dacă este necesar și efectuarea unei expertize.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus: certificat privind identificarea nr. cadastral și nr. de carte funciară eliberat de OCPI D., contract de vânzare cumpărare aut. sub nr. 59 din 12.01.2013 la BNP B. E., sentința civilă nr. 11.919 din 21.09.2007 a Judecătoriei C., certificat de atestare fiscală.

Instanța a dispus comunicarea acțiunii către pârâtă, care nu a formulat întâmpinare.

În scop probator, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu efectuarea expertizei tehnice specialitatea topografie, având obiective: identificarea terenului prin măsurători, vecinătăți, evaluare, întocmire schiță și avizare OCPI.

La data de 08.12.2014 a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie, realizat de expert F. N., împotriva căruia nu s-au formulat obiecțiuni.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată și reține că la data de 22.01.2013 între reclamant, în calitate de promitent –cumpărător, și pârâtă, în calitate de promitent-vânzătoare, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 2500 m.p., situat în ., P.59, jud. D.. În acest antecontract autentificat la nr. 59/22.01.2013 de BNP B. E., părțile au convenit ca forma autentică a contractului de vânzare cumpărare să fie realizată până la data de 22.02.2013.

Reține instanța că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat sub imperiul legii noi, respectiv Codul civil aprobat prin Legea 71/2011, care prevede expres că, în situația în care una dintre părțile care au încheiat o promosiune bilaterală de vânzare-cumpărare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, așa cum prevede art. 1669.

Verificând aplicarea legii civile în timp, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 5 C. Civ. și art. 3 din Legea 71/2011, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . noului cond civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori produceriilor, iar potrivit art. 6 alin. 6 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011, „dispozițiile noului cod civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare al acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al terenurile, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”

Astfel, conform principiilor neretroactivității legii civile în timp, prevăzute de art. 6 C.civ. și al aplicării imediate a legii civile noi, actelor și faptelor juridice civile le sunt aplicabile dispozițiile legii civile în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, cu excepția retroactivității legii civile noi și a ultraactivității legii civile vechi, dacă legea nouă prevede expres o astfel de excepție.

În cazul raporturilor obligaționale, reține instanța că se va aplica legea de la data încheierii acestor situații juridice, acestea nefiind expres prevăzute în excepțiile menționate de art. 6 alin. 6 C.civ.

Față de aceste considerente, instanța va aplica în speță dispozițiile noului Cod civil care prevede că, în conformitate cu art. 1669, (1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

(2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz.

(4) În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.

Instanța reține că excepția prescripției este una de ordine publică, întrucât vizează încălcarea unor norme cu caracter imperativ, aplicându-se în speță dispozițiile art.247 NCPC.( DECIZIA ÎCCJ nr. 5529/20.09.2012 ).

Verificând, cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune, conform dispozițiilor art. 1669 alin.2 NCC, instanța constată că această convenție de vânzare cumpărare ce face obiectul cauzei a prevăzut ca dată limită de încheiere a contractului de vânzare cumpărare data de 22.02.2013, iar prezenta cerere de chemare în judecată s-a înregistrat la data de 08.04.2014, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 1669 alin.2 NCC.

Din aceste considerente, instanța va respinge acțiunea, ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., .. 51 B, jud. D., la . contradictoriu cu pârâta P. I., cu domiciliul în comuna Bucovăț, ..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 28.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Anișoara G. V. G.

Red. A.G.-Tehnored./V.G.

4 ex./09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria CRAIOVA