Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 9446/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9446/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 9446/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9446

Ședința publică de la 03 Iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C.-E. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta P. C. BRABOVA, în contradictoriu cu intimatul C. P., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că, prin Serviciul Registratură al instanței, P. C. Brabova, județul D., a răspuns relațiilor solicitate, prin adresa nr. 1160/26.05.2015, care a învederat că intimatul C. P. nu deține bunuri mobile sau imobile, nu poate fi executat silit, la care s-a atașat Hotărârea nr. 5 a Consiliului Local al Primăriei Brabova, județul D. .

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 16.01.2015, petenta P. C. BRABOVA, arată că intimatul C. P., nu a achitat amenda în cuantum de 100 lei, în termenul legal de 30 de zile, amendă aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._/21.11.2014 și nici nu poate fi executat silit, așa cum reiese din adresa nr.5003/08.01.2014, emisă de către P. C. Brabova, județul D. .

În drept, a invocat prevederile OG. 2/001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/21.11.2014, emis de Poliția Locală a Municipiului C., înștiințarea de plată nr.3263/10.

12.2014, adresa nr.5003/08.01.2014, emisă de P. C. Brabova,

județul D..

În susținerea cererii, în procedura de regularizare, petenta P. C. BRABOVA, solicită proba cu înscrisurile depuse .

Intimatul C. P., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către intimat, în procedura de regularizare a cererii, acesta nu a depus întâmpinare, instanța, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe.

Întrucât intimatul C. P., deși legal citat nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :

Astfel, instanța apreciază că intimatul C. P. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, prin procesul verbal de contravenție verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 21.11.2014, întocmit de Consiliul Local al Municipiului C.- Poliția Locală a Municipiului C., iar acesta nu a achitat amenda contravențională în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și nu există posibilitatea executării silite a intimatului.

Astfel, conform art.39 indice 1 alin 2 din O.G. nr.2/2001, modificată prin Legea 352/2006 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Astfel, prestarea unei activității în folosul comunități se face la primăria de la locul unde domiciliază contravenientul, iar în prezenta cauză se cunoaște domiciliul actual al intimatului C. P., acesta domiciliind pe raza C. Brabova, județul D..

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite cererea formulată de petenta P. C. BRABOVA în contradictoriu cu intimatul C. P., ca întemeiată, dispunându-se înlocuirea amenzii în cuantum de 100 lei, aplicată prin Procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 21.11.2014, întocmit de Poliția Locală a Municipiului C., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în sarcina intimatului C. P., pe o durată de 15 ore, la

P. C. Brabova, județul D. .

Instanța apreciază că P. C. Brabova, județul D., urmează să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea în folosul comunității .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către petenta P. C. BRABOVA, cu sediul în ., ., județul D., în contradictoriu cu intimatul C. P., cu domiciliul în ., .. 72, județul D.

Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție, ., nr._/21.11.2014, încheiat de Consiliul Local al Municipiului C.-Poliția Locală a Municipiului C., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în sarcina intimatului C. P., pe o durată de 15 de ore, la P. C. Brabova, județul D..

Urmează ca P. C. Brabova, județul D., să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea în folosul comunității.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată, în ședință publică, azi 03.07.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. CaramaliuGlavă C.- E.

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE

3/Ex/16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 9446/2015. Judecătoria CRAIOVA