Plângere contravenţională. Sentința nr. 1400/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1400/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 20450/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA Nr. 1400/2015

Ședința publica din data de 04.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. I. - judecător

Grefier: G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. D. F. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O. – BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având în vedere disp. art.131 alin 1 și art. 132 cu referire la prev. art 129 alin 2 pct 3 și art. 130 alin 2, toate din NCPC și fata de excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C., invocata de intimata prin întâmpinare, instanța pune in discuție excepția si ramane in pronuntare pe excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei C..

INSTANTA;

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul I. D. F. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. O. – BIROUL RUTIER, anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 01.05.2014 și pe cale de consecință, exonerarea de plata amenzii aplicate și ridicarea sancțiunii punctelor de penalizare.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul-verbal mai sus menționat, a fost sancționat cu amendă și 2 puncte penalizare, pentru faptul că ar fi condus auto marca VW P. cu viteza de 65 km/h și de asemenea nu a avut asupra sa tichetul TCA

A mai arătat petentul că în data de 01.05.2014 se deplasa cu autoturismul către Pitești, iar după ce a ieșit din Municipiul Slatina a fost oprit de către un agent de poliție care i-a solicitat actele la control, după care i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție pe motiv că a depășit limita de viteză, fiind depistat că a circulat cu viteza de 65 km/h .

Mai arată că în ceea ce privește TCA-ul acesta a înmatriculat autoturismul în Cehia, a plătit asigurarea obligatorie, care este valabilă până în luna iunie, acesta dovada fiind aplicată pe numărul de înmatriculare al autoturismului.

Petentul înțelege să-și dovedească plângerea contravențională cu un martor și cu înscrisurile atașate, respectiv: procesul-verbal de contravenție contestat în original și copie, CI petent, dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.

În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001.

A solicitat judecarea plângerii contravenționale în lipsa sa, conform disp. art. 411 ali. 1 pct. 2 N.C.P.CIV.

La data de 24.10.2014, intimatul I.P.J. O. – Poliția Oraș Slatina a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei C., susținând că în speță este competentă Judecătoria Slatina, iar pe fond respingerea plângerii .

Pe fondul cauzei, intimatul solicită să se constatate faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.

Susține că procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr. 2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Având în vedere dispozițiile art 269 alin. (1) din C.Pr.Civ. conform cărora „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisuluf procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.

În conformitate cu prevederile art. 270 alin. (1) din C.Pr.Civ. „înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii"".

Prin urmare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucura de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

Intimatul mai arată că în conformitate cu dispozițiile art. 249 din C.Pr.Civ. „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresata instanței de judecată.

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit de către agentul constatator în baza constatării directe, potrivit prevederilor art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

In susținerea întâmpinării, solicită să se admită ca probă procesul-verbal de constatare a contravenției, înscrisurile anexate prezentei întâmpinări, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (2) din C.Pr.Civ.

În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct.2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției noastre. Depune întâmpinarea în dublu exemplar.

La termenul de față, instanța a reținut cauza spre soluționare.

Pe excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei C., analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din cuprinsul procesului-verbal atașat la fila 4 din dosar, instanța reține că săvârșirea faptei pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională a fost constatată în orașul Slatina, județul O..

Potrivit art. 32 al.2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta contravențională.

În prezenta cauză, instanța reține și că potrivit H.G. nr. 337/1993, localitatea Slatina jud O., se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Slatina și în consecință va admite excepția invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E;

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată de intimatul I. O.-Biroul Rutier

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată petentul I. D.- F., domiciliat în C., ., ..1, ., județul D. în contradictoriu cu intimatul I. O.- Biroul Rutier, cu sediul în Slatina, ..19, județul O., în favoarea Judecătoriei Slatina, jud O. .

Fără cale de atac

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2015.

Președinte Grefier

M. I. G. D.

Redactat MI/Tehnored GD

4 ex/10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1400/2015. Judecătoria CRAIOVA