Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 32991/215/2014

Dosar nr._ - plângere contravenționala -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 19/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. C. - judecător

Grefier A. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. DE P. AL JUD. D. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns c.j. O. A. pentru petentă, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probatorii.

C.j. O. A. pentru petentă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează, pentru părți, în temeiul art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

C.j. O. A. pentru petentă solicită admiterea plângerii. Arată că un autovehicul al MAI nu figura în baza de date a intimatei ca fiind scutit de la plata taxei de drum, însă acest aspect nu exclude aplicare dispozițiilor art. 3 din OG 15/2003.

În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.09.2014 sub nr._, petentul I. DE P. AL JUD. D. a chemat în judecată pe intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/19.08.2014 și exonerarea de la plata amenzii .

În motivarea plângerii în fapt, petentul a arătat că la data de 01.09.2014 i s-a comunicat procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, reținându-se că în data de 16.05.2014 vehicul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ , ce aparține Inspectoratului de Poliție, a circulat pe DN 65 km 15+ 550 m, Pielești, jud. D., fără a deține rovinietă valabilă.

A invocat nulitatea absolută a procesului verbal, întrucât acesta mi îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care obligă semnarea actului sancționator sub sancțiunea nulității absolute.

Pe fondul cauzei, petentul a arătat că procesul verbal este nelegal și netemeinic, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art. 3 din OG 15/2002, care prevede că autovehiculele deținute de unitățile MAI sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

A solicitat încuviințarea probi cu înscrisuri.

A anexat procesul verbal contestat, în original, copie carte de identitate a vehicului și a certificatului de înmatriculare.

Petentul este scutit de la plata taxei de timbru, conform art. 30 alin. 1 OUG 80/2013.

În drept a invocat OG 2/2001 și OG 15/2002.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 06.10.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale

Potrivit dispozițiilor art.l, alin.2 din Ordonanța nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost redus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO) de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Astfel, apreciază că procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art.9, alin.2 si 3 din O.G. nr.15/2002, întrucât în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției se efectuează cu ajutorul mijloace specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrație: Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic către agentul constatator M. A. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Pentru vehiculele exceptate de la plata traficului de utilizare, prevăzute la art. 3 alin. 1 din OG 15/2002, utilizatorii acestora sunt obligați să comunice CNADNR SA, sub declarație pe propria răspundere, lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor sau ale cărților de identitate ale vehiculelor, iar utilizatorii nu pot considera vehiculul exceptat de la plata tarifului până la confirmarea, în scris, de către CNADNR SA, a includerii acestuia în baza de date sau, după caz, a modificării acesteia.

Intimata a precizat că petentul trebuie să fie un exemplu în societate prin respectarea tuturor prevederilor legale, mai ales că are avantajul unui organigrame care cuprinde și un Departament Juridic, fără să invoce posibile vicii de formă, în încercarea de a se sustrage de la plata rovinietei.

În drept, a invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul MTI 769/2010.

În scop probator a depus proba foto, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală, autorizația de control a agentului constatator.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 19.08.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. procesul-verbal de contravenție . 14 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat la data de 16.05.2014, ora 20:14 pe DN 65 km 15+ 550 m, Pielești, jud. D., fără a deține rovinietă valabilă.

Împotriva procesului verbal menționat petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).

În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța constată așadar ca forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului), iar pe de altă parte dispozițiile art. 7 alin 3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 34, al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constată că se justifică înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere tocmai gradul de pericol social al faptei și situația in care se găsește petentul.

În aceste condiții, va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 250 lei, aplicată petentului în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/19.08.2014 întocmit de intimată, cu sancțiunea avertisment.

Va menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravenționale formulată de către petentul I. DE P. AL JUD. D., cu sediul în C., ., cod fiscal_, cont IBAN RO11TREZ__ deschis la Trezoreria C. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 6, Bld. I. M., nr. 401A.

Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 250 lei, aplicată petentului în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/19.08.2014 întocmit de intimată, cu sancțiunea avertisment.

Menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.

Președinte,Grefier,

L. C. A. G.

Red L.C/Tehnored./A.G.

4 ex./20.01.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria CRAIOVA