Plângere contravenţională. Sentința nr. 286/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 286/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 25960/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -plângere contarvențională-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 286
Ședința publică din data de 15.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ E AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN PRIN D.R.D.P. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
-cauza are ca obiect plângere contravențională;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001 .
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 2 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de către ambele părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014, sub nr._, petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ E AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN PRIN D.R.D.P. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 14 nr._ din data de 02.06.2014, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
Petenta, în motivare plângerii, a arătat că în data de 14.12.2013, s-a constatat că vehiculul "categoria A"cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe DN 65 KM 15+550 m, . fără a deține rovinieta valabilă.. A mai arătat că astfel cum reiese din conținutul facturii nr. 0001 din data de 31.07.2012, precum și din certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice, petenta, la data săvârșirii contravenției, nu mai era proprietara autovehiculului. A mai arătat că vehiculul cu numărul de înmatriculare_ este un autoturism care face parte din categoria B de vehicule și nu A, cum în mod eronat s-a consemnat.
Petenta a mai arătat că procesul-verbal de contravenție poartă mențiunea că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, existând cazuri de nulitate absolută. Procesul-verbal contestat poartă semnătura că a fost semnat electronic, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea procesului –verbal de contravenție care nu este semnat. În acest sens, a mai arătat că certificatul digital nu face dovada semnării electronice a procesului-verbal de contravenție dat fiind faptul că acesta reprezintă un document electronic emis anterior întocmirii procesului-verbal, conținând cheia publică necesară verificării semnăturii electronice.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 248 C., pe dispozițiile O.U.G nr. 195/2001, art. 16 și 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, pe dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, pe dispozițiile art. 21 din Constituția României, precum și art. 6 din C.E.D.O.
Petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție contestat, precum și factură fiscală, certificat fiscal.
Intimata, prin serviciul Registratura, la data de 10.10.2014 a depus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata. In motivare, a arătat că nu s-a făcut dovada achitării taxei aferente rovinietei la data depistării în trafic, fapt recunoscut chiar de către petentă. A mai arătat că procesul – verbal de contravenție este un act administrativ întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de un act normativ.
În prezenta cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, solicitată de către ambele părți.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.06.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei deoarece în data de 19.12.2013 a circulat cu autovehiculul cu nr de înmatriculare_ pe DN 65 km 15+550 m,pe raza loc Pielești, jud.D., fără a avea rovinietă valabilă, fiind astfel încălcate dispozițiile art.8 alin.1 și 2 din OG nr.15/2002.
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție, se observă că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție, se observă că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu pot fi invocate decât de partea vătămată.
Articolul 17 din OG 2/2001 determină condițiile de valabilitate a procesului verbal a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută, precizând expres că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal”.
În speță, petenta invocă nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție pe motivul că lipsește semnătura agentului constatator, fiind încălcate dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Referitor la motivul invocat privind lipsa unei semnături oficiale de pe procesul verbal, fapt ce ar intra sub incidența art. 17 din O.G. 2/2001, instanța precizează că acest text de lege se referă la semnătura agentului constatator, fără a condiționa, așa cum susține petentul că această semnătură trebuie să fie olografă, procesul verbal în cauză fiind semnat electronic, conform prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001.
Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În cauză, procesul verbal a fost semnat electronic, conform prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001 de către A. C. N. cu certificatul nr._0304a996076e6fe9a50b3fe5 din 10.03.2014 emis de Certsign S.A., fiind depus la dosarul cauzei certificatul calificat privind titularul și autorizația de control.
În consecință, procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.06.2014 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Certsign a fost întocmit cu respectarea tuturor regulilor impuse de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional, întocmit pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Referitor la sarcina probei și a valorii probatorii a procesului verbal de contravenție în lumina jurisprudenței CEDO, instanța constată că deși în cauza A. contra României, s-a reținut că procedura contravențională este asimilată procedurii penale cu toate garanțiile care decurg de aici, respectiv prezumția de nevinovăție și sarcina probei care revine celui ce acuză, instanța, în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, nu poate să excludă valoarea sa probatorie. În raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea în acest sens cauza Lauko împ. Slovacia, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenției procedura de aplicare si executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia sa contravină Convenției.
În speță, aspectele invocate de către petentă în plângerea formulată sunt neîntemeiate.
Instanța, consideră că până la proba contrară, procesul-verbal de contraventie face dovada deplina a celor înscrise în acesta, bucurându-se totodata de prezumtia relativa de legalitate care se coroboreaza cu art.249 Cod proc civilă, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Instanța constată că în cauză petenta nu a propus vreo probă în apărarea sa, astfel că aspectele invocate prin plângerea contravențională sunt neîntemeiate, motiv pentru care prezumția relativă de legalitate a celor cuprinse în procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată, iar petenta nu a făcut dovada contrară a celor reținute de agentul constatator prin procesul-verbal de contravenție.
Instanța, analizând toate împrejurările săvârșirii faptei, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, va hotărî și asupra sancțiunii aplicate.
Astfel, analizând, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și a art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată, întrucât aceasta este neîntemeiată si va menține procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.06.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petenta ., CUI_, nr.ord.reg.. cu sediul în C., ., jud.D., cu domiciliul procedural ales în ., ., jud.O. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN,CUI_, cu sediul în C., ..17, jud.D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.06.2014.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.
Președinte,Grefier,
Z. E. C. C.
Red. E.Z.
Tehn. C.C.
4 exe/10.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 723/2015.... | Evacuare. Sentința nr. 716/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|