Plângere contravenţională. Sentința nr. 3409/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3409/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 3409/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3409/2015
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C.-E. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. M. pentru petent S. A., lipsind intimata. Se prezintă martorul C. G. .
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că, la data de 05.03.2015, prin Serviciul Registratură, petentul S. A., prin avocat a depus procesul-verbal încheiat în data de 02.10.2014.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul C. G.., semnatar al procesului verbal de contravenție, sub prestare de jurământ, in conf. cu disp. art. 318-323 N.C.pr.civ., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În timpul audierii martorei C. G., instanța respinge întrebarea formulată de avocat P. M., cu conținutul procesului verbal, ca nefiind utilă soluționării cauzei, întrucât este vorba despre un înscris care poate fi consultat de la dosarul cauzei .
Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată, și nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul petentului a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Avocat P. M. pentru petent S. A. a solicitat admiterea acțiunii și înlocuirea amenzii cu avertisment. Mai arată că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei și cu împrejurările comiterii faptei și urmările produse, că petentul S. A. a încercat să asigure cele necesare traiului familiei sale, a construit două adăposturi pentru animale. Primul adăpost a fost construit conform autorizației de construire, în timp ce al doilea adăpost a fost construit la o distanță adecvată,
animalele fiind mutate ulterior în noul adăpost.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță la data de 09.10.2014, petentul S. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 22.09.2014, în contradictoriu intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul arată că, este căsătorit și are doi copii minori în întreținere, fiind angajat în Ministerul Apărării Naționale, militar profesionist, cu un venit mediu lunar de 1500 lei, iar soția este casnică îngrijindu-se de creșterea minorilor .
Mai arată că, în primăvara anului 2012 a luat decizia de a crește mai multe animale, capre care să asigure o . produse necesare consumului familial, lapte, brânză, iaurt, carne, iar în primăvara anului 2014, animalele s-au înmulțit și mai mult, spațiul destinat lor de la domiciliul său, din ., devenind insuficient, motiv pentru care a luat decizia de a construi o anexă gospodărească pe terenul intravilan proprietatea personală din comuna Coșoveni, ., conform autorizației nr. 03 din data de 23.01.2014, anexă unde se mută animalele .
Ulterior mutării animalelor în acest adăpost, prin Ordinul nr. 119/2014 pentru a probarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, Publicat în Monitorul Oficial partea I,nr. 127 din 21 februarie 2014, art. 11 alin. 1 s-a stabilit că distanța minimă de protecție sanitară între teritoriile protejate și o . unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației pentru ferma de caprine care este de 1000 m, iar la data apariției acestui ordin avea deja anexa gospodărească construirii fapt ce a împlinit cheltuirea economiilor familiei și de asemenea contractării unor credite .
La data de 04.07.2014, în urma sesizării unui cetățean care locuiește pe aceeași stradă cu petentul, ., dar al cărui proprietar care nu se învecinează cu terenul pe care este construit adăpostul a fost vizitat de către doi inspectori în cadrul Direcției de S. D. care au constatat faptul că datorită numărului de animale ( 35 ) adăpostul nu mai
îndeplinea cerințele impuse de Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.
La data efectuării controlului, la 22 septembrie 2014, adăpostul era aproape finalizat urmând ca în seara aceleiași zile, când se întorcea de la serviciu să monteze porțile de la intrare și să mute animalele în noul adăpost- fapt ce s-a întâmplat.
Agentul constatator a efectuat controlul la ora 10.00 deși soția sa i-a arătat că stadiul lucrării i-au explicat faptul că în aceeași zi va muta animalele, a procedat totuși la amendarea sa, sub presiunea reclamației acelui vecin.
Având în vedere toate acestea, faptul că încă din ziua efectuării controlului a mutat animalele în alt adăpost, înțelegând să respecte dispozițiile legale, faptul că a făcut eforturi deosebite pentru a construi un al doilea adăpost împrumutând sume considerabile de bani ( raportat la veniturile sale ) și având în vedere veniturile relativ mici pe care le realizează, solicită înlocuirea amenzii cu aceea a avertismentului. În condițiile, în care iarna bate la ușă și are doi copii minori de vârstă școlară de
întreținut i-ar fi imposibil să se împrumute și pentru a achita 1500 lei amendă, iar modalitatea în care a înțeles să remedieze greșeala de a construi primul adăpost la o distanță neadecvată și situația sa familiară îi dă posibilitatea să beneficieze de dispozițiile OG nr. 2/2001 care îndreptățesc instanța de judecată să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale cu aceea mai ușoară a avertismentului.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/29.01.2015, procesul verbal de constatare a contravenției .-DJ Nr._/22.09.2014, încheiat de Direcția de S. Publică D., procesul verbal nr.85/22.09.2014, de constatare a condițiilor igenico sanitare, copia actului de identitate al petentei, copia autorizației de construire nr.3/23.01.2014, eliberată de Primăria comunei Coșoveni, planșe foto depuse la filele 17-18,, chitanța nr._-208-0124 din 09.10.2014, privind taxa judiciară de timbru, schița imobilului .
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, petentul S. A., solicită proba cu înscrisurile depuse și proba cu un martor, probă respinsă de către instanță, ca nefiind utilă soluționării cauzei .
În procedura de regularizare, intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., depune la dosar: delegația de reprezentare nr._ din data de 12.02.2015, întâmpinare în două exemplare, la care atașează înscrisuri, respectiv declarații extrajudiciare, adresa nr.R149/09.07.2014, emisă de către Direcția de S. Publică D. .
În procedura de regularizare, intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii, ca neântemeiată, întrucât în data de 25.07.2014, s-a depus sesizarea numitului Balsam M., prin care reclamă disconfortul creat de deșeurile animale, depozitate necorespunzător de petent și în raport de aceasta luarea măsurilor prevăzutre de legislația sanitară în vigoare, de către persoanele abilitate din cadrul DSP D. .
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.205 Cod procedură civilă .
În apărare, intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., a solicitat proba cu înscrisuri .
Întrucât petentul S. A. nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
La termenul din data de 30.01.2015, instanța a dispus citarea martorului asistent C. G., consemnat în procesul verbal de contravenție, în conformitate cu art.19 din OG 2/2001 .
Instanța a procedat la luarea declarației martorei C. G., care arată că, în primăvara anulșui 2014, fiind salariată la Primăria Coșoveni, în cadrul compartimentului agricol, la sesizarea vecinilor, s-au deplasat cei de la direcția de sănătate publică care au făcut verificări, după care i-au cerut actul de identitate și a fost trecută ca martor asistent.
Mai arată că, peronal a participat la la controlul efectuat de către reprezentanții intimatei și i s-a pus în vedere petentului să-și mute caprele, teren care se afla poziționat la circa 50 de m de terenul vecinilor care au făcut reclamație, iar petentul și-a mutat animalele de acolo în toamna anului trecut, având și o anexă construită pe teren, anexă pentru care avea autorizație, fiind construită din bolțari .
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.09.2014, emis de către intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., s-a dispus sanționarea petentului S. A., cu amenda de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.6, lit.d din HG 857/2011, reținându-se că la data de 22.09.2014 nu s-au respectat distanțele minime de protecție sanitară stabilite prin normele de igienă în vigoare referitoare la zonele de locuit, petentul crescând un număr de aproximativ 35 de animale într-un adăpost amplasat sub distanța minimă legală față de vecinătăți, producând disconfort, în zona de locuit respectivă .
Conform art. 3, pct.1 din HG 857/2011, constituie contravenție absența autorizației sanitare de funcționare pentru obiectivele ce desfășoară activități cu
risc pentru starea de sănătate a populație, supuse procedurii de autorizare
sanitară, conform reglementărilor legale în vigoare .
Potrivit 6 lit.d din aceiași lege, nerespectarea distanțelor minime de protecție sanitară stabilite prin normele de igienă în vigoare, referitoare la zonele de locuit, se sancționează potrivit legii .
Prin urmare, instanța constată că petentul S. A. nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de de art.6, lit.d din HG 857/2011, întrucât la data de 22.09.2014, deși cu ocazia efectuării controlului de către reprezentanții intimatei s-a constatat că petentul nu a respectat distanțele minime de protecție sanitară stabilite prin normele de igienă în vigoare referitoare la zonele de locuit, acesta a respectat normele de igienă în vigoare referitoare la zonele de locuit, întrucât pentru cele 35 de animale și- a creat un adăpost, respectiv o anexă, construită din bolțari, la o distanță legală față de vecinătăți, fapt confirmat și cu declarația martorului asistent C. G. consemnat în procesul verbal de contravenție .
În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a admite plângerea, instanța urmează a admite plângerea formulată de către petentul S. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție .-DJ NR_/22.09.2014, ca netemeinic și nelegal, fiind exonerat petentul de plata amenzii aplicate .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petentul S. A., cu domiciliul în Comuna Coșoveni, ., județul D., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal de contravenție .-DJ NR_/22.09.2014, încheiat de DSP D..
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. G. C.- E.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE
4/Ex/17.04.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 2007/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2602/2015.... → |
---|