Plângere contravenţională. Sentința nr. 3845/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3845/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 41296/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 3845/2015

Ședința publică de la 23.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ

Grefier L. T. N.

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul D. N. A., in contradictoriu cu intimat C. SA - C..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:

În temeiul art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri solicitata de petent prin actiune si de intimata prin intâmpinare este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.11.2014, sub nr._, petentul D. N. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. SA - C., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/28.10.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 06.11.2014 a primit prin posta de la C., un proces verbal de contraventie . nr._/28.10.2014 prin care a fost sanctionat cu amend ape motiv ca a circulat pe drumurile publice cu masina cu nr. de inmatriculare_, fara a detine rovinieta valabila.

De asemenea, petentul arata ca la data de 27.02.2013, a vândut autoturismul cu nr. de inmatriculare_, catre P. I. F., astfel ca la data mentionata in procesul verbal acesta nu a condus acel autovehicul.

In sustinerea plângerii contraventionale au fost depuse la dosar copii de pe urmatoarele acte: procesul verbal contestat, dovada comunicarii procesului verbal, contract de vânzare cumparare, adeverinta doveditoare pentru scoaterea din evidenta financiara, instiintare pentru efectuarea de mentiuni in baza de date de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor D..

La data de 04.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plâmgerii ca fiind nefondata si neintemeiata si mentinerea procesului verbal de constatare a contraventiei . 14 nr._ ca fiind temeinic si legal.

Prin intâmpinare se arata ca la data de 12.08.2014, pe DN 65F km 3+000 m, pe raza localitatii CN C., vehiculul cu nr. de inmatriculare_ apartinând numitului N. A. D., domiciliate in C., . Cernatescu, nr. 7, . surprins ca a circulat pe drumurile nationale fara a detine rovinieta valabila, sens in care la data de 28.10.2014 a fost intocmit procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ de catre C. SA _CESTRIN.

Arata intimata ca procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ indeplineste toate conditiile prevazute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Mentioneaza intimata ca procesul verbal a fost intocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin 2 si 3 din OG 15/2002 in lipsa contravenientului si a martorilor, constatarea contraventiei fiind efectuata cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare si Control a Rovinietei – SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea 455/2001 cu prevederile art. 19 din OG 2/2001 reiese ca procesul verbal contestat contine mentiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic de catre agentul constatator B. F. A. cu certificate emis de CertSIGN SA.

Intimata arata ca contractul de vânzare cumparare este un inscris sub semnatura privata, data acestor inscrisuri putând fi opusa tertilor decât daca au fost inregistrate conform art. 1182 C.civ la o institutie publica, din ziua in care a fost inscris ., din ziua mortii celui care l-a incheiat sau din ziua in care a fost trecut in extras de catre functionarii publici cum ar fi punerea de sigilii sau pentru efectuarea de inventare.

Se mai arata ca sistemul promovat de codul civil urmareste sa nu fie opuse tertilor inscrisuri care pot fi antedatate, astfel incât prin aplicarea la situatia de fata sa nu fie trecuta in documente o data anterioara savârsirii faptei, desi transferul dreptului de proprietate sa fi operat la o data ulterioara savârsirii faptei contraventionale, aceste inscrisuri având forta probanta doar intre partile contractante.

Din prevederile art. 7 si art. 1 al. 1 lit. b din OG 15/2002 rezulta ca obligatia de plata a rovinietei ii revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este mentionat in certificatul de inmatriculare, utilizator fiind persoana fizica sau juridical inscrisa in certificatul de inmatriculare care are in proprietate sau care dupa caz poate folosi vehiculul in baza unui drept legal, iar in baza de date a Ministerului Administratiei si Internelor – Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, petentul apare mentionat ca fiind proprietar, situatie in care raspunderea contraventionala ii revine conform OG 2/2001 si OG 15/2002.

De asemenea, intimata arata ca petentul are posibilitatea obligarii noului proprietar de a inmatricula autovehiculul pe numele lui, chiar si pe calea unei actiuni in justitie.

In drept, intâmpinarea a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul MTI 769/2010.

La data de 19.01.2015, petentul a depus la dosar raspuns la intâmpinare prin care a aratat ca prin inscrisul nr._/17.07.2013 anexat plângerii contraventionale emis de MAI – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Inmatriculare a Vehiculelor D. se face dovada de efectuare a mentiunii de instrainare in Registrele Politiei, in baza contractului de vânzare din data de 27.02.2013, incheiat anterior datei de 12.08.2014, când a fost intocmit procesul verbal de constatare contestat.

De asemenea, petentul arata ca radierea fiscala a fost efectuata in data de 27.02.2013, conform comunicarii emise petentului de catre Administratia Financiara, in calitate de fost proprietar al autovehiculului, conform contractului de vânzare din data de 27.02.2013.

In ceea ce priveste inmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar, vânzatorul nu poate impune noului proprietar inmatricularea masinii pe numele sau, noul proprietar având aceasta obligatie conform OUG 195/2002, sub sanctiune.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri solicitata de petent prin actiune si de intimata prin intâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 28.10.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

În fapt, la data de 12.08.2014, vehiculul categoria A cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe DN 65F km 3+000m C., fără a deține rovinietă valabilă.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O. G 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea nr. 180 / 11 aprilie 2002, cu modif . ulterioare .

Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Verificând conținutul procesului verbal de contravenție sus menționat, instanța constată că acesta nu este semnat de agentul constatator, cu toate că în cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționat că documentul a fost semnat electronic cf. prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001.

Instanța apreciază că această semnătură nu îndeplinește exigențele stabilite in mod imperativ de art. 17 din O. G 2/2001, întrucât prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, definesc înscrisul în formă electronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar iar art. 4 pct. 3 din același act normativ stabilește că semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, si la pct. 4 al aceluiași articol prevazandu - se că semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

Astfel cum rezulta din dispozițiile legale anterior rubricate înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic", condiție ce nu se verifică in cazul procesul verbal de contravenție care este destinat a fi citi pe hârtie, atâta vreme cat legiuitorul prin OG 15/2002, nu a înțeles sa deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, respectiv dispozițiile OG 2/2001.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . 14 nr. nr._, încheiat la data de 28.10.2014 si exonerează petentul de plata amenzii in suma de 250.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulata de petentul D. N. A., domiciliat in C., ., nr. 7, ., . in contradictoriu cu intimat C. SA – C., cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6.

Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/28.10.2014 si exonereaza petentul de plata amenzii.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședința publică azi 23.03.2015.

P. Grefier

T. G. C. L. T. N.

Red.T.G.C.

Tehnored.L.T.N.

4ex/21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3845/2015. Judecătoria CRAIOVA