Plângere contravenţională. Sentința nr. 5414/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5414/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5414/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5414
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE . C. C.
Grefier C. D. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de către petentul P. O. C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - BIROUL RUTIER C., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martora L. L. M., lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a procedat la luarea declarației martorei L. L. M., propusă de petent și audiată sub prestare de jurământ, în conformitate cu dispozițiile art.318-323 din Noul Cod de procedură civilă, răspunsurile fiind consemnate în declarația luată, declarație atașată la dosarul cauzei .
În temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei .
Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul petentului a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate, având în vedere că din probatoriul administrat a fost făcută dovada contrariului celor reținute în procesul verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată .
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 12.09.2014, petentul P. O. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.09.2014,în contradictoriu cu intimata I. D.- BIROUL RUTIER C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment".
În motivarea plângerii, petentul arată că, în data de 08.09.2014, în jurul orei 18,00 a efectuat cursuri practice de conducere auto în C., iar după ce a trecut de trecerea de pietoni de la intersecția, ..M. S. și-a continuat deplasarea pe . 1500 m, până în fața hotelului Andre s unde au fost opriți la control de către un echipaj de poliție, care a venit din spate și i-a depășit, iar un polițist nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversare .
Mai arată că, segmentul de drum unde există trecerea de pietoni are două benzi de circulație pe sens, iar autoturismul său s-a deplasat pe banda de lângă trotuar, iar cu toate acestea a fost sancționat și i s-a reținut permisul de conducere .
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 31 și următoarele din OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/ 08.09.2014, emis de I. D., copia actului de identitate a petentului, chitanța nr._-255-0052 din 12.09.2014, privind taxa judiciară de timbru, dovada de reținere a permisului de conducere . nr._/08.09.2014, răspuns la întâmpinare .
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, petentul P. O. D., solicită proba cu înscrisuri .
În procedura de regularizare, petentul P. O. D., depune precizare la acțiune prin care solicită proba testimonială cu martora L. L. M. .
În procedura de regularizare, intimata I. D., în termenul legal de 25 de zile prevăzut de art.201(1) Cod pr.civilă a depus la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică petentului, la care nu se atașează înscrisuri .
În apărare, în procedura de regularizare, intimata I. D., formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii,ca netemeinică și nelegală și
pe cale de consecință menținerea actului sancționator, ca temeinic și legal, solicitând instanței să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond śi forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. În opinia sa, instanța de
judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un
act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
În cazul în care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alin.1 NCPC se opune la ascultarea acesteia .
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinică si legala, procesul verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său.
Referitor la procesul verbal, consideră ca instanta de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislative, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece circulând cu o viteză peste limita legală admisă, exista pericolul producerii unor accidente de circulație .
De asemenea, solicită să se aibă în vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG 195/2002 .
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentului P. O. C., pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de
procedură civilă .
Întrucât petentul P. O. C. nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Instanța a procedat la luarea declarației martorei L. L. M., care aratăcă, în data de 08.09.2014, în jurul orei 18,00, făcea cursuri practice de conducere, apelând la petentul P. O. C., ca și instructor auto, personal aflându-se la volan, fiind oprit un autoturism marca Opel, de culoare gri argintiu, cu nr. de înmatriculare_ și se deplasa dinspre Piața C. și trecând de intersecția cu . făcut dreapta către .>
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.09.2014, emis de către intimata I. D.- BIROUL RUTIER C., s-a dispus sancționarea petentului P. O. C., cu amenda de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 pct.3, alin.3 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că la data de 08.09.2014, în calitate de instructor auto a condus autoturismul marca Opel, cu nr._, pe . la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unor pietoni care traversa regulamentar .
Curtea Europeană pentru apărarea dreptului omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le
împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag.În special art.6 alin.2 cere statelor să includă aceste prezumții în limitele rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând
drepturile la apărare .
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu
trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de
constatarea personală a faptei de către agent .
Prin urmare, instanța constată că petentul P. O. C., nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 pct.3, alin.3 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data de 08.09.2014, în calitate de instructor auto a condus autoturismul marca Opel, cu nr._, pe . la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unor pietoni care traversa regulamentar, fapt probat și cu declarația martorei L. L. M.,propusă de către petent și audiată sub prestare de jurământ .
Mai mult decât atât, instanța constată că, intimata I. D., a confirmat prin întâmpinarea depusă în procedura de regularizare, că nu deține material probator cu privire la contravenția săvârșită de către petentul P. O. C. .
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite plângerea formulată de către petentul P. O. C., în contradictoriu cu intimata I. D.- BIROUL RUTIER C., dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție . nr._
din 08.09.2014, ca netemeinic și nelegal, fiind exonerat petentul de plata
amenzii aplicate .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petentul P. O. C., cu domiciliul în C., .. 93, ., apt. 59, județul D. în contradictoriu cu intimata I.P.J. D. - BIROUL RUTIER C., cu sediul în C., ., județul D. .
Anulează Procesul verbal de contravenție . nr._/08.09.2014 încheiat de intimata I. D. - Biroul Rutier C. .
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată, în ședință publică, azi, 24.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. C. D. P.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /CDP
4/Ex/18.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5830/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5416/2015.... → |
---|