Plângere contravenţională. Sentința nr. 5697/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5697/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 5697/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5697/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 24.04.2015, având ca obiect plângere contravenționala formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. 6 DIN C. INSPECTORATULUI DE STAT PENTRU TRANSPORTUL RUTIER BUCURESTI, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
La data de 13.08.2014 petenta . SRL prin av. D. C. A. a formulat plângere în contradictoriu cu inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I. T. nr. 6 împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 25.07.2014 emis de ISCTR – I. T. nr. 6, solicitând în principal anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment".
În motivarea plângerii, petenta arată că în fapt la 25.06.2014 s-a efectuat un control la sediul societății de către 2 inspectori de la ISCTR.Administratora societății petente a prezentat inspectorilor documentele solicitate la control mai puțin înregistrările privind perioadele de conducere și odihnă ale conducătorului B. M..Deși reprezentanta societății a explicat inspectorilor că aceste acte sunt păstrate în autovehicul d e către persoana care îl conduce pentru a putea fi arătate în cadrul unui control în trafic, societatea a fost sancționată contravențional ca și cum nu ar fi avut aceste înregistrări.
Deși li s-a explicat inspectorilor că aceste documente există și locul unde se află și că le va prezenta ulterior, atitudinea inspectorului a fost recalcitrantă, acesta a întocmit un proces-verbal de contravenție în care a sancționat petenta cu amendă în cuantum de 8000 lei pentru ca lipsa înregistrării privind odihna.
Deși administratora societății a invederat inspectorului că va prezenta ulterior aceste acte, societatea a fost sancționată contravenția prevăzută de OG 37/2007 art. 8 alin. 1, pct. 21 și că este necesar ca aceste documente să fie deținute în autovehicule pentru a le prezenta în trafic în cazul controalelor în trafic.
Petenta precizează că a făcut numeroase contracte de transport pe tot teritoriul României și respectă legislația în vigoare, având în vedere toate actele în legalitate și consideră că în mod nelegal și cu rea-credință a fost sancționată de inspectorul care deoarece nu a găsit motive pentru a o sancționa, a întocmit în mod abuziv procesul-verbal contestat.
În drept, a invocat dispozițiile OG 37/2007 modif. Și complet.
A depus la dosar procesul-verbal contestat și a solicitat încuviințarea probei cu martori.
Instanța a încuviințat proba cu martori, astfel că în cauză a fost audiat martorul B. E. - A., declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
La data de 26.11.2014 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulată ca fiind neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de contravenție, ca fiind temeinică și legală.
A menționat faptul că procesul-verbal de contravenție marchează existența raportului contravențional, acesta fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează acesta la răspunderea celor care au săvârșit contravenții.De altfel, ca orice act autentic,m procesul-verbal beneficiază de o prezumție de autenticitate și veridicitate, are valoarea probantă a actului doveditor reconstituit care face dovada faptei comise până la proba contrarie, iar cel care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sa și netemeinicia acestuia.
Din acest punct de vedere a considerat că plângerea nu poate fi luată în considerație, întrucât fapta săvârșită constituie toate elementele constitutive ale unei contravenții actul constatator a respectat prevederile exprese ale art. 13, 14 și urm. OG 2/2001.
A arătat că întocmirea procesului-verbal este expresia nudei contravenții, miar petentul poate invoca în apărarea sa propria culpă, iar motivația petentului nu este în măsură să îl exonereze de răspundere.
Pe fondul cauzei, conform art. 8 al. 2 OG 36/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor, utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, fapta anterior amintită face parte din încălcările grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al CEE nr. 3.821/85 și după caz, ale Acordului AETR constituie contravenție, dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune.
În aceste condiții, procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal.
Prin intermediul controalelor efectuate în trafic, este verificată repartizarea pauzelor, astfel încât să se prevină conducerea abuzivă, întrucât presiunile economice și concurența în domeniul transporturilor rutiere au condus la nerespectarea de către firmele de transport a unor norme, în special a celor legate de timpul de conducere și odihnă stabilite de Regulamentul CEE 561/2006 sau Acordul AETRE întrucât infracțiunile și fraudele caracteristice pun în pericol siguranța rutieră și sunt inacceptabile, din motive concurențiale, pentru firmele care respectă aceste norme.
A precizat faptul că respectarea acestor prevederi legale prezintă importanță deosebită, întrucât au scopul de a îmbunătăți condițiile sociale pentru salariații care intră sub incidența lor precum și acelea de a îmbunătăți siguranța rutieră în general.
Art. 11 din Acordul AETR încheiat la Geneva la 01.07.1970 la care România a aderat prevede obligația întreprinderilor de transport rutier de a organiza serviciu de transport rutier, astfel încât membrii echipajului auto să fie în măsură să respecte dispozițiile acordului.De asemenea, trebuie să supravegheze în mod regulat perioadele de conducere a vehiculului și perioadele altor activități, la fel ca și orele de repaus, folosind carnetele individuale de control.
Prin intermediul acestor controale, se previne conducerea abuzivă, întrucât presiunile economice și concurența în domeniul transporturilor rutiere au condus la nerespectarea de către firmele de transport a acestor norme, în special a celor legate de timpul de conducere și odihnă stabilite prin Regulamentul CEE 561/2006 sau Acordul AETR, întrucât infracțiunile și fraudele caracteristice pun în pericol în siguranța rutieră și sunt inacceptabile, din motive concurențiale, pentru firmele de transport care nu respectă aceste norme.
Intimatul solicită să se constate că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 al. 2 pct. 11 OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, precum și corecta individualizare a sancțiunii, în condițiile aplicării amenzii în cuantumul minim prevăzut de art. 9 alin. 1 lit. d din același act normativ precum și corecta individualizare a sancțiunii, motiv pentru care nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
În baza disp. Art. 411 al. 1 pct. 2 teza a II-a și al. 2 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A anexat în copie: împuternicire, procesul-verbal de contravenție și dovada de comunicare a acestuia, formular de control în trafic, fotocopie a indicației de pe aparatul tahograf, fotocopie diagramă.
În drept, a invocat disp. Art. 201, art. 205 – 208 C.P.CIV., art. 8 al. 2 pct. 11 OG 37/2007, Regulamentul CEE 561/2006 de modificare a Regulamentelor CEE nr. 3.821/85 și CEE nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului CEE nr. 3820/85 ale Consiliului.
În data de 19.12.2014 petenta a formulat răspuns la întâmpinare în care a reiterat cele arătate în plângerea contravențională.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea petentei proba cu înscrisuri și martorul B. E. A..
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În data de data de 25.07.2014 în intervalul orar 12.00 – 14.00 a fost efectuat un control la sediul petentei situat în .. 31, C., Jud. D., ocazie cu care s-a întocmit nota de constatare nr. 1450/25.07.2014 prin care s-a reținut că petenta nu a prezentat la control înregistrările privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto B. M., aceasta având obligația de a le păstra cel puțin un an de la efectuarea acestora, în ordine cronologică, fapta ce constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 21 din OG 37/2007 și sancționată de art. 9 alin. 1 lit. a din OG 37/2007, petenta fiind sancționată cu amendă contravențională în sumă de 8.000 lei prin procesul verbal de contravenție . nr._/25.07.2014.
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, se constată că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, până la proba contrară, procesul verbal contestat face dovada săvârșirii contravenției de către petentă, câtă vreme petenta nu a negat că nu a prezentat la control înregistrările privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto B. M., aceasta având obligația de a le păstra cel puțin un an de la efectuarea acestora, în ordine cronologică, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Aceasta întrucât procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloace legale de probă de către contravenient, conform dispozițiilor art. 249 N.C.P.C. care reglementează sarcina probei.
Susținerile petentei cum că nu putut prezenta la control înregistrările privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto B. M. din cauza faptului că acestea se aflau într-un autotren marca M. care era în service la București nu sunt de natură să ducă la înlăturarea răspunderii contravenționale, petenta trebuind să dețină la sediu înregistrările privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto B. M. cu un an înainte de momentul efectuării controlului, neavând ce să caute la bordul unui autotren înregistrările privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto B. M..
În ceea ce privește solicitarea petentei de aplicarea a sancțiunii avertismentului instanța constată că această nu este oportună în această cauză, având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a faptului că conducătorii auto nu respectă prevederile legale în ceea ce privește perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, motiv pentru care adorm la volan și pot produce accidente soldate cu victime omenești, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment fiind un act care ar încuraja atitudinea acestora de nerespectare a reglementărilor în vigoare.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul ales pt comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat " D. C. A. " din C., . 30, . în contradictoriu cu intimatul I. T. 6 DIN C. INSPECTORATULUI DE STAT PENTRU TRANSPORTUL RUTIER BUCURESTI cu sediul în București, sector 1, .. 38, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M/Tehnored. RCB/ 4 ex./20.07.2015.
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5694/2015.... | Uzucapiune. Sentința nr. 5637/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|