Plângere contravenţională. Sentința nr. 7550/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7550/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7550/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7550/2015
Ședința publică din data de 04 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul P. A. D. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal si c.j I. I. pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a comunicat cazierul auto al petentului, după care,
C.j I. I. pentru intimat depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Instanța procedează la legitimarea petentului P. A. D., acesta prezentând CI . nr._.
La interpelarea instanței, petentul învederează că insistă în soluționarea plângerii contravenționale.
Instanța constată, la identificarea petentului, că cel de-al doilea prenume al acestuia în noua carte de identitate . nr._ este D. iar în vechea carte de identitate expirată, depusă în copie la dosar, . nr._, al doilea prenume este D..
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 NCPC, procedează la verificarea competentei materiale, generale si teritoriale a Judecătoriei C., constatând că potrivit art. 94 NCPC și art. 32 OG 2/2001, este competenta material, general si teritorial să soluționeze cauza.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pentru propunerea de probe:
Petentul solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
C.j I. I. pentru intimat solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Constatând ca proba cu înscrisuri solicitată de petent și intimat pentru dovedirea motivelor invocate prin plângere și întâmpinare, este admisibilă și poate să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 254, 255, 258 NCPC, instanța o încuviințează.
Instanța ia act că nu sunt alte solicitări de probatorii.
În temeiul art. 238 alin. 1 NCPC, având în vedere obiectul cauzei și probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 4 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 392 NCPC, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.
C.j I. I. pentru intimat solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată si menținerea actului sancționator ca legal întocmit, având în vedere pericolul social destul de ridicat al faptei contravenționale reținute în sarcina petentului.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare si pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.02.2015, sub nr._, petentul P. A. D. (D.) a chemat în judecată pe intimatul I. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2015, exonerarea de la plata amenzii contravenționale in cuantum de 390 lei si restituirea permisului de conducere.
In motivare, petentul a arătat că la data de 31.01.2015, in jurul orei 11:30, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost oprit de un echipaj al brigăzii de politie rutiere in zona DN 65 KM 8, a prezentat documentele la control după care i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat pentru o depășire neregulamentară.
Petentul a mai arătat că art. 147/1 cod rutier, la care a fost încadrat (luminile de avarie se folosesc când vehiculul a rămas in pană ori a fost avariat si nu poate fi deplasat imediat in afara părții carosabile), nu corespunde faptei consemnate în același proces verbal.
În plus, în procesul verbal . nr._, la rubrica "Înștiințare de plata", CNP – ul petentului este format din doua litere si șapte cifre, și nu din 13 cifre, acesta fiind_.
Plângerea a fost legal timbrată.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copie dovada . nr._/31.01.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei, copie CI si proces verbal . nr._/31.01.2015.
La data de 10.03.2015, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului iar instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. S-a susținut că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a învederat că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
A arătat că fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică si legală.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Fapta reținuta in sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece depășind un alt autoturism in zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă" sau încălcând marcajul prevăzut cu linie continuă, există riscul producerii unor accidente de circulație in care să fie implicate persoane nevinovate.
Intimatul a mai precizat ca prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML nr. 021-05, astfel că măsurătorile si înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate si de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.
A solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 254 NCPC, potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art. 254 alin. 2 din același act normativ, întrucât în caz contrar, se creează contravenientului o poziție net favorabilă, apărările și probele propuse de intimat raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.
Pentru motivele arătate, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în consecință, menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În drept, au fost invocate prevederile OUG 195/2002, Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 si OUG 2/2001.
S-a solicitat judecarea cauze și în lipsă cf. art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.
În probațiune, intimatul a depus la dosar planșă foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică al aparatului radar.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Potrivit rezoluției Președintelui de complet din data de 24.04.2014, s-a dispus emiterea unei adrese către I. D., pentru a comunica cazierul auto al petentului P. A. D., relațiile solicitate fiind înaintate cu adresa nr._/06.05.2015.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 31.01.2015, petentul P. A. D. a fost sancționat contraventional cu amendă în cuantum total de 390 lei și suspendarea exercitării dreptului de conducere, deoarece în timp ce conducea autoturismul Opel cu nr._ pe DN65F, în afara localității C., în direcția Filiași, la km 8 a efectuat manevra de depășire a autovehiculului care rula în fața sa în aceeași direcție, în zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă". A. a fost filmată cu aparatul radar ROM 111 montat pe auto MAI_. De asemenea, s-a reținut că petentul nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Procesul-verbal a fost semnat de petent cu mențiunea – "Nu sunt obiecțiuni".
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
În ceea ce privește legalitatea actului sancționator, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001R, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de textul normativ sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Sub acest aspect, reține instanța că agentul constatator a descris în mod detaliat faptele, dându-le o calificare juridică corectă - art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002R coroborat cu art. 120 alin. 1 lit. h din RAOUG (HG nr. 1391/2006), potrivit căruia se interzice depășirea vehiculelor […] h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea Interzisă" și art. 147 pct. 1 din RAOUG (HG nr. 1391/2006) potrivit căruia conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
Va înlătura ca nefondate criticile de nelegalitate invocate de petent, având în vedere că faptele au fost corect încadrate iar mențiunile din cuprinsul înștiințării de plată, ori lipsa acestora, nu influențează în nici un mod valabilitatea procesului-verbal.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, cele consemnate fiind constatate în mod direct de agentul constatator si fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la emitent) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002R au drept scop reglementarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar îndeplinirea cerințelor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor norme este de importanță capitală.
În același timp, însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N. G. împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).
În cauză, instanța constată că a fost respectat dreptul la apărare al petentului, acesta având posibilitatea în mod efectiv de a propune probe în apărare, ce au fost administrate nemijlocit de instanță, în măsura în care au fost apreciate ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării pricinii.
Prin urmare, deși a făcut uz de toate garanțiile procesuale privind dreptul său la apărare, petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, neprobând o situație de fapt contrară celei reținute în cuprinsul acestuia.
Astfel, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimat, reprezentând planșele foto care redau filmarea înregistrată de aparatul radar ROM 111 montat pe auto MAI_, susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, precum și lipsa obiecțiunilor la momentul constatării, care se coroborează cu aspectele menționate în actul sancționator, instanța constată că acesta se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.
În speță, cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt constatările personale ale agentului de poliție, probate fără putință de tăgadă de înregistrarea video efectuată cu aparatul radar ROM 111 montat pe auto MAI_ și neinfirmate de petent în cursul cercetării judecătorești, prin administrarea unui probatoriu veridic, pertinent și concludent. Din observarea celor nouă cadre foto, nu există nici un dubiu că autoturismul Opel cu nr._, condus de petent, a fost înregistrat de aparatul radar în data de 31.01.2015, ora 11.27, efectuând o depășire neregulamentară.
În apărare, petentul nu a invocat nicio împrejurare care să contrazică această stare de fapt reținută în cuprinsul actului sancționator.
Contravenția constând în lipsa documentelor prevăzute de lege nu a fost contestată de petent.
De asemenea, instanța reține că sancțiunile aplicate îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, respectând criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001R, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, potrivit fișei de cazier auto, și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru considerentele expuse, cum prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost infirmată, petentul nereușind să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, apreciind și că sanctiunile aplicate sunt corect individualizate și nu se impune reevaluarea acestora, dată fiind gravitatea sporită a faptei și conduita nesinceră a petentului care nu a conștientizat nici până în prezent consecințele comportamentului său, urmează să respingă plângerea formulată și să mențină ca temeinic și legal procesul-verbal . nr._/31.01.2015 întocmit de I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. A. D. (D.), cu domiciliul în mun. C., ., județul D., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în mun. C., ., județul D..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. Muncoiu M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./13.10.2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 6486/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7543/2015.... → |
---|