Plângere contravenţională. Sentința nr. 8154/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8154/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 4639/215/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8154/2015
Ședința publică de la 15 06 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. - judecător
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. și pe intimat C. SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, care au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța încuviințează, pentru părți, în temeiul art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului și, în temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.02.2015 sub nr._, petentul M. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. SA, plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.02.2015, solicitând anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție contestat, motivat de faptul că, prin recursul în interesul legii admis prin decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ s-a dispus că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, modificată prin Lg. nr. 424/2002, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 31 alin.1 din OG 2/2001, art. 270 și art. 517 C.pr.civ.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A anexat, în copie, procesul verbal contestat, dovada de comunicare, chitanța de achitare a sumei de 125 lei.
La data de 26.03.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivarea intampinarii a aratat ca, la data de 12.11.2014, pe DN 65F km 12+000m, pe raza localității C., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui C. M., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Solicită să se observe că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G.nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr.15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator A. Sbingu, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Potrivit dispozițiilor art. 7 și art.1, alin. 1 lit. b din Ordonanța nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
În baza de date a MAI-DRPCÎV, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine cf. OG 2/2001 și OG 15/2002.
Mai arată intimata că, potrivit art. 4 și art. 5 din Lg. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.Astfel, semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
În consecință, un proces-verbal de contravenție generat și semnat electronic îndeplinește condiția prev. de art. 17 din OG 2/2001 cu privire la existența semnăturii agentului constatator dacă sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii, respectiv certificatul calificat.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca fiind temeinic și legal.
A solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, își întemeiază prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
In dovedire intimata a anexat plasa foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator si certificatul calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri pentru părți.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.02.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat la data de 16.02.2015, pe DN 65F km 12+000m, CN C., fără a deține rovinietă valabilă.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Practic, în raport cu persoana contravenientului, procesul-verbal întocmit de intimată are regimul juridic similar cu al oricărui proces-verbal de contravenție încheiat de un agent constatator și care este supus legii generale în materie, respectiv OG nr. 2/2001, trebuind să conțină, pentru legalitate, elementele prevăzute de art. 17 din respectiva ordonață sub sancțiunea nulității absolute: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvarsite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, înscrisul sub formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv, și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Lipsa semnăturii olografe a agentului constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție încheiat pentru constatarea contravențiilor prevăzute de OG nr. 15/2002, modificată și completată.
În acest sens este și Decizia nr. 6/2015 prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
În acest context legal instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015 întocmit de intimată, acesta neîndeplinind condițiile de legalitate menționate.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul M. C., CNP_, domiciliat în C., .. 3, jud. D., cu domiciliul procesual ales în C., ..62, jud. D., în contradictoriu cu intimata C. CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
Anulează procesul verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică de la 15 06 2015.
Președinte, Grefier,
L. C. C.R.
Red jud. L.C.
Tehnored gref. C.R.
4 ex/ 24.06.2015.
← Pretenţii. Sentința nr. 8755/2015. Judecătoria CRAIOVA | Întoarcere executare. Sentința nr. 9306/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|