Plângere contravenţională. Sentința nr. 8609/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8609/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 2442/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8609/2015

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu

Grefier V. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent T. D. C. și pe intimat I P J D., având ca obiect plângere contravențională la procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 22.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă.

Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța constată că petentul nu a solicitat probe în dovedirea plângerii.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art.394 Cod proc.civ. și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de către intimată, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.02.2015 sub nr._ petentul T. D. C., în contradictoriu cu intimatul IPJ D., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 22.01.2015, exonerarea de plata amenzii, anularea punctelor de penalizare și restituirea permisului de conducere.

În fapt,

Petentul arată că la data de 22.01.2015, în jurul orelor 15.05, în timp ce conducea autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe bulevardul 1 Mai din C., pe banda numărul 2 de circulație, la intersecția cu . fost oprit de către un echipaj de poliție, iar unul din polițiști i-a solicitat documentele pentru control, fără să îi precizeze pentru ce motiv, spunându-i să aștepte la autoturism.

Petentul arată că după aproximativ 10 minute, agentul constatator s-a întors, aducându-i la cunoștință că i-a suspendat permisul de conducere pentru că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii.

Petentul mai arată că a încercat să îi explic domnului agent că nu este de acord cu cele susținute, întrucât în momentul în care se afla înaintea trecerii pentru pietoni, în dreapta sa, pe banda numărul 1, exact înaintea marcajului de trecere pentru pietoni era staționată o autoutilitară,iar pietonul s-a angajat în traversare după ce trecuse aproape în întregime de marcajul pietonal.

Petentul menționează că l-a rugat pe agent să îi prezinte o dovadă în legătură cu abaterea săvârșită, însă acesta a refuzat, spunându-i că a fost înregistrat cu o aparatură foarte performantă, urmând ca filmarea să fie trimisă la instanță, unde se va vedea foarte bine abaterea săvârșită .

În drept, petentul își întemeiază plângerea pe prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și regulamentul de aplicare al acesteia .

În dovedirea plângerii, petentul solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținere, depune la dosar procesul verbal de contravenție contestat în original, copie de pe cartea de identitate și de pe dovada . nr._/22.01.2015.

A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 10.03.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea actului sancționator.

Intimata solicită să se constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului Intimata mai arată că procesul-verbal, are valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire in cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Intimata mai arată că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Intimata solicită proba cu înscrisuri, respectiv procesul verbal de contravenție aflat la dosarul cauzei și judecarea cauzei în lipsă.

Intimata solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neântemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator ca temeinic si legal.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de părți.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata I P J D. la data de 22.01.2015, în temeiul art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 390 de lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

S-a reținut în sarcina sa că în data de 22.01.2015 ora 15:05 a condus autoturismul marca Opel cu nr.Dj – 95-DTZ dinspre Spitalul nr.1 înspre Parcul R. din C. și la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicator și marcaj pe sensul său de circulație.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție cu mențiunea că nu a văzut pietonul din cauza altei mașini.

Plângerea a fost formulată în termen având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului în data de 22.01.2015, iar plângerea a fost depusă la poștă de petent în data de 03.02.2015.

Conform art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002, constituie contravenție neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai ;

Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecata este de ca după ce verifică dacă plângerea a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, după caz.

Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflării adevărului si justei soluționări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din CEDO, în baza art. 249 și urm. C.pr.civ., instanța a administrat toate probele admise de lege si a căror pertinență, concludentă si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalității părților, a oralității si a contradictorialității, instituite ca garanții implicite ale desfășurării procesului în condiții de echitate.

Având în vedere aceste principii, instanța reține ca procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate si autenticitate, permisa de CEDO, cât timp petentului i se asigura condițiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil.

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale cu privire la formă și conținut

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu reiese o altă stare de fapt decât cea care a fost reținută în procesul verbal de contravenție și care se înscrie în conținutul constitutiv al faptei contravenționale prevăzute și sancționate de textul de lege mai sus menționat, sancțiunea aplicată fiind în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, instanța, constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate și/sau netemeinicie, prezumția relativă de veridicitate si autenticitate a procesului verbal de contravenție nefiind răsturnată de probele administrate în cauză, va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. D. C. cu domiciliul în ., ., J. D., în contradictoriu cu intimata IPJ D..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015.

Președinte Grefier

A.-G. B. V. M.

Red/Tehn.- 4 ex

AGB/VM- 16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8609/2015. Judecătoria CRAIOVA