Pretenţii. Sentința nr. 2496/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2496/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2496/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2496
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte - Anișoara G.- Judecător
Grefier-V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. nr. 16 Eroilor și pârâtul N. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat G. A. și pârâtul, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze .
Instanța a pus în discuție durata necesară cercetării procesului.
Avocat G. A., pentru reclamantă, a estimat durata soluționării procesului la acest termen de judecată.
În temeiul art. 238 alin.1 N. Cod proc.civ, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța a estimat la 30 de zile durata necesara pentru cercetarea procesului.
Instanța a constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Pârâtul a învederat că prenumele său este M. și nu M..
Instanța a dispus conceptarea pârâtului cu prenumele corect, acela de M., în loc de M..
Pârâtul a mai învederat instanței că a început să mai achite din debit.
Avocat G. A., pentru reclamantă, a învederat că pârâtul achită pentru o altă perioadă și că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat G. A., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata debitului din acțiune, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul N. M. a învederat că recunoaște debitul pe care îl are față de reclamantă urmând să îl achite.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.10.2014, reclamanta Asociația de P. nr. 16 Eroilor a chemat în judecată pe pârâtul N. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1560,82 lei sumă compusă din întreținerea restantă plus penalități de întârziere aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014 din care suma de 1337,39 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei sus menționate si suma de 223,43 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada sus indicată, penalități calculate cu un procent de 0,2 % pe zi de întârziere stabilite și calculate conform art. 49 din Legea nr. 230/2007 și hotărârii adunării generale, cu cheltuieli de judecată pe care reclamanta le va face cu acest proces constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 lei, conform chitanței avocațiale.
În fapt, s-a arătat că pârâtul, in calitate de proprietar al apartamentului situat în C., cart. Valea Roșie, ., .. 13, jud. D., nu a achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, pentru perioada indicata, acesta aflându-se de drept in întârziere potrivit legii.
Învederează instanței faptul că a făcut numeroase demersuri pentru recuperarea sumei mai sus indicate, aducându-i-se la cunoștință verbal pârâtului să își achite aceste datorii restante, însă a refuzat în mod nejustificat plata întreținerii restante.
Mai arată faptul că paratul nu este singurul membru al Asociației de P. nr. 16 Eroilor care are restante fata de reclamantă, fiind si alte persoane, ipoteza in care asociația nu-si poate achita datoriile care furnizorii de utilități, înregistrând astfel restante către acești furnizori si asta datorita paratului si a altor persoane care uita sa-si mai plătească sumele datorate la întreținere.
Ca urmare a acestor datorii către furnizori s-a ajuns pana acolo încât asociația sa fie executata silit de către Regia de Termoficare pentru sumele restante si penalitățile înregistrate si asta numai datorita locatarilor care nu înțeleg sa-si plătească întreținerea.
Pentru a nu se ajunge din nou in aceasta situație, reclamanta trebuie sa-si recupereze sumele restante datorate de către locatarii restanțieri, motiv pentru care înțelege sa învestească instanța de judecata cu soluționarea prezentei acțiuni.
În dovedirea cererii de chemare in judecata înțelege sa se folosească de proba cu interogatoriul paratului si proba cu înscrisurile atașate respectiv: extras de cont, listele de plata pentru perioada indicata in cerere, procesele verbale ale adunării generale prin care au fost stabilite penalitățile.
Prezenta cerere de chemare in judecata este scutita de la plata taxei de timbru potrivit ari 50 alin. 2 din legea 230/2007.
In drept prezenta cerere de chemare in judecata se întemeiază pe
dispozițiile art. 46,49,50 din legea 230/2007.
S-a depus: împuternicire avocațială, chitanță de plată a onorariului de avocat, extras de cont, liste de plată pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, procese verbale din data de 19.03.2014 și 20.03.2013.
Instanța a dispus comunicarea acțiunii către pârât, care nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtul, in calitate de proprietar al imobilului situat în C., cart. Valea Roșie, ., .. 13, jud. D., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014, în cuantum de 1337,39 lei.
În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada mai 2014 – septembrie 2014 cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 223,43 lei.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1560,82 lei, reprezentând: suma de 1337,39 lei cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada mai 2014 – septembrie 2014 si suma de 223,43 lei penalități de întârziere.
În temeiul art. 453 NCPC va fi obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 16 Eroilor, cu sediul în C., ., nr. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul N. M., cu domiciliul în C., cart. ., .. 13, jud. D..
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1560,82 lei, reprezentând: suma de 1337,39 lei cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada mai 2014 – septembrie 2014 si suma de 223,43 lei penalități de întârziere.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2015.
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
RED.AG
TEHNORED. V.G.. - 4 Ex./ 16.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2443/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2518/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|