Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 14658/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - A. G. - Judecător
Grefier – V. G.
Pe rol judecarea acțiunii civile privind pe reclamanta S. C. Județean de Urgență C. și pârâtul P. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a constat că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 25.05.2015, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.408,32 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În fapt, s-a arătat că în data de 06.11.2012 pârâtul P. C. a fost internat la Secția Chirurgie III a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 06.11.2012 – 12.11.2012, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1.408,32 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 și 999 C. Civil, precum și condițiile prev. de art. 313 din Lg. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
S. C. Județean de Urgență C. solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
Totodată solicită ca prin hotararea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plații efective a debitului.
Având in vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii: "persoanele care prin faptele, lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucat pârâtăul a a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spitalul cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 5/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se li portă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări .
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obliga de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtăul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul Național de asigurari de sanatate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurari de Sanatate D..
In cauza de față apreciaza faptul ca printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art. 313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sanatatii altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având in vedere faptul ca pârâtăul/pârâtăa a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea reclamantă a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtăului, este evident că unitatea reclamantă, în speță, S. C. Județean de Urgență C.. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtăului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care 1-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative- existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției care a acordat îngrijiri medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtăului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Menționează că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata"" si face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscala cu privire atât la conținutul cat si cuantumul creanțelor fiscale .
In același timp obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscala: - obligația de a plati la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; - obligația de a plați majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani si potrivit alin. 1 termenul incepe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, întrucât debitul menționat în cererea noastră de chemare în judecată este o creanță bugetară.
Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.
Menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea reclamantă, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art .998 și 999 C.Civil, 112 C.P.C și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatății.
La dosar a depus decont de cheltuieli.
Instanța a dispus comunicarea acțiunii către pârâtă, care nu a depus întâmpinare.
De asemenea, din oficiu, a dispus citarea pârâtului cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, însă nu s-a prezentat.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. În acest sens, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte, ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtului în ceea ce privește atragerea răspunderii civile a autorului agresiunii câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege: „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
În speță, pasivitatea pârâtului, în calitatea sa de victimă a accidentului și neformularea unei plângeri penale în cauză împotriva autorului nu este o împrejurare care să poată fi calificată drept faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu pentru a fi incidente dispozițiile art. 998 – 999 Cod Civil.
Exercitarea unei plângeri împotriva unei persoane este un drept și nu o obligație, nu există o reglementare legală care să oblige victima unui accident să solicite tragerea la răspundere a autorului accidentului. Exercitarea din oficiu a acțiunii penale de către organele judiciare în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, nu se confundă cu o eventuală obligație a victimei de a iniția demersurile judiciare în acest sens.
Astfel, sunt nefondate susținerile reclamantei privind așa –zisa culpă a pârâtului pentru că nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 se prevede expres că prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, trebuie reparat de persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Reclamantul a invocat și faptul că în urma tratamentului asigurat pârâtului a suferit o diminuare a patrimoniului, neindicând modul în care patrimoniul pârâtului s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului.
Îmbogățirea fără justă cauză poate fi definită ca faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul. Acestuia i se recunoaște posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție prin care pretinde restituirea. Pentru intentarea acțiunii în restituire trebuie îndeplinite anumite condiții: mărirea unui patrimoniu, micșorarea unui patrimoniu, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, precum și absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia, absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite. În cauză se observa lipsa cel puțin a celor doua condiții: - absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia, deoarece legiuitorul a impus prin dispozițiile Legii 95/2006 dreptul oricărei persoane de a beneficia de servicii medicale de urgenta, contravaloarea acestora făcându-se de la bugetul de stat, existând astfel o cauza legitimă.- absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite, deoarece art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevede ca persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta pentru recuperarea daunei suferite, ca urmare a prestării asistenței medicale în favoarea unei persoane victimă a unei agresiuni, sunt persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, existând astfel un mijloc juridic. Se are în vedere totodată că îmbogățirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit ca izvor de obligații iar nu ilicit, astfel că nu poate fi reținută motivarea reclamantului în sensul că pârâtul se află în culpa deoarece nu a comunicat datele agresorului, culpă care ar conduce la răspunderea sa juridică în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză .
Din aceste considerente, instanța reține că, pârâtul – victima agresiunii – nu are calitate procesuală pasivă în speță, și pe cale de consecință, va respinge acțiunea pentru excepția lipsei calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în comuna Castranova, .. 22, jud. D..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
RED.A.G.
TEH.. V.G.4 Ex. /07.01.2016
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria CRAIOVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
