Pretenţii. Sentința nr. 3721/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3721/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 3721/2015

Dosar nr._ /2013 - Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3721

Ședința publică de la 19 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: C. D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . LOCOMOTIVE SI UTILAJE-CFR IRLU SA în contradictoriu cu pârâtul C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

In conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, pe cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată de reclamantă.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 22.08.2014 sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. A. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2785 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.

In fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 3340/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr_/63/2012 a fost obligată la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art 274 din Codul Muncii.

Prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 2785 lei.

Prin Decizia nr 8045/2013 a Curtii de Apel C. s-a desființat titlul executoriu, deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.

În scop probator, reclamanta a depus în copie sentinta nr. 3340/05.04.2013 data de Tribunalul D. în dos_/63/2012 si decizia CApel C. nr. 8045/10.09.2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 1341 CC, art 256 alin 1, art 257-259 CM reclamantul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâtul nu a formulat apărări.

La data de 22.12.2014, reclamantul a formulat o cerere în temeiul art 406 C Pr Civ în care a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata cauzei, având în vedere faptul că pârâtul a achitat drepturile bănești pretinse, anexând chitanțele nr._ / 07.11.2014 si_/07.11.2014.

Instanța din oficiu a pus în discuție calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o întoarcere a executării și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3340/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr_/63/2012, CFR IRLU a fost obligată către pârâtul din prezenta cauză la plata drepturilor solicitate.

Prin ordinul de plata nr 476/15.05.2013 si conform extrasului de cont curent nr. 79/15.05.2013 s-a achitat voluntar paratului suma de 2785 lei, reprezentând suma prevăzută in titlul executoriu, actualizată si cu aplicarea dobânzii legale.

Împotriva sentinței, . recurs, care a fost admis prin decizia nr. 8045/10.09.2013 a Curții de Apel C..

Instanța urmează să admită excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. in soluționarea prezentei cauze pentru următoarele considerente: Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului, dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

De asemenea, alin. 3 al art. 723 Cod procedură civilă prevede că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separata, instanței de executare.

Deși reclamanta nu a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că aceasta a menționat în acțiune că suma de bani a fost plătită pârâtului în mod voluntar, în baza art 622 NCPC - dispoziții care privesc îndeplinirea obligațiilor prevăzute într-un titlu executoriu ,instanța a calificat la ultimul termen de judecată acțiunea ca având ca obiect întoarcerea executării ,conform art 723 alin 3 NCPC.

Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.

Executarea hotărârii judecătorești s-a efectuat in mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, însă recuperarea sumei plătite se poate solicita tot pe calea întoarcerii executării, instanța de executare fiind competenta a soluționa cauza.

De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.

Pretenția concretă a reclamantei constă în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.

Prin urmare, instanța apreciază că aparține Judecătoriei C. competența de soluționare a cererii, astfel încât în baza art. 132 al. 3 Cod procedură civilă va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Prin sentința civilă nr. 296 pronunțată la data de 22.01.2015 de Tribunalul D. s-a admis necompetența materială a Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. cu nr._ și s-a dispus citarea părților.

La data de 22.12.2014, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecarea cauzei, în temeiul art 411 alin 1 C..

Având in vedere cererea reclamantei, data formulării acesteia, acordul tacit al pârâtei, prevederile art. 406 alin 1 C. potrivit cărora" Reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, în tot sau in parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă" precum și faptul ca această susținere se înscrie în limitele principiului disponibilității in procesul civil, respectiv a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, instanța urmează ca, in conformitate cu art. 406 al 6 C.proc.civ. potrivit căruia: ”Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului…", să constate că reclamanta a renunțat la judecarea prezentei acțiuni având ca obiect pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii în pretenții privind pe reclamanta . LOCOMOTIVE SI UTILAJE-CFR IRLU SA, cu sediul în sector 1 București, .. 38 în contradictoriu cu pârâtul C. A., cu domiciliul în comuna L., ., județul D..

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2015.

Președinte, Grefier,

M. V. C. D. P.

Red.MV/ tehn.CDP.

4 ex../24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3721/2015. Judecătoria CRAIOVA