Pretenţii. Sentința nr. 3950/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3950/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 3950/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3950/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.1 PIAȚA GĂRII în contradictoriu cu pârâtele E. Ș. și N. D..

La apelul nominal efectuat în ședință publică la o primă strigare a cauzei, au lipsit părțile.

In temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la ora 11:40, au lipsit părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, potrivit referatului întocmit de grefă la data de 14.02.2014 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:

Instanța, urmare a referatului întocmit de compartimentul arhivă civilă din cadrul Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării cu privire la perimarea prezentei cereri.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a depune la dosar modul de calcul al penalizării cf. art. 49 L. 230/2007, hotărârea Adunării Generale prin care s-a stabilit fondul de reparații si modul de plată a acestuia, perioada căreia ii este aferent fondul de reparații, actul de proprietate al paratelor, încă un exemplar al cererii si 2 exemplare ale înscrisuri atașate pentru comunicare către pârâte.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar, potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Întrucât de la data încheierii de suspendare prezenta cauza a rămas in nelucrare mai mult de un an din vina părților și nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 si urm. C.proc.civ., instanța urmează să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.1 PIAȚA GĂRII, cu sediul în C., .. 152, ., parter, județul D. în contradictoriu cu pârâtele E. Ș. și N. D., ambele cu domiciliul în C., .. V, ., județul D..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2015.

Președinte, Grefier,

L. N. D. Ișlicaru

Red. Jud. L.N.

Tehnred. D.I. – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3950/2015. Judecătoria CRAIOVA