Pretenţii. Sentința nr. 4304/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4304/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4304/2015
Acesta este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ - pretenții -
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4304/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. Z.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. în contradictoriu cu pârâtul G. A. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. j N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză .
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la o lună durata necesara pentru cercetarea procesului.
Instanța, din oficiu, invocă excepția prescripției extinctive și reține cauza spre soluționare cu privire la această excepție.
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.12.2014, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul G. A. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 625, 47lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale oferite pârâtului.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 17.08.2011 numitul G. A. M., a fost internat la Secția Chirurgie BMH, în perioada 17.08._11, iar contravaloarea zilelor de spitalizare este în cuantum de 625, 47 lei, care nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform art.998 și 999 C. civil precum și condițiile prev. de art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei datorate reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
Au fost invocate dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 conform căruia S. în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală și având în vedere faptul că, . săvârșită asupra pârâtului face parte din infracțiunile prev. de Codul penal pentru care plângerea prealabilă se exercită de către partea vătămată, în condițiile în care acesta nu a formulat plângere în termenul legal împotriva făptuitorului, reclamanta este în imposibilitatea materială și legală de a recupera prejudiciu.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a fi restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
S. C. Județean de Urgență C., a făcut toate demersurile necesare pentru soluționarea pe cale amiabilă, în sensul că a înștiințat pârâtul solicitând să prezinte toate datele cu privire la accidentul de circulație/. a cărui/cărei victimă a fost și care a determinat internarea în unitatea sa.
În cauza de față apreciază faptul ca printr-o interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate.
In cazul în care s-ar accepta ideea că doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciara ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având în vedere faptul ca pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiuni, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Este de necontestat că, deși Codul civil român în vigoare nu consacră principiul îmbogățirii fără justă cauză ca izvor de obligații de sine stătător, el este recunoscut de unanimitatea literaturii juridice și consacrat ca atare de practica judecătorească. Potrivit acestui principiu, faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe temei juridic, naște în sarcina celui care își mărește astfel patrimoniul, având obligația de a restitui în limita măririi către cel care și-a diminuat patrimoniul, a baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului - rămânerea în pasivitate - care nu făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care a agresat-o.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Acest text de lege se coroborează cu dispozițiile art. 998 și 999 cod civil conform cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului/autorului accidentului chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca parata își recunoaște culpa prevăzuta de dispozițiile art.998-999 C.Civ., constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Din dispozițiile legale mai sus menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția făptuitorului, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa prevăzuta de dispozițiile art.998-999 C.Civ., constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului/autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acesteia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției sale care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
S-a menționat că suma pretinsă de către spital cu titlul de despăgubire constituie o creanță bugetară.
In drept, a invocat dispozițiile art. 998 și 999 C.Civil, 112 Cod Procedura Civila si art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Potrivit art.17 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea este scutită de obligația achitării taxei de timbru.
În scop probatoriu, reclamantul a depus la dosar decontul de cheltuieli al pârâtului.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în termenul procedural și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
La termenul de judecată din data de 02.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârât prin întâmpinare, instanța va reține următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, peremptorie, ce va fi examinată în conformitate cu prevederile art.18 din Decretul nr.167/1958.
În speță, la data de 17.08.2011, pârâtul G. A. M. a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., Secția Chirurgie BMH, în perioada 17.08._11.
Din decontul de cheltuieli atașat la dosarul cauzei, contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de internarea acestuia a fost în cuantum de 625, 47 lei.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu va reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
În acest sens, nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art.998, 999 Cod civil.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 19.08.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 19.08.2014, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 19.12.2014, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției extinctive invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul G. A. M., CNP_, cu domiciliul în C., .. 66, ., ., jud. D., ca prescrisă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02.04.2015.
Președinte,Grefier,
Z. E. C. C.
Red.E.Z.
Tehnored. C.C.
Ex.4/11.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3705/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4339/2015. Judecătoria... → |
|---|
