Pretenţii. Sentința nr. 606/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 606/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 39539/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 606/2015

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A.-E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 2 VALEA ROSIE în contradictoriu cu pârâtul P. C., având ca obiect

pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanța verifică si stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.

În temeiul art. 238 Cod proc.civ. având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanța estimează la 1 lună, durata necesara pentru cercetarea procesului .

Nemafiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:

La data de 22.10.2014 reclamanta A. DE P. NR 2 VALEA ROSIE a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 6431,03 lei compusă din: 3742,66 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada mai 2013- mai 2014, suma de 589.70 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate la cheltuielile de întreținere restante și neachitate conform hotărârilor Adunării Generale a Asociației și suma de 2098.67 penalități furnizori..

În fapt, reclamanta a precizat că pârâtul în calitate de proprietar, deține ap. 9 din ., ., imobil din componența ASOCIAITIEI DE P. NR 2 VALEA ROSIE și nu își achită obligațiile de plată la cheltuielile asociației.

A mai precizat că pârâtul a fost somat în repetate rânduri să-și achite întreținere.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 46,50 alin.1 din Legea 230/2007, art.25 HG 1588/2007.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus următoarele înscrisuri: fișa de calcul pentru sumele datorate, copii ale hotărârilor Adunării Generale privind repartizarea penalităților de la furnizorii de utilități, listele de plată aferente perioadei mai 2013- mai 2014, facturi furnizori .

Deși legal citat pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că, pârâtul in calitate de proprietar al imobilului situat în C., ., ., ., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei mai 2013- mai 2014, în cuantum de 3742,66 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”.

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada mai 2013- mai 2014 cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâtul.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 589.70 penalități asociație și 2098.67 penalități furnizori lei.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 6431,03 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada mai 2013- mai 2014.

Văzând dispozițiile art.453 NCPC va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. DE P. NR 2 VALEA ROSIE, cu sediul în C., 22 Decembrie 1989, nr.2, ., at.4, . în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în C., 22 Decembrie 1989, ., . .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 6431,03 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada mai 2013- mai 2014.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2015.

Președinte,Grefier,

C. M. R. B. A. E.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

A.B. 03 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 606/2015. Judecătoria CRAIOVA