Pretenţii. Sentința nr. 7458/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7458/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7458/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 7458/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâtul T. D. L., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat Rojișțeanu M. pentru reclamant, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei și martorii C. R.-I. și C. A., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Rojișțeanu M. pentru reclamant depune la dosarul cauzei interogatoriu.
Se prezintă martorii Capațana A., având CNP_ și C. R. I., având CNP_.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale în cauză fiind audiați martorii C. R.-I. și C. A. ale căror declarații au fost consemnate și atașate la prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorului reclamantului asupra fondului cauzei.
Avocat Rojișțeanu M. pentru reclamant, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea acțiunii, restituirea sumei de 6000 E, cu obligarea la cheltuieli de judecată, învederează că neprezentarea la inreogatoriu reprezintă o recunoaștere, învederează că pârâtul a împrumutat sumae mai mici de bani, le-a restituit ,ulterior a luat 6000 E pe care nu a mai restituit-o.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.01.2015, sub numărul_ reclamantul R. M. a formulat în contradictoriu cu pârâtul T. D. cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca acesta să-i restituie suma de_ lei echivalentul a 6000 euro pe care i-a împrumutat la data de 07.12.2013 plus cheltuieli de judecată.
În fapt a arătat că la data de 07.12.2013 a împrumutat pârâtului suma de 6000 euro așa cum dovedește cu chitanța din data de 07.12.2013 cu termen de restituire la data de 15.04.2014.
Totodată a precizat că deși termenul de restituire s-a împlinit pârâtul refuză restituirea sumei datorate .
În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de interogatoriul pârâtului, de proba cu acte și martori.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.2158-2166 C.ciov .
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte:procesul verbal încheiat în data de 07.12.2013, invitația la mediere din data de 25.11.2014, proces verbal din data de 08.12.2014, copie C.I, dovada achitării taxei judiciare de timbru
Pârâtul deși legal citat nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Instanța prin încheierea de ședință din data de 29.04.2015 a încuviințat pentru reclamant proba cu acte și proba testimonială cu martorii C. R.-I. și Căpâțână A., probe ce au fost adminjstrate în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrarile dosarului, instanța constată și reține următoarele:
La data de 07.12.2013, între reclamant, în calitate de împrumutător și pârât,în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract de împrumut de consumație având ca obiect suma de 6000 EURO, pârâtul obligându-se să restituie suma împrumutată până în data de 15.04.2014, așa cum s-a precizat în înscrisul sub semnătură privată întocmit între părți cu ocazia intervenirii înțelegerii.
Din probele administrate în cauză, coroborate cu dispozițiile art. 358 NCPC, care instituie prezumția de mărturisire deplină, în cazul în care partea refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,, rezultă că pârâtul nu și-a mai îndeplinit culpabil obligația de restituire a sumei împrumutate, până în prezent.
Potrivit disp. art. 2164 NCC, „În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel. Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeași natură, calitate și în aceeași cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data și locul unde restituirea trebuia să fie făcută.”
Cum pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire la scadență, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 EURO sau contravaloarea în lei la data efectivă a plății, iar în temeiul art. 453 NCPC, va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul R. M., cu domiciliul în comuna D., ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul T. D. L., cu domiciliul în D., C. D., nr.26 A, județul D. .
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 EUROsau contravaloarea în lei la data plății.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2415 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 03.06.2015.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
C.R. 25 Iunie 2015
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 7378/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7203/2015.... → |
|---|








