Pretenţii. Sentința nr. 7513/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7513/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7513/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -pretenții-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7513
Ședința publică din data de 04.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul B. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
-cauza are ca obiect pretenții;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-nu a fost depus raportul de expertiză tehnică in specialitatea horticultură de către domnul expert G. M. C..
Instanța, având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a depune dovada achitării onorariilor de expert in cuantum de 300 lei și în cuantum de 841, 8 lei pentru expertiza în silvicultură, având în vedere dispozițiile art. 254 alin. 4 lit. d N.C.pc, decade reclamantul din proba cu expertiză tehnică.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâtul, personal, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, deoarece s-a constatat că pomii au fost pe terenul proprietatea sa. Solicită la rândul său obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2014, sub nr._, reclamantul B. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.700 lei cu titlul de despăgubiri pre cum și la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
In fapt, la data de 05.11.2012, paratul a pătruns in mod nejustificat si fara niciun drept pe terenul proprietatea reclamantului (conform TDP nr. 2159-4833/1997) in suprafața totala de 2.600 mp, situat in extravilanul Comunei Ostroveni, TI25/1, P183, tăind un număr de 7 plopi si 40 pomi fructiferi diverși (pruni, corcoduși, caisi etc.) pe care ii plantase pe acest teren.
Dupa consumarea acestui incident au sesizat organele de politie care s-au prezentat la fata locului si au întocmit acte de cercetare penala nefinalizate pana in prezent. În cursul cercetării penale, paratul a recunoscut fapta săvârșita, dar a susținut ca a avut reprezentarea ca terenul ii aparține lui si nu reclamantului, iar martorii audiați au confirmat întru totul atât fapta, cat si identitatea făptuitorului.
Arată ca proprietățile celor două părți se învecinează, insa sunt delimitate prin gard cu o vechime considerabila, paratul pătrunzând dincolo de acest gard despărțitor si distrugând pomii prin taiere.
Având in vedere împrejurările producerii prejudiciului precum si culpa indubitabila a paratului, solicită admiterea prezentei acțiuni si pe cale de consecința, in temeiul răspunderii delictuale, sa dispună obligarea paratului la plata despăgubirii in suma totala de 2.700 lei, suma ce reprezintă o evaluare provizorie, după cum urmează: 7 plopi = 1.200 lei, iar recolta de la cei 40 pomi fructiferi =1.500 lei (ținând cont de faptul ca nu toti pomii erau pe rod).
In drept, își intemeiază prezenta acțiune pe dispozițiile art. 1381 si următoarele din Codul Civil.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus copia titlului de proprietate asupra terenului nr. 2459-_ din data de 15.09.1997, precum si 3 planșe fotografice realizate la fata locului si la data producerii incidentului și împuternicire avocațială.
La data de 18.03.2014, pârâtul B. A. a depus întâmpinare prin care a învederat că în data de 05.11.2012, pârâtul nu a pătruns pe terenul situat,proprietatea reclamantului în suprafață de 2600 m.p., situat în extravilanul comunei Ostroveni în tarlaua T 125 /1, . un număr de 7 plopi si 40 pomi fructiferi ( pruni, corcoduși, caiși ) pe care i-a plantat Bită V. pe acest teren. În data de 05.11.2012, pârâtul a tăiat 7 plopi de pe terenul familiei sale situat în extravilanul comunei Ostroveni în tarlaua 105/1 . care îl deține cu acte de proprietate, este primul teren intabulat în T 105/1, si este trecut în Cartea funciară șa m_ a UAT Ostroveni, după ce a făcut demersuri la Primăria Ostroveni și Poliția Ostroveni pentru a intra în posesia porțiunii de teren ( partea hașurată din planul de amplasament si delimitare a imobilului ) pe care B. V. îl împiedică si îl cultivă ținându-l ocupat cu o glugă de coceni la acea dată, iar în timpul cercetărilor penale construind o construcție fără fundație pe acest teren.
Arată că reclamantul se învecinează în partea de N-E a tarlalei T 105/1, P 184 cu proprietatea pârâtului, deși el nu este proprietar conform titlului de proprietate, având suprafața de 2600 m.p. în . . P 183, acesta fiind hotar convențional. Pe suprafața de 2600 m.p. în anul 2012 si 2013, reclamantul a avut cultivată lucernă, iar în anul 2014 are cultivată această suprafață cu grâu.
Din harta cadastrală rezultă că reclamantul a fost pus în posesie în tarlaua T 105/1 . suprafața de 2600 m.p. situată în partea de N-E a parcelei P 184 pe o lungime de 200 m, existând gard de hotar între . pe această lungime.
În partea de Sud a parcelei 183 si în partea de Sus Est a parcelei 184 a fost pus în posesie F. P., iar acolo unde au fost plopii, pârâtul nu se învecinează cu B. V..
În dovedirea acțiunii, solicită proba cu expertiză tehnică de specialitate care să demonstreze că pomii fructiferi si plopii au fost plantați în tarlaua 125/1 .> În acest sens, a depus la dosarul cauzei copii de pe înscrisuri, respectiv: contract de vânzare cumpărare a suprafeței de 6500 m.p. în tarlaua T 105/1, P 184, Plan de amplasament si delimitare a imobilului extravilan, forma parcelei dată de Primăria Ostroveni în care B. V. revendică terenul lui F. P. și îi este respinsă această acțiune, harta cadastrală a UAT Ostroveni, tarlaua 105/1 din care se observă că B. V. deține teren decât în partea de N a tarlalei, declarația luI B. V. dată în fața organelor de cercetare penală în data de 16.12.2012, declarația fostei proprietare B. E..
La data de 23.04.2014, reclamantul B. V. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de B. A. prin care a învederat că, asa cum a arătat si in acțiunea inițiala, in data de 05.11.2012 paratul B. A. a pătruns fara drept pe ternul proprietatea reclamantului situat in extravilanul Comunei Ostroveni, TI25/1, T183 ( si nu T105/1 PI84 cum eronat susține paratul) distrugând prin taiere un număr de 7 plopi si 40 pomi fructiferi diverși, plantați de reclamantul pe acest teren.
Cu ocazia producerii acestui incident, reclamantul a solicitat sprijinul organelor de politie care s-au prezentat la fata locului si au desfășurat acte de cercetare specifice, întocmindu-se dosar nr._/P/2012 finalizat cu referatul din 19.02.2013 in care se retine ca arborii respectivi au fost taiati de numitul B. A., martorii audiați confirmând aceasta fapta, iar numitul B. A. afirmând ca a avut reprezentarea ca acești arbori se afla pe proprietate si il incurcau la desfășurarea activităților agricole. Întrucât soluția organelor de cercetare penala a fost de neînceperea urmăririi penale împotriva paratului B. A. motivate de faptul ca fapta sa, prin conținutul ei concret nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, reclamantul a făcut plângere către parchet si ulterior către instanța de judecata - Judecătoria C., ce a format obiectul dosarului nr._, soluționat la data de 10.04.2014 prin admiterea plângerii si trimiterea cauzei la P. de pe lânga Judecătoria C. pentru inceperea urmăririi penale împotriva paratului B. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute si pedepsite de dispozițiile art.217 alin. 1 din vechiul Cod Penal ( actualmente art. 253 alin 1 din Noul Cod Penal).
Ca atare, sub aspectul vinovăției paratului in producerea prejudiciului a cărui contravaloare o solicită prin prezenta acțiune, nu mai exista dubii, urmând ca pentru fapta sa sub aspectul laturii penale sa se pronunțe organele competente.
In ceea ce privește susținerile paratului in legătura cu suprafețele de teren deținute atat de acesta cat si de reclamantul, consideră ca situația proprietăților 4 noastre nu face obiectul prezentei cauze si ca atare solicită a fi înlăturate ca fiind lipsite de relevantă.
Instanța a administrat in prezenta cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului B. A., răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, precum și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii S. F. și L. G., precum și proba cu expertiză tehnică în specialitatea silvicultură, fiind astfel întocmit și depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică de către domnul expert M. C. L.
La termenul de judecată din data de 04.06.2015, instanța având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a depune dovada achitării onorariilor de expert, în conformitate cu dispozițiile art.254 alin. 4 lit. d N.C.P.C a decăzut reclamantul din proba cu expertiză tehnică.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :
În fapt, prin acțiunea introductivă reclamantul solicită obligarea pârâtul la plata sumei de 2700 lei cu titlu de despăgubiri pentru cei 7 plopi și pomi fructiferi plantați pe terenul reclamantului și tăiați în mod ilegal de pârât.
În drept, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ( răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Cum în speță, presupusa faptă ilicită invocată a avut loc în 05.11.2012, având în vedere dispozițiile legale amintite, instanța va soluționa prezenta cauză în temeiul dispozițiilor art. 1381 și urm C.civ potrivit căruia orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar acesta se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum și art. 249 Cod procedura civila conform căruia, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În speță, din declarațiile martorilor L. G. și S. F., audiați la propunerea reclamantului, rezultă că pârâtul a tăiat pomii ce se aflau pe linia de hotar între proprietățile celor două părți deoarece acesta a considerat că pomii se află pe proprietatea pârâtului.
Totodată, instanța reține că potrivit referatului Secției de Poliție nr.11 B. (fila 20) s-a propus neînceperea urmăririi penale față de B. A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod Penal privind tăierea în mod abuziv a celor 7 plopi de pe terenul reclamantului B. V..
În aceste condiții, având în vedere faptul că declarațiile martorilor reclamantului audiați nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, precum și faptul că prin neachitarea onorariului de expert, reclamantul a fost decăzut din proba cu expertiza tehnică încuviințată, instanța nu poate reține susținerile reclamantului privind vinovăția pârâtului pentru tăierea a 7 plopi și 40 de pomi fructiferi de pe terenul proprietatea sa, în speță, nefiind dovedit nici prejudiciul și nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și eventualul prejudiciu produs.
Prin urmare, având în vedere faptul că pentru admisibilitatea cererii este necesară existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, cele patru condiții trebuind să fie îndeplinite în mod cumulativ, instanța va reține că nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, motiv pentru care, va constata că acțiunea este neîntemeiata, și în consecință o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. V., CNP_, cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâtul B. A., cu domiciliul în ., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.
Președinte, Grefier,
E. Z. C. C.
Red..E.Z
Tehn..C.C
4 exe/…..
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7599/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7627/2015.... → |
---|