Pretenţii. Sentința nr. 8387/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8387/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 7626/215/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 8387
Ședința publică de la 17.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe Asociația de proprietari nr. 16 Brazda lui N. și pe pârâta B. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.
În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâta nu a depus întâmpinare și n au propus probe, fiind decăzuta din acest drept.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâta legal citata din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, a lipsit.
Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2015, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Brazda lui N., a chemat în judecată pe pârâta C. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5396,53 lei din care 4475,63 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2012- decembrie 2014 si 920,90 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleiasi perioade .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta este proprietarul apartamentului nr. 19, situat în C., ., ., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 16 Brazda lui N., si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 5396,53 lei din care 4475,63 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2012- decembrie 2014 si 920,90 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleiasi perioade.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073 și urm. Cod civil, Legea nr. 230/2007.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copie extras de cont, dovada penalități copii facturi furnizori, liste de plata.
La data de 01.04.2015 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre pârâta in temeiul art .201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc]
In termen legal pârâta nu auformulat intampinare.
La data de 07.05.2015 in temeiul art. 201 alin.4 Cod proc civila instanta a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 17.06.2015, pentru cand a citat partile.
La termenul de judecată de azi pârâta deși legal citată cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, a lipsit.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În calitate de proprietar, pârâta avea obligația de plată către reclamanta, a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile iunie 2012- decembrie 2014, suma de 5396,53 lei ce reprezintă cote de întreținere restante, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele depuse la dosar, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere impuse de asociație în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, al căror calcul rezultă din tabelul de calcul al penalităților depus la dosar.
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că la data formulării acțiunii, pârâtul nu și-a executat obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada iunie 2012- decembrie 2014 .
Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâta nu a probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, instanța va admite acțiunea și va obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5396,53 lei din care 4475,63 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2012- decembrie 2014 si 920,90 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleiasi perioade.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 BRAZDA LUI N., cu sediul în C., . P.,.. B, parter, jud. D., in contradictoriu cu pârâta B. M., cu domiciliul în C., ., ., jud. D..
Obliga pârâta sa plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr. 16 BRAZDA LUI N. suma de 5396,53 lei din care 4475,63 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2012- decembrie 2014 si 920,90 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleiasi perioade.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.
2 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7882/2015.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 8784/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








