Revendicare imobiliară. Sentința nr. 6605/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6605/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6605/2015
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6605
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele C. M., F. D. și G. M. și pe pârâții . SRL, B. C. și ., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 08.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.05.2015 și 19.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.01.2014 sub nr._, reclamantele C. M., F. D. și G. M. au chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 177 mp, situată în C., ., județul D.; obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 15.01._14, cât și pentru perioada până la rămânerea definitivă a soluției ce se va pronunța; obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor aparținând acesteia și aflate pe suprafața revendicată, iar în subsidiar să se dispună înscrierea în cartea funciară a reclamantelor în calitate de proprietari ai acestor construcții, cu plata, la alegerea lor, către autorul lucrărilor, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului revendicat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt moștenitoarele defuncților C. E. și G. M. cărora li s-a emis Dispoziția nr. 6642/16.12.2004 de către Primăria Municipiului C. prin care, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 177 mp, teren situat în C., ., județul D..
Reclamantele au arătat că suprafața cu pricina este situată la frontul stradal al străzii Lipscani, fiind ocupată de pârâta . deschis punct de lucru într-o construcție demontabilă, executată fără autorizație de construcție.
Au menționat că în perioada 2005-2013, mai precis în data de 02.12.2010, între pârâtă și reclamante a existat un litigiu, având ca obiect nulitate act – Dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, litigiu soluționat definitiv și irevocabil de Curtea de Apel C. prin decizia nr. 5967/03.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Prin aceasta s-a respins acțiunea formulată de numitul B. C. cât și cererea de intervenție în interesul acestuia formulată de pârâtă.
Au mai arătat că deși au încercat în repetate rânduri să rezolve litigiul pe cale amiabilă, pârâta refuză eliberarea terenului, fapt pentru care a promovat prezenta acțiune.
În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 Noul Cod Civil, art. 480 din vechiul Cod Civil, art. 1357 și urm. din Noul Cod Civil, art. 581, art. 582, art. 588 Noul Cod Civil, art. 451 și urm., art. 148 raportat la art. 19 din Noul Cod de procedură civilă.
La data de 27.01.2014, reclamantele au depus la dosar o precizare în sensul modificării cererii de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 177 mp, situată în C., ., județul D.; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin posesia nelegală a suprafeței de teren sus menționată, aferent perioadei cuprinse între data de 20.01.2011 și data de 20.01.2014, la care se adaugă și perioada cuprinsă între data depunerii prezentei modificări până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză; obligarea pârâtei să ridice/desființeze construcția demontabilă situată pe terenul proprietatea lor pe cheltuiala pârâtei, având în vedere posesia de rea-credință a acesteia, iar în măsura în care aceasta refuză ridicarea/desființarea construcției cu pricina, au solicitat ca instanța să dispună autorizarea lor în acest sens, urmând ca lucrările privind ridicarea/desființarea construcției să fie realizate pe cheltuiala pârâtei.
În temeiul art. 494 alin. 3 C. civil, prin efectul accesiunii imobiliare, au solicitat ca instanța să constate că reclamantele au devenit proprietarele construcției demontabile fără fundație, aflată acum în posesia pârâtei, iar în măsura în care se va aprecia că pârâta nu este de rea-credință, au solicitat obligarea lor la plata contravalorii materialelor și prețul muncii, fără a lua în considerare sporirea valorii terenului sau obligarea lor la plata unei sumei egale cu creșterea valorii fondului ca urmare a efectuării construcției demontabile fără fundație, cu cheltuieli de judecată și compensarea tuturor creanțelor bănești ce se vor dispune de instanță în sarcina părților până la concurența cei mai mici dintre acestea.
În motivarea cererii reclamantele au susținut pe lângă apărările formulate în cererea de chemare în judecată și faptul că pârâta are ca sediul social într-o construcție metalică pe zidărie BCA demontabilă, fără fundație, în suprafață de 180 mp, compusă din mai multe spații comerciale, dobândită de la ., în anul 2003, prin chitanța nr._/27.05.2003 și factura nr._.
Au mai arătat că ., la data edificării acestei construcții nu a avut nici un fel de raporturi locative încheiate cu reclamantele, autorii lor sau cu Primăria Municipiului C., cea care le-a retrocedat în natură suprafața de teren de 177 mp.
De asemenea, au precizat că suprafața de teren aflată în litigiu se află în centrul orașului, având un potențial economic ridicat, fapt ce a determinat ca reclamantele să înregistreze prejudicii ca urmare a lipsei de folosință a acestei suprafețe, fapt ce poate fi evidențiat prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
În susținerea celor invocate reclamantele au depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 17.03.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se dispună suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât a promovat o acțiune în nulitatea dispoziției nr. 6642.
Pârâta a susținut că nu este real faptul că societatea sa ocupă suprafața de teren menționată în acțiune, fapt ce poate fi demonstrat cu ajutorul unei expertize topo-cadastrale, probă pe care o și solicită.
A arătat că societatea pârâtă ocupă o suprafață de teren în mod legal în baza unui contract de închiriere, așa încât nu poate fi temeinică susținerea ca posesia este nelegală.
Totodată, pârâta a solicitat respingerea capătului de cerere privind repararea prejudiciului deoarece societatea pârâta . SRL a ocupat terenul în baza unui contract de închiriere, arătând că pe teren existau construcții ridicate înainte de anul 1990, iar acestea au fost modernizate și extinse în baza unor acte administrative legale, nefiind vorba de o răspundere civilă delictuală, așa cum arată reclamanta în acțiunea modificată.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere a arătat că aceste este neîntemeiat și pentru faptul că nu se poate arăta în mod clar care este cuantumul prejudiciului, reclamantele recurgând la proba cu expertiza în vederea constatării întinderii prejudiciului. Astfel, în situația în care condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite a solicitat respingerea acestui capăt de cerere. Așadar, reclamantele ar trebui să arate în ce constă fapta culpabilă și care este legătura de cauzalitate dintre fapta respectivă și prejudiciu.
De asemenea, pârâta a solicitat respingerea capătului trei de cerere întrucât construcția nu este una demontabilă, aceasta fiind executată în baza unor acte administrative legale, fiind de acord cu capătul de cerere referitor la obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor către societatea pârâtă reprezentând sporul de valoare adus terenului prin edificarea acelor construcții, în situația în care se va constata că acele construcții sunt edificate pe terenul proprietatea reclamantelor.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantelor la plata valorii actuale de circulație a construcțiilor cu pricina.
În susținerea celor invocate a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantelor, proba testimonială și proba cu expertiza de specialitate care să aibă ca obiectiv determinarea valorii de circulație a construcțiilor existente pe acea suprafață de teren.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe având în vedere faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 205 lit. d raportat la art. 194 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Raportat la cererea de suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Noul Cod de procedură civilă, au solicitat respingerea acesteia ca nedovedită.
Au arătat că, pârâta nu recunoaște faptul că ocupă suprafața de teren cu pricina, în măsura în care în litigiul anterior ce a avut loc între aceleași părți, având ca obiect nulitatea dispoziției nr. 6642, acesta și-a justificat interesul în promovarea cererii de intervenție voluntară în interesul reclamantului B. C., tocmai pe argumentul că în fapt acesta ocupă terenul sus menționat, teren pe care își desfășoară activități comerciale.
Cu privire la apărările formulate de pârâtă, potrivit cărora aceasta ar avea un contract de închiriere, reclamantele arată că deși se face vorbire de existența acestuia, pârâta nu face referire la anul în care acesta a fost încheiat, daca există co-contractanți, perioada, obiectul contractului, actele administrative legale, numărul acestora, data, unitatea administrativă emitentă.
Au susținut că, fapta ilicita săvârșită de pârâtă o reprezintă ocuparea fără drept a terenului proprietatea reclamantelor, iar prejudiciul îl reprezintă lipsa de folosință determinată de ocuparea fără drept, astfel, legătura de cauzalitate o reprezintă imposibilitatea reclamantelor de a se folosi de teren ca urmare a ocupării acestuia fără drept pe perioada solicitată în cererea precizatoare.
Totodată, reclamantele au arătat că în mod incorect, pârâta a afirmat faptul că imobilul construcție edificat de aceasta nu este demontabil, în măsura în care construcția cu pricina nu are fundație, caracteristică specifică construcțiilor provizorii/demontabile, la care se adaugă și faptul că pârâta nu are autorizație de construcție.
În ceea ce privește obligarea reclamantelor la plata contravalorii materialelor și prețul muncii fără a lua în considerarea sporirea valorii terenului sau să plătească o sumă egală cu creșterea valorii fondului ca urmare a efectuării construcției demontabile fără fundație, aceasta au solicitat să se aibă în vedere faptul că numai reclamantul este cel care are dreptul de a alege care dintre cele două situații este mai avantajoasă oneros pentru acesta, iar nu pârâta.
De asemenea, au invocat inadmisibilitatea cererii reconvenționale, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile legale atât cu privire la forma acesteia, cât și cu privire la fond, având în vedere dispozițiile art. 209 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 03.03.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ , cererea formulată de reclamantele C. M., F. D. și G. M. prin care acestea au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 10 mp situată în C., ., județul D.; obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada determinată de data introducerii acțiunii și până la rămânerea definitivă a soluției ce se va pronunța, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt moștenitoarele defuncților C. E. și G. M., cărora li s-a emis Dispoziția nr. 6642/16.12.2004 de către Primăria Municipiului C., prin care, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 177 mp, teren situat în C., ., județul D..
Reclamantele au arătat că o parte din suprafața cu pricina, respectiv 10 mp este situată la frontul stradal al străzii Lipscani, fiind ocupată fără drept de pârâta ., ce are deschis punct de lucru într-o construcție demontabilă, executată fără autorizație de construcție.
Au mai arătat că deși au încercat în repetate rânduri să rezolve litigiul pe cale amiabilă, pârâta refuză eliberarea terenului, fapt pentru care a promovat prezenta acțiune.
Acestea au menționat că încă din data de 01.07.2009, pârâta a înființat punct de lucru la adresa din ., fără să aibă acordul reclamantelor, titularele dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aflată în litigiu, iar din data de 30.06.2010 le-a expirat și dovada de sediu.
În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 Noul Cod civil, art. 480 din vechiul Cod Civil, art. 1357 și urm. din Noul Cod Civil, art. 581, art. 582, art. 588 Noul Cod Civil, art. 451 și urm., art. 148 raportat la art. 19 din Noul Cod de procedură civilă.
În apărare pârâta . a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamante.
În principal, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. 1 coroborate cu art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, a solicitat a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Calitatea procesuală în raport de prevederile art. 36 Cod de procedură civilă rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Astfel, calitate procesuală pasivă are persoana în a cărei posesiune nelegitimă se află bunul pe care reclamantul îl revendică.
Or, potrivit contractului de închiriere comercială nr. 02/15.06.2010, pârâta este chiriaș în imobilul revendicat și utilizează acest spațiu ca punct de lucru – sediu secundar al societății din data de 08.07.2009.
Așadar, de la momentul închirierii imobilului și până în prezent locatorul a asigurat-o în mod constant folosința liniștită și utilă a bunului închiriat, iar în schimbul acestui fapt, pârâta a achitat contravaloarea chiriei lunare și și-a respectat celelalte obligații statuate prin contract.
În fond, pârâta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de reclamante având în vedere calitatea societății pârâte, aceea de chiriașă, după cum reiese din contractul de închiriere anexat la dosar.
Pârâta a arătat că la momentul introducerii acțiunii nu avea în patrimoniul său bunul ce face obiectul revendicării, nu se afla în posesia nelegitimă a acestuia, ci folosea în mod legitim imobilul închiriat.
Întrucât nu sunt îndeplinite în cauză condițiile reglementate în mod expres de dispozițiile art. 563 Cod civil: "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept", pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În privința probei dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat a solicitat, în temeiul art. 565 Cod civil, obligarea reclamantelor să facă dovada dreptului de proprietate cu extrasul de carte funciară.
A mai arătat că reclamantele au formulat acțiune în justiție și împotriva locatorului . SRL, aceasta face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C..
În drept, pârâta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 cod civil și art. 36 și 246 Cod procedură civilă.
În baza art. 453 Cod procedură civilă a solicitat obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Prin încheierea din data de 28.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ , instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea prezentului dosar cu dosarul nr._ al Judecătoriei C. .
La data de 20.02.2014 s-a înregistrat la Judecătoria C. sub nr._ cererea formulată de reclamantele C. M., F. D. și G. M. prin care au solicitat obligarea pârâtului B. C. la plata contravalorii aferente lipsei de folosință pentru perioada 17.02._14 cât și pentru perioada de la data introducerii acțiunii până la rămânerea definitivă a soluționării cauzei, aferentă imobilului teren în suprafață de 177 mp situată în C., ., jud. D..
Au motivat că sunt moștenitoarele defuncților C. E. și G. M., cărora li s-a emis Dispoziția nr. 6642/16.12.2004 de către Primăria Municipiului C. prin care în baza Legii 10/2001 s-a restituit suprafața de 177 mp teren situat în C., ., jud. D.. (fost 72)
Această suprafață este situată la frontul stradal al străzii Lipscani și este ocupată fără drept de . SRL, ce are sediul social într-o construcție demontabilă compusă din mai multe spații comerciale, executate fără autorizație și fără fundație.
Aceasta a dobândit construcția de la . în anul 2003 prin factura_.
Pârâtul este administrator al . în prezent radiată dela Oficiul Registrului Comerțului cât și administratorul și asociatul unic al . SRL.
., la data edificării nu a avut nici un fel de raporturi locative cu autorii reclamantelor sau cu Primăria Municipiului C., în aceeași situație fiind și . SRL.
În anul 2005, . și B. C. au introdus acțiune împotriva reclamantelor și au solicitat anularea dispoziției anterior menționată, iar în anul 2010 . SRL, reprezentată tot de B. C. a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie prin care susținea acțiunea având ca obiect anularea dispoziției 6642/16.12.2004 prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 177 mp teren situat în C., ..
În anul 2013, prin decizia nr. 5967/03.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul_ a fost respinsă acțiunea.
Consideră reclamantele că prin introducerea acțiunii în anulare cât și prin edificarea acelei construcții demontabile fără fundație și autorizație de construire de către ., prin administrator B. C., cât și prin înstrăinarea acesteia în anul 2003 către . SRL, pârâtul B. C. ca persoană fizică și ca organ de conducere a unei persoane juridice, prin faptele sale, le-a lipsit de folosința și posesia terenului identificat.
Ulterior, reclamantele au modificat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 20.03._14 (față de perioada 17.02._14) cât și pentru perioada de la data introducerii acțiunii până la rămânerea definitivă a soluției ce se va pronunța, aferentă imobilului teren în suprafață de 177 mp situat în C., ., jud. D..
Pârâtul B. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea dosarului_ la dosarul_ și suspendarea judecății până la soluționarea cererii privind anularea dispoziției 6642, Arată că nu ocupă suprafața de teren menționată în acțiune, iar terenul îl deține în mod legitim în baza unui contract de închiriere și a construit în baza unor acte administrative legale. Pe teren existau construcții și înainte de anul 1990, iar acestea au fost modernizate și extinse, în baza unor acte administrative legale de . SRL, ca atare nu este vorba de o răspundere civilă delictuală.
Cel de-al doilea capăt de cerere este neîntemeiat și pentru că reclamantele nu precizează în mod clar care este cuantumul prejudiciului, nearătându-se explicit întrunirea condiților răspunderii civile delictuale.
Pe cale reconvențională solicită obligarea reclamantelor la valoarea actuală a construcțiilor.
La data de 13.03.2014, instanța în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă a încuviințat pentru reclamante proba cu acte și interogatoriu și proba cu expertiză, apreciind că sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei și a pus în vedere pârâtei să-și precizeze cererea reconvențională, respectiv să indice valoarea acesteia pentru stabilirea taxei judiciare de timbru și să o motiveze în fapt.
Prin încheierea din 24.11.2014 a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului_ la dosarul_ .
Pârâta a formulat o cerere precizatoare arătând că pe terenul revendicat de reclamante a construit un imobil zidit cu destinația de spațiu comercial, construcție ce a fost edificată înainte de emiterea dispoziției de retrocedare către reclamante, în perioada în care terenul aparținea Primăriei Municipiului C.. Această construcție fiind edificată cu mulți ani înainte de emiterea dispoziției către reclamante, fapt pentru care acestea trebuie să despăgubească societatea cu sporul de valoare adus terenului prin construcția cu destinație comercială.
Așadar, nu poate fi acceptată ideea ca reclamantele să rămână proprietari ai acestei construcții, întrucât s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză, în dauna patrimoniului societății pârâte. Sporul de valoare adus terenului fiind reprezentat de valoare de circulație actuală a prezentei construcții a cărei valoare se ridică la suma de 50.000 lei.
În ședința din 13.06.2014 pârâta . SRL și B. C. au menționat că nu există un dosar care sp justifice cererea de suspendare a judecății (fila 130 dosar_ ).
Prin încheierea din 24.04.2015 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . iar inadmisibilitatea a fost calificată ca o apărare de fond, iar prin încheierea din 08.05.2015 s-a dispus disjungerea cererilor având ca obiect pretenții constând în contravaloarea lipsei de folosință solicitate de reclamante de la . ȘI . și cererile reconvenționale formulate de . C..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea topografie cadastru.
Analizand actele dosarului, instant retine urmatoarele:
La data de 25.08.2004 Primăria Municipiului C. a întocmit procesul verbal nr._ in care se menționează că, urmare a deplasarii pe . terenului ce face obiectul dosarului nr. 93/N/2001 s-a constatat ca terenul situat pe fosta . a trecut in proprietatea statului prin Decretul 92/1950. Suprafata totala a terenului solicitat este de aproximativ 300 mp din care aproximativ 130 mp este ocupata de trotuare, alei acces si proprietati private, iar suprafata de 177 mp cu vecinii nord . privată, sud alee acces locuinta proprietate ce apartine imobilului din . vest strafa Fratii Buzesti, este liberă.
Se mai arată că terenul este situat . si istorică, destinată locuintelor si spațiilor comerciale cu regim de înălțime maxim P+2, este ocupat de . acces si de o constructie metalică neautorizată, suprafața fiind de 177 mp. (fila 21 dosar_ )
La data de 16.12.2004 a fost emisa de Primarul Municipiului C. decizia 6642 prin care, in temeiul legii 10/2001 s-a restituit în favoarea lui G. M. si C. E. suprafața de 177 mp teren situată în C., ., predarea efectiva a bunului urmand a se face prin proces verbal. (fila 19-20 dosar_ )
In acest scop, la data de 12._ Primaria Municipiului C. întocmește procesul verbal de punere in executare nr._ potrivit caruia în baza dispoziției 6642/16.12.2004 prin care s-a dispus restituirea in natura a terenului de 177 mp situat in C., .. 72 s-a procedat la identificarea si masurarea imobilului rezultand ca acesta are o suprafata de 177 mp cu urmatoarele vecinatati: nord . acces locuinte private, est proprietate privată si vest . data incheierii procesului verbal, se arata in continuare în documentul respectiv, se considera executata dispozitia nr. 6642/16.12.2004. (fila 22 dosar_ )
În baza acestei din urmă dispoziții, imobilul a fost înscris în cartea funcisră nr._ a Municipiului C. pe numele G. M. și C. E., având o suprafață de 177 mp din acte și 178 mp din măsurători. (fila 153 dosar_ )
Terenul a fost identificat cu ocazia efectuarii expertizei specialitatea topografie cadastru, iar potrivit raportului aferent rezulta ca este situat în prezent in C., . cu o suprafață rezultată din măsurători de 178 mp, având ca vecini: nord . Fratii Buzesti, sud alee acces si vest imobil .. (fila 209 dosar_ )
Pe acest teren, se afla o constructie apartinand paratei . SRL, expertul menționând ca există identitate între bunul revendicat de reclamanți si cel pe care se afla constructia cu destinație spatiu comercial apartinand paratei de mai sus (fila 209 punctul 3), aspect materializat în schița de plan anexă la raportul de expertiză. (fila 211 dosar_ )
În cuprinsul aceluiasi raport se mentioneaza ca reclamanții au prezentat dispoziția Primarului Municipiului C. nr. 6642/16.12.2004 prin care s-a aprobat restituirea în natura a terenului de 177 mp situat in C., ., actual 40, catre C. E. si G. M. iar paratul nu a putut prezenta un inscris in acest scop, motivand ca nu detine. (fila 209 dosar_ )
Din certificatul de calitate de mostenitor nr. 53 C din 01.04.2005 emis de BNP Patrau G. rezulta ca de pe urma defunctei C. E. decedata la data de 04.02.2005 au rămas ca moștenitori F. D. si C. M., ambele ca descendente de gradul I (fila 18 dosar_ ) iar potrivit certificatului de calitate de mostenitor nr. 17/08.02.2006 rezulta ca reclamanta G. M. este legatar cu titlu particular al autorului G. M., decedat la data de 13.01.2006. (fila 17 dosar_ )
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a susținut că nu ocupă suprafata de teren menționată în acțiune, iar cea aflata în posesia sa o deține în baza unui contract de închiriere, așa încât nu se poate invoca detinerea nelegala a bunului.
Potrivit informatiilor furnizate de Oficiul Registurlui Comertului de pe langa Tribunalul D. nr._/18.09.2013 rezulta ca . SRL are sediul in C., ., jud. D. (fila 14) la dosar fiind depusă factura fiscală nr._ prin care pârâta a cumpărat de la . imobilul "constructie metalica pe zidarie de BCA pe 180 mp in ."` (fila 23 dosar_ )
Din conținutul deciziei civile 547/14.12.2012 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul_ rezulta ca B. C. si . au chemat in judecata la data de 02.08.2005 pe pârâții Primăria Municipiului C., Primarul Municipiului C., F. D., C. M. si G. M. (decedat pe parcursul procesului, judecata în această privință fiind continuată în contradictoriu cu G. M.) solicitând anularea dispozitiei 6642/16.12.2004 emisa in baza Legii 10/2001 pe suprafata de 177 mp situată în C., ..
În timpul judecății procesului respectiv, . a fost radiata din evidentele Oficiului Registrului Comerțului iar la data de 02.12.2010 s-a depus cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului B. C. de catre . SRL cu motivarea că prin contractual de cesionare nr. 52/27.05.2003 aceasta din urma a dobandit activele si pasivele de la prima societate printre care si construcția din factura nr._ /27.05.2003.
Acest dosar a fost solutionat prin irevocabil prin Decizia 5967/03.06.2013 pronuntata de Curtea de Apel C., cererea fiind respinsa ca neintemeiata. (fila 31-34 dosar_ )
Față de aceste împrejurări, instanța reține ca terenul in suprafata de 177 mp cuprins in dispozitia 6642/16.12.2004 (178 mp din masuratori) este ocupat in totalitate de o cladire apartinand . SRL. (aspect rezultat din raportul de expertiza efectuat in cauza, sustinerile reclamantilor si continutul deciziei civile 5967/03.06.2013, unde se mentioneaza ca interesul . SRL a fost justificat prin detinerea suprafetei de teren in litigiu in baza unui contract de cesiune si a facturii_/27.05.2003, fila 33 dosar_ /2004, inclusiv continutul raportului intocmit de expertul consilier D. D. pentru . SRL si B. C., fila 243 dosar_ )
Reclamantii invoca dobândirea dreptului de propreitate prin dispozitia 6642/16.12.2004 emisă în baza Legii 10/2001 in timp ce pârâta nu a prezentat înscrisuri din care să rezulte modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 177 mp situat în ..
In aceste conditii, se reține ca cererea reclamantilor este întemeiată, întrucât, în calitate de proprietari, solicită obligarea pârâtului, posesor neproprietar sa le predea bunul ce face obiectul dreptului.
Dintr-o altă perspectivă, nu poate fi reținută ca relevantă apărarea pârâtei în sensul ca terenul din dispozitia de restituire 6642/16.12.2004 nu este acelasi cu vechiul amplasament al fostului proprietar deposedat, întrucat dreptul de proprietate al reclamanților s-a născut prin actul mentionat anterior, în urma valorificarii drepturilor stabilite de Legea 10/2001.
In acest sens, se vor avea in vedere si considerentele deciziei Curtii de Apel C. nr. 5967/03.06.2013 potrivit carora in temeiul Legii 10/2001 măsurile reparatorii pentru persoanele îndreptățite cărora li s-a preluat abuziv un imobil constau fie in restituirea in natura a imobilului preluat abuziv, fie in atribuirea in compensare a unei alte suprafete de teren aflat la dispozitia unitatii detinatoare, fiind astfel nefondate criticile în privința nerespectării amplasamentului terenului deținut de autorul pârâtelor din dosarul respectiv (reclamantele din speta de față).
S-a mai reținut, în aceeași decizie, că nu s-a făcut dovada că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii la emiterea dispozitiei în temeiul Legii 10/2001, ce a răspuns cerințelor caracterului reparatoriu al acestui act normativ, în vederea restituirii în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de catre stat, iar instant de apel a respectat dispozitiile art 9 din Legea 10/2001 potrivit carora imobilele preluate abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natura, in starea in care se afla la data cererii de restituire, libere de orice sarcini.
F. de aceste argumente, păstrarea posesiei de catre pârâtă, în condițiile în care nu a depus la dosar un înscris care să justifice în drept aceasta stare de fapt si nici nu a invocat vreo modalitate de dobandire a proprietății, ar lipsi de efecte masurile reparatorii realizate in favoarea autorilor reclamanților prin dispozitia 6642/16.12.2004, relevate și în considerentele deciziei Curtii de Apel C. 5967/03.06.2013
Pentru aceste motive, se va admite cererea de chemare in judecata formulată de reclamante, iar pârâta . SRL va fi obligată să le lase în posesie terenul de 177 mp (178 mp din măsurători) astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În continuare, se reține ca între . SRL si . a fost încheiat un contract de închiriere pentru suprafața de 28 mp, inclusă in cea de 177 mp ce face obiectul litigiului. (fila 42 dosar_ )
In condițiile in care . SRL nu are calitatea de propreitar al terenului si trebuie sa restituie reclamantelor întreaga suprafata de 177 mp, nu se mai justifică menținerea actelor juridice de administrare încheiate de aceasta pentru suprafata de 28 mp.
Reclamantele au calitatea de terț față de contractul de închiriere dintre cele două persoane juridice astfel ca nu sunt ținute să suporte efectele actului juridic încheiat între acestea si nici sa respecte situatia juridica nascută din manifestarea de voință a unui neproprietar.
In primul rand, legea (art. 1441 cod civil de la 1864, sub actiunea caruia a fost incheiat actul juridic) care reglementeaza efectele contractului de locatiune prevede ca doar in caz de vânzare, noul proprietar este ținut să respecte actele încheiate de proprietarul anterior, ceea ce nu este cazul în speța de față.
In al doilea rand, dacă s-a apreciat că . nu este indreptățită să folosească bunul în dauna reclamantelor, nici . nu poate opune acestora dreptul de folosință născut din contractual încheiat cu locatorul, pentru că nu poate primi mai mult decât are transmițătorul însuși. În condițiile în care . trebuie sa predea reclamantelor posesia terenului, nu mai poate îndeplini obligația de a asigura locatarului folosința bunului, astfel că nu mai există o situație juridică în măsuraăsa justifice nici dreptul corelativ al ..
In final, considerentele pentru care a fost admisa actiunea in contradictoriu cu parata . pot fi folosite si fata de ., in raport cu care acestea au calitatea de proprietar neposesor iar dreptul lor s-a nascut ca urmare a aplicarii legii speciale (in raport cu norma generala, codul civil) reparatorii pentru persoanele lipsite abuziv de bunuri in perioada anterioara.
Pe cale de consecinta, se impune ca . sa lase in posesia reclamantelor suprafata de 28 mp, inclusa in cea de 177 mp situate in C., ., ce face obiectul contractului de locatiune incheiat cu . SRL.
Față de soluția cererii principale, în temeiul art. 453 NCPC, instanța va obliga pârâta . SRL C. la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată:
- suma de 2805 lei către reclamanta G. M., din care 505 lei taxă judiciară de timbru, 1 500 lei onorariu avocat și 800 lei onorariu expert;
- suma de 2005 lei către reclamanta C. M., din care 505 lei taxă judiciară de timbru și 1 500 lei onorariu avocat;
- suma de 2005 lei către reclamanta F. D., din care 505 lei taxă judiciară de timbru și 1 500 lei onorariu avocat.
De asemenea, în baza aceluiași temei de fapt și de drept pârâta . va fi obligată la plata către reclamanta C. Mirlea a sumei de 380 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. M., cu domiciliul în C., ., jud. D., F. D., cu domiciliul în C., ., ., . și G. M., cu domiciliul în C., . nr. 56, ., ., în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în C., ., jud. D. și ., cu sediul în C., ., .. 1, ..
Obligă pârâta . SRL să lase reclamanților C. M., F. D. și G. M. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 178 mp teren situat în C., . individualizat prin punctele topografice_-103 potrivit schiței anexă la raportul de expertiză topografie cadastru efectuată de expert Chirpici V. (fila 211 dosar).
Obligă pârâta . să lase reclamanților C. M., F. D. și G. M. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 28 mp teren aferent contractului de închiriere comercială nr. 02/15.06.2010, situat în C., ., inclus în suprafața de 178 mp menționată anterior.
Obligă pârâta . SRL C. la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată:
- suma de 2805 lei către reclamanta G. M., din care 505 lei taxă judiciară de timbru, 1 500 lei onorariu avocat și 800 lei onorariu expert;
- suma de 2005 lei către reclamanta C. M., din care 505 lei taxă judiciară de timbru și 1 500 lei onorariu avocat;
- suma de 2005 lei către reclamanta F. D., din care 505 lei taxă judiciară de timbru și 1 500 lei onorariu avocat.
Obligă pârâta . la plata către reclamanta C. Mirlea a sumei de 380 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
8 ex/31.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5770/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|