Uz. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 11891/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul constituit din:
Președinte – F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele P. C.-C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect uz FOND FUNCIAR.
Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 24.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 25.07.2013 reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria C. – C. Locală de Fond Funciar și C. Județeană de Fond Funciar D. solicitând obligarea pârâtei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,38 ha – 0,25 ha baltă și 0,13 ha teren arabil în zona "A." respectiv să fie obligată pârâta la punerea în posesie a reclamantului și emiterea titlului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, este moștenitorul lui B. C. P. care a avut în proprietatea sa, conform registrului agricol, anexat în copie la dosar, între alte suprafețe și suprafața de 0,38 ha în zona "A." compusă din 0,25 ha baltă și 0,13 ha.Aceste suprafețe sunt confirmate și de cererea de înscriere în Gospodăria Agricolă Colectivă.Pentru reconstituirea dreptului de proprietate a notificat Primăria C., însă C. Locală de Fond Funciar refuză îndeplinirea obligațiilor sale, motiv pentru care se vede nevoit să se adreseze instanței pentru obținerea dreptului său.
În drept, a invocat dispozițiile art. 8 și urm. Legea 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, HG 890/2005.
La dosar a depus în copie, următoarele acte: extras registru agricol B. C. P., cerere de înscriere în Gospodăria Agricolă Colectivă, notificare C. Locală, cerere nr.7963/20.12.2012, certificat de naștere, împuternicire avocațială.
La data de 18.10.2013 pârâta C. Locală C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală.
În fapt, pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate în raport de dispozițiile art. 27 alin. 3 HG 890/2005, care prevede că: "persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile locale pot face, în termen de 10 zile de la afișare contestație adresată comisiei județene ….", iar reconstituirea dreptului de proprietate direct în fața instanței de judecată este inadmisibilă în condițiile în care cererea nu a parcurs toată procedura specială prevăzută de dispozițiile art. 5 lit. a, h și art. 6 lit. e HG 890/2005, urmând ca ulterior în cazul în care petentul este nemulțumit de modul de soluționare a cererii poate promova plângere, potrivit dispozițiilor art. 53 și următoarele Legea 18/1991 rep.
În speță, instanța nu a fost investită prin prezenta acțiune în condițiile art. 53 și următoarele Legea 18/1991, ci a fost investită în condițiile art. 8 și urm. Legea 18/1991, (cerere de reconstituire în fața instanței).
Având în vedere dispozițiile art. 11 HG 890/2005, pârâta a menționat că rezultă că, pentru imobilele terenuri ce cad sub incidența prevederilor Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, cerere formulată după caz, în nume propriu sau în calitate de moștenitor al proprietarului decedat, în termenul prevăzut de lege.
Din coroborarea tuturor textelor cuprinse în capitolul IV intitulat "Dispoziții procedurale" Legea 18/1991 rep. și a prevederilor art. 11 HG 890/2005 rezultă că această procedură (art. 51, 53, 54, 55, 57, art. 11 ) nu este facultativă ci obligatorie, admiterea excepției de inadmisibilitate este pe deplin operantă și, pe cale de consecință justificându-se respingerea acțiunii.
Pârâta a arătat pe fondul cauzei că, în baza Legilor fondului funciar reclamantului i s-a reconstituit integral dreptul de proprietate pentru suprafața de teren la care era îndreptățit, astfel: în baza Legii 247/2005, după autorul B. C. s-a reconstituit suprafața de 11,79 ha, în conformitate cu sentința civilă nr. 2750/2005, rămasă definitivă și irevocabilă și Certificatul de la Arhivele Statului nr. 2280/1991, în perimetrul SDE B. M.; după autorul B. P. s-a reconstituit suprafața de 1,84 ha, conform cererii de reconstituire nr. 94/2005 și Registrul agricol din anii 1959 – 1963, în perimetrul SDE B. M.; după autoarea R. Lucreția s-a reconstituit suprafața de 3,05 ha conform Registrului agricol din anii 1959 – 1963 în perimetrul S.D.P. C..
În baza Legii 18/1991 s-au emis titlul de proprietate nr. 29/2013 pentru suprafața de 3,18 ha după autorul B. C. și titlul de proprietate nr._/2008 pentru suprafața de 4,56 ha după autorul B. P..
Conform Registrului agricol, autorul B. P. figurează cu suprafața totală de 6,40 ha, reconstituită integral în baza Legii 18/1991 și Legii 247/2005.
În cererea de reconstituire nr. 94/2005 se solicită reconstituirea în punctul "P." (perimetrul S.D.E. B. M.) sau Pepiniera (S.D.P. C.), nu se solicită reconstituirea în zona "A.".
Mai arată că zona "Alesteu" – balta "B." face parte din tarlaua 34, care conform adresei nr. 3533/19.03.2013 a ABA J., este în administrarea acestei instituții sub denumirea – Complexul Lacustru Preajba – Făcăi, potrivit HG 1705/2006 anexa 12 poz. Nr. MF_; acest teren nu este la dispoziția Comisiei Locale C. în vederea punerii în posesie în baza Legii 247/2005.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 247/2005, Legii 18/1991, HG 890/2005 cu modificările ulterioare, art. 205 N.C.P.CIV.
În baza dispozițiilor art. 242 C.P.CIV a solicitat judecata și în lipsă.
A atașat, în copie, cererile de reconstituire ale reclamantului formulate în baza Legii 247/2005 înregistrate sub nr. 94, 95, 181/2005, procesele-verbale de punere în posesie aferente acestora, titlul de proprietate nr. 29-_/01.04.1993, titlul de proprietate nr._/ 29.08.2008, adresa nr. 3533/19.03.2013 a ABA J., registrul agricol B. P..
La data de 11.11.2013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând să se constate că apărările intimatei din întâmpinare sunt nefondate, la fel și excepția inadmisibilității este nefondată.
Pe de o parte solicitarea sa era de obligare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,38 ha în zona "A." compusă din 0,25 ha baltă și 0,13 ha. teren arabil pe vechiul amplasament al terenului, astfel cum rezultă din registrul agricol.Nu are critici privind suprafața ci faptul că nu i-a fost soluționată cererea de reconstituire pe vechiul amplasament așa cum a solicitat în notificarea făcută în baza Legii 247/2005, respectiv reconstituirea terenului din T34(fosta balta înainte de cooperativizare), teren pârloagă și liber în momentul de față.
A depus notificare în acest sens și la notificările adresate în conformitate cu procedura instituită de Legea 247/2005 nu a primit un răspuns astfel că cererea adresată instanței de judecată este admisibilă.
Intimatele nu fac nicio dovadă privind o soluție la solicitarea sa de reconstituire pe vechiul amplasament al terenului.
La notificarea sa făcută conform procedurii prevăzută de lege, în corespondența cu Primăria C. a primit numai precizări și motive neconforme cu realitatea.
S-a menționat în adresa nr._/17.01.2013 că T34-zona A.(balta B.) este în proprietatea Apele Române.
S-a adresat apoi acestei instituții care i-a comunicat că nu există înscriere în CF, lucru confirmat și de OCOT prin adresa nr.1307/05.03.2013 care menționează că nu există documente care să ateste proprietatea asupra acestui teren a Apele Române.Din această corespondență se observă fără dubii refuzul intimatei de a da curs solicitării sale legale prin menționarea unei stări de fapt nereale. Mai mult, prin adresa nr.822/21.02.2013 OCOT menționează că în această . un titlu (Brincușel I.) ceea ce demonstrează o dată în plus că terenul, în speță T34, este la dispoziția comisiei locale.
Reclamantul a depus la dosar: adresa nr.1307/05.03.2013, adresa nr.822/21.02.2013, adresa nr._/17.01.2013.
La data de 23.01.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu a pârâtelor și în acest sens s-a comunicat acestora în scris interogatoriul, răspunsurile fiind înaintate la dosar cu adresa nr._/28.03.2014 și cu adresa nr. 7318/30.09.2014.
La solicitarea reclamantului, instanța a încuviințat efectuarea unei adrese către C. Locală de Fond Funciar C. pentru a comunica cine are în proprietate suprafața de 0,38 ha în zona "A." compusă din 0,25 ha baltă și 0,13 ha. teren arabil și să depună documente în acest sens, răspunsul și actele solicitate fiind înaintate cu adresa nr._/18.02.2014.
Pârâta a depus la dosar următoarele acte: adresa nr. 3533/19.03.2013 a ABA J., încheierea O.C.P.I. D. nr._/2007, planul de amplasament aferent, vizat de O.C.P.I. D. și TDP nr. 2486/2006.
La data de 11.12.2014 instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică topo cu obiectivele: să se individualizeze suprafața de 0,38 ha din T34 P385 și să se verifice dacă terenul este liber, dacă s-au emis titluri de proprietate pe numele altor persoane, cu excepția terenului aflat în posesia numitului B. I..
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert F. N. și a fost depus la dosar la data de 11.02.2015.
Reclamantul a formulat obiecțiuni în sensul că expertul nu a întocmit schița tarlalei și a terenului de 0,38ha din T34, obiecțiunile fiind apreciate de instanță ca fiind întemeiate, suplimentul la raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 24.06.2015.
Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Dispozițiile art. 27 alin. 3 HG 890/2005 prevăd că: "persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile locale pot face, în termen de 10 zile de afișare contestație adresată comisiei județene ….", iar reconstituirea dreptului de proprietate direct în fața instanței de judecată este inadmisibilă în condițiile în care cererea nu a parcurs toată procedura specială prevăzută de dispozițiile art. 5 lit. a, h și art. 6 lit. e HG 890/2005, urmând ca ulterior în cazul în care petentul este nemulțumit de modul de soluționare a cererii poate promova plângere, potrivit dispozițiilor art. 53 și următoarele Legea 18/1991 rep.
În speță, instanța nu a fost investită prin prezenta acțiune în condițiile art. 53 și următoarele Legea 18/1991, ci a fost investită în condițiile art. 8 și urm. Legea 18/1991, (cerere de reconstituire în fața instanței).
Dispozițiile art.11 din HG 890/2005 prevăd că:"Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar.Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei."
Având în vedere dispozițiile art. 11 HG 890/2005, rezultă că, pentru imobilele terenuri ce cad sub incidența prevederilor Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, cerere formulată după caz, în nume propriu sau în calitate de moștenitor al proprietarului decedat, în termenul prevăzut de lege.
Din coroborarea tuturor textelor cuprinse în capitolul IV intitulat "Dispoziții procedurale" Legea 18/1991 rep. și a prevederilor art. 11 HG 890/2005 rezultă că această procedură (art. 51, 53, 54, 55, 57, art. 11 ) nu este facultativă ci obligatorie, astfel excepția de inadmisibilitate este întemeiată și pe cale de consecință justificându-se respingerea acțiunii.
Pe fondul cauzei se reține că în baza legilor fondului funciar reclamantului i s-a reconstituit integral dreptul de proprietate pentru suprafața de teren la care era îndreptățit, astfel: în baza Legii 247/2005, după autorul Baluțeanu C. s-a reconstituit suprafața de 11,79 ha, în conformitate cu sentința civilă nr. 2750/2005, rămasă definitivă și irevocabilă și Certificatul de la Arhivele Statului nr. 2280/1991, în perimetrul SDE B. M.; după autorul Baluțeanu P. s-a reconstituit suprafața de 1,84 ha, conform cererii de reconstituire nr. 94/2005 și Registrul agricol din anii 1959 – 1963, în perimetrul SDE B. M.; după autoarea R. Lucreția s-a reconstituit suprafața de 3,05 ha conform Registrului agricol din anii 1959 – 1963 în perimetrul S.D.P. C..
În baza Legii 18/1991 s-au emis titlul de proprietate nr. 29/2013 pentru suprafața de 3,18 ha după autorul B. C. și titlul de proprietate nr._/2008 pentru suprafața de 4,56 ha după autorul B. P..
Conform Registrului agricol, autorul B. P. figurează cu suprafața totală de 6,40 ha, reconstituită integral în baza Legii 18/1991 și Legii 247/2005.
Se mai reține că zona "Alesteu" – balta "B." face parte din tarlaua 34, care conform adresei nr. 3533/19.03.2013 a ABA J., este în administrarea acestei instituții sub denumirea – Complexul Lacustru Preajba – Făcăi, potrivit HG 1705/2006 anexa 12 poz. Nr. MF_; acest teren nu este la dispoziția Comisiei Locale C. în vederea punerii în posesie în baza Legii 247/2005. Reclamantul este validat în anexa 29 la Legea 247/2005, potrivit HG 890/2005 anexa 29 cuprinde persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă precum și la regiile autonome cu profil agricol sau la societățile naționale cu profil agricol sau la societățile naționale cu profil agricol, cărora li se restituie suprafețe de teren agricol, potrivit art. 10 Legea 1/2000 cu modificările și completările ulterioare; așadar, petentul fiind validat în anexa 29 în virtutea prevederilor HG 890/2005 nu poate primi teren în afara perimetrului SDE B. M. sau SDP C..
De altfel, prin cererea de reconstituire nr. 94/2005, reclamantul solicita reconstituirea în punctul "P. " (perimetrul S.D.E. B. M.) sau Pepiniera (S.D.P. C.), nu se solicită reconstituirea în zona "A.".
Față de aceste considerente,și de prevederile legale aplicabile, instanța urmează să respingă acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. M., domiciliat în C., .. 38, județul D. în contradictoriu cu pârâtele P. C.-C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, cu sediul în C., ., județul D. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR, cu sediul în C., ., județul D..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 8 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B.
5 exe. F.D. 14 Decembrie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9605/2015. Judecătoria... → |
|---|








