Validare poprire. Sentința nr. 1419/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1419/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1419/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1419
Ședința publică de la 04.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., debitor . și pe terț poprit .,, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat la a doua strigare nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la cele două strigări ale cauzei, conform regulamentului, dar creditoarea a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 al. 1 pct. 2 din N.C.proc.civ., instanța ia act că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei niciun răspuns la citația emisă de instanță la termenul anterior, drept pentru care se constată că împrejurările invocate de debitoare prin adresa depusă la dosar la data de 28.11.2014 sunt nefondate, întrucât nu au fost dovedite.
Nemaifiind cereri prealabile de rezolvat, instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.08.2014, cu termen recomandat la data de 19.09.2014 conform N.C.P.C., creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu debitoarea . și cu terțul poprit ., a solicitat instanței menținerea popririi materializată în adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorare debitorului de către terți, având nr. DJ315502/29.01.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D.
În motivarea cererii, petenta a arătat că inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Târgu J. au procedat la analiza activității de comercializare a fructelor și legumelor, atât cu amănuntul cât și cu ridicata desfășurate de către .. prin intermediul punctelor de lucru din C. și Drobeta T. S., respectiv a modului de înregistrare în evidența contabilă și fiscală a acestei activități, iar prin Procesul-verbal de control nr._/21.01.2014, s-a constatat că în perioada ianuarie 2013- decembrie 2013, valoarea livărilor de mărfuri realizate, înregistrată în evidența financiar-contabilă, nu este cea reală, întrucât livrările de mărfuri cu amănuntul, cât și cu ridicata s-au făcut către majoritatea clienților persoane la prețuri subevaluate.
A mai arătat că la data de 19.02.2014 Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emis în temeiul art. 192 alin. 2 din din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/22.01.2014 pentru .. adresa de înființare a popririi nr. DJ_/29.01.2014, adresa ce a fost confirmată de terțul poprit S.C. D. R. F. S.R.L. la data de 05.02.2014.
A mai precizat petenta că procesul-verbal de control nr._/21.01.2014 privind pe S.C. S. S:R.L. a fost înaintat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. în vederea unei inspecții fiscale pentru a stabili în întregime obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, iar prin decizia de impunere nr. F-DJ278 din 03.06.2013 au fost stabilite obligații fiscale în sarcina .. în cuantum de 2.588.733 lei.
A mai arătat că în data de 10.07.2014, Adminsitrația Județeană a Finanțelor Publice D. - Serviciul executare Silită Contribuabili mijlocii a emis în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, somația nr. 16/_ /_ și titlul executoriu nr. 2393/10.07.2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 C.proc.civ., au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 150 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi. Judecata se face de urgență și cu precădere .Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.
Examinând cererea ed chemare în judecată și actele doveditoare atașate de creditoare la cererea introductivă de instanță, se constată că terțul poprit . datorează debitoarei . suma de 66.684,8 lei, pentru care creditoarea a emis adresa de înființare a popririi nr. DJ315502/29.01.2014, în executarea silită a titlului executoriu nr. 2393/10.07.2014, poprire căreia terțul poprit a refuzat nejustificat să-i dea curs, deși i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Apărările debitoarei invocate prin cererea depusă la dosar în data de 28.11.2014, potrivit cărora s-ar afla în procedura de faliment și ar fi contestat toate actele de executare întocmite de creditoare, se înlătură ca neîntemeiate, întrucât debitoarea nu a dovedit aceste susțineri cu înscrisuri doveditoare, deși instanța i-a solicitat din oficiu acest fapt, prin citație.
Față de cele expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va menține poprirea înființată de creditoare ca organ de executare, prin adresa nr. DJ_ din data de 29.01.2014, asupra sumelor de bani datorate de care terțul poprit . către debitoarea ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în C., .. 54D, jud. D. și cu terțul poprit ., cu sediul în C., ., jud. D..
Menține poprirea înființată de creditoare ca organ de executare, prin adresa nr. DJ_ din data de 29.01.2014, asupra sumelor de bani datorate de care terțul poprit . către debitoarea ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../13.03.2015
Tehnored. S.B./ 5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1420/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1137/2015.... → |
---|