Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 340/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 340/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 568/216/2014

Dosar nr._ Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012

Ordonanță de plată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 340

Ședința publică din 31 martie 2014

Completul compus din:

Președinte: C.-M. P.

Grefier: G. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L. legal reprezentată de administrator G. D. și pe pârâta S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L. legal reprezentată de administratori O. A. ȘI S. M., având ca obiect ordonanță de plată – O.U.G. 119/2007 și art.1013 Cod procedură civilă ș.u.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 alin.2 Cod procedură civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentanții legali ai părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul de soluționare a cererii, menționând că în data de 31 martie 2014 reclamanta a comunicat relațiile solicitate de către instanță cu privire la contractul de executări lucrări nr. 3/16.01.2013, după care:

Instanța ia act de înscrisurile depuse la dosar și, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici incidente de soluționat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reclamantei, în conformitate cu disp. art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr._ /28.01.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea formulată de creditoarea S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L., reprezentată legal prin administrator G. D., în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L., reprezentată legal prin administratori O. A. și S. M., prin care a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată, pentru suma de 46.820 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și suma de 129.220 lei, penalități de întârziere calculate de la data de 13.08.2013 până la 31.12.2013. De asemenea a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat în esență că, prin contractul de prestări servicii încheiat la data de 16.01.2013, a efectuat lucrări de construcții la punctul de lucru al debitoarei aflat în Curtea de Argeș, ..113 C, jud.Argeș. Pentru aceste lucrări a fost emisă factura fiscală nr.54/08.04.2013, în valoare de 68.519,92 lei, însușită de debitoare prin semnătură, care a fost achitată parțial și din care a rămas un rest de plată neachitat, în sumă de 46.820 lei. Pentru debitul datorat și neachitat l-a termen, s-au calculat penalități de întârziere, de 2% din valoarea rămasă, conform art.5.5 din contract, în sumă de 129.220 lei. Se susține că, la data de 11.03.2013 s-a întocmit procesul verbal de predare-primire a lucrării precum, un deviz de lucrări și preț precum și un contract de garanție prin care cele două administratoare ale debitoarei au garantat efectuarea plății în cel mult 30 zile cu un motostivuitor și un generator electric, care au rămas însă în posesia debitoarei. Se susține că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce rezultă din contractul de lucrări și factura fiscală emisă, procesul verbal de predare-primire a lucrării, contractul de garanție.

În drept au fost invocate disp.art.1013-1014, 1021alin.1 C.pr.civilă.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisurile anexate (f.6-19).

Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru, în sumă de 200 lei, potrivit art.6 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art.411 alin.1 pct. 2 C.proc.civ.

Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la pretențiile creditoarei.

Cu ocazia repunerii cauzei pe rol, creditoarea și-a precizat cererea în sensul că își restrânge pretențiile la suma de 46.769 lei, motivat de faptul că există o diferență de 50 lei, față de suma solicitată prin cererea introductivă, reprezentând comisionul bancar, în dovedire anexând copie extras de cont (f.37-38) care atestă dovada achitării de către debitoare a sumei de 21.700 lei, reprezentând plata parțială factură nr. nr.54/08.04.2013.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-au derulat relații contractuale, conform Contract de executări lucrări nr.3/16.01.2013 (f.12), în baza cărora creditoarea a executat lucrarea de construcții la punctul de lucru al debitoarei, aflat în Curtea de Argeș, ..113 C, jud.Argeș, pe care a predat-o debitoarei la data de 11.03.2013, conform Proces verbal de predare-primire (f.16) și pentru care s-a emis factura fiscală nr.54/08.04.2013 (f.19), în valoare de 68.519,92 lei, însușită de debitoare prin semnătură, care a fost achitată parțial, conform extras de cont (f.37), rămânând un rest de plată neachitat, în sumă de 46.769 lei.

Potrivit art.1013 alin.1 din C.proc.civ., procedura ordonanței de plată se desfășoară în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Instanța apreciază că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 și urm din C.proc.civ., cu privire la emiterea ordonanței de plată, creditoarea invocând creanțe bănești rezultate din Contractul de executări lucrări nr.3/16.01.2013 (f.12), însușit de părți prin semnătură, factura fiscală nr._/08.04.2013 (f.19) însușită de debitoare prin semnătură precum și Proces verbal de predare-primire (f.16), din data de 11.03.2013, însușite de părți prin semnătură.

Creanța este certă în sensul art. 662 alin.2 C.proc.civ. deoarece existența sa rezultă din cuprinsul înscrisurilor însușite de către debitoare prin semnătură, este lichidă, în sensul art. 662 alin.3 C.proc.civ., deoarece cuantumul său de 46.769 lei, este determinat prin factura nr. 54/08.04.2013 (f.19), această sumă reprezentând un rest de plată neachitat, din valoarea totală a facturii, respectiv 68.519,92 lei și este exigibilă, deoarece scadența facturii invocate a fost depășită.

Cu privire la capătul de cerere privind penalități de întârziere, instanța reține că, temeiul răspunderii pentru aceste pretenții îl constituie clauza înserată în contract, respectiv art.5.4 coroborat cu art.5.5 din Contract, care statuează că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la emiterea acesteia, atrage penalități în valoare de 2% pe zi din suma datorată, calculată de la data scadenței facturii neachitate. Astfel, dobânda penalizatoare se datorează în temeiul evaluării convenționale a prejudiciului, ca efect al manifestării de voință a părților și se prelungește în timp până la stingerea obligațiilor cărora le-a dat naștere.

Față de aceste dispoziții, având în vedere că debitoarea nu a achitat la termen contravaloarea serviciilor prestate în baza facturii emise, pentru debitul restant s-au calculat penalități în sumă de 129.220 lei, pretenții care, întrunesc condițiile impuse de art.1013 alin.1 C.proc.civ., fiind o creanță certă, în sensul art. 662 alin.2 C.proc.civ. întrucât existența sa rezultă din cuprinsul contractului menționat anterior, însușit de către părți prin semnătură, lichidă, în sensul art. 662 alin.3 C.proc.civ., întrucât cuantumul său de 129.220 lei, este determinat potrivit clauzelor contractuale, și exigibilă, întrucât obligația debitorului este ajunsă la scadență.

Pentru considerentele expuse, instanța constată că pretențiile creditoarei sunt întemeiate, astfel că, având în vedere și faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare în termen legal, dându-se eficiență dispozițiilor art. 1018 alin.3 C.proc.civ, asimilând faptul nedepunerii întâmpinării cu o recunoaștere a pretențiilor creditoarei care se coroborează cu înscrisurile depuse, va admite cererea și, în baza art.1021 alin.1 C.proc.civ, va emite ordonanță de plată, prin care va obliga debitoarea să achite creditoarei suma de 46.769 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii, precum și suma de 129.220 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga debitoarea, aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către creditoare, în sumă de 200 lei, constând în taxa judiciară de timbru (f.5).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de către reclamanta S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L. legal reprezentată de administrator G. D., având CUI_ și sediul în municipiul Curtea de Argeș, .. 2, județul Argeș, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L. legal reprezentată de administratori O. A. și S. M., având CUI_ și sediul în ., județul Argeș.

Emite ordonanța de plată prin care obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 46.769 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii, suma de 129.220 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de a se formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședința publică, azi 31 Martie 2014.

Președinte, Grefier,

C.-M. P. G. C.

Red.C.M.P.

Tehnored.C.G/ 4 ex/ 05.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 340/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ