Acţiune în constatare. Sentința nr. 3646/2013. Judecătoria DEVA

Comentarii

0

Sentința nr. 3646/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 710/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3646/2013

Ședința publică din data de: 11 septembrie 2013

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE: A. L. S. – judecător

Grefier: A. G.-P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții G. C. N. și G. M. și pe pârâții S.C. V. ROMANIA S.A. și S.C. VOLKSBAK ROMANIA S.A. – Sucursala D., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi 11 septembrie 2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 31 ianuarie 2013, reclamanții G. C. N. și G. M., ambii cu domiciliul procesual ales în municipiul Hunedoara, ., . au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în municipiul București, ., ., sector 2 și S.C. V. S.A. - Sucursala D., cu sediul în municipiul D., . Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța (1) să se constate că au caracter abuziv următoarele clauze inserate în convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007 și din actul adițional nr. 1/25 august 2010:

- pct. 3 lit. d) din condițiile speciale referitoare la „data ajustării dobânzii curente”;

- pct. 3 lit. e) din condițiile speciale referitoare la „dobânda anuală efectivă”;

- pct. 5 lit. a) privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit în actul adițional;

- pct. 5 lit. c) din condițiile speciale referitoare la „comision de rambursare în avans”;

- pct. 6 lit. b alin. 2 și 3 din condiții speciale referitoare la „suma principală și dobânda”;

- pct.3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc;

- pct.8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. b) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”

- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”

- pct.10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”.

(2) să se dispună obligarea pârâtelor la eliminarea clauzelor abuzive din convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007; (3) să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.821,66 CHF achitată ci titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare în perioada octombrie 2007 până în luna ianuarie 2010; (4) să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate ulterior perioadei menționate, cu titlu de comision de administrare până la stoparea comisionului încasat necuvenit și recalculării planului de rambursare; (5) obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculată la suma pe care trebuie să o restituie de la data plății și până la achitarea integrală a sumei datorate; (6) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, în esență, reclamanții au arătat că la data de 19 septembrie 2007 au încheiat cu pârâta . - Sucursala D. Convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007, prin care au contractat un împrumut în sumă de 43.685 CHF pentru o perioadă de 240 luni. Au mai arătat că potrivit pct.3 lit. „d” din Condițiile Speciale ale convenției de credit privind „Data ajustării dobânzii” în contract s-a stipulat că „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, iar la pct.5 Comisioane s-a prevăzut la lit. ,,a” ,,Comision de risc: 0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a convenției de credit”.

Astfel, au susținut că prin aceste clauze contractuale, banca creează în detrimentul lor și contrar cerințelor bunei credințe, care trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul că banca în mod unilateral a introdus prin actul adițional comisionul de administrare de credit, aplicat la soldul creditului, plătibil la scadență, întrucât D. reprezintă costurile totale ale creditului, criterii care rămân la latitudinea băncii. Totodată, au subliniat că la pct.3 lit.,,a’’ din ,,condițiile speciale ale convenției’’ s-a prevăzut o rata a dobânzii fixe curente de 4,25 puncte procentuale pe an.

Cu referire la risc, au precizat că acesta se referă la un eveniment a cărui producere are caracter virtual, potențial în viitor, nu actual, iar acoperirea lui în bani, este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă, astfel că garantarea unei obligații de plată se face prin constituirea unor mijloace de garanție, nu prin perceperea unor comisioane, iar riscurile se evaluează în mod individual în funcție de situația fiecărui debitor în parte, mijloacele de garanție, având caracter accesoriu. În acest sens, au subliniat că au garantat împrumutul cu garanții reale imobiliare, care depășesc cu mult valoarea creditului acordat, astfel că riscurile sunt supra-acoperite, iar perceperea acestui comision este ilicită și necuvenită.

Tot astfel, au arătat că în ce privește scadența anticipată, prevăzută la secțiunea 8, clauzele inserate au menirea să intimideze clientul prin amenințarea cu scadența anticipată, fiindcă altfel pârâta nu are nici un interes să le aplice în mod arbitrar și dau dreptul exclusiv de interpretare, la unele din ele chiar în mod declarat, prin mențiunea „în opinia Băncii” (pct.8.1 lit. c și lit. d).

Au mai arătat că au caracter abuziv și clauzele privind costurile suplimentare prevăzute la secțiunea 10, împrumutatul fiind nevoit în baza notificării băncii să plătească sume suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterea costurilor.

Cu privire la comisionul de administrare prevăzut în actul adițional, au susținut că are aceeași valoare ca și comisionul de risc, practic înlocuind comisionul de risc eliminat și în concluzie introducerea clauzei cu privire la comisionul de administrare de 0,15 % este nelegală fiind nulă de drept întrucât prin Ordonanța 50 s-a stipulat în mod expres că nu pot fi introduse alte comisioane. În același sens au susținut că, întrucât comisionul de risc, redenumit comision de administrare este cuprins în clauze lovite de nulitate absolută, nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc, achitarea acestuia de către ei, reprezentând astfel o plată nedatorată. Totodată, au subliniat că termenul ,,Comision de risc,, apare numai în convențiile de credit, în timp ce la Biroul de credit, pârâta nu a menționat acest termen și nu a raportat contravaloarea lui la rubrica „Valoarea lunară programată”, până în luna octombrie 2010, apărând doar o coloană intitulată „suma plătită” și alta „Valoarea lunară programată”, aceasta reprezentând doar anuitate (principal+dobândă), diferența față de suma plătită fiind contravaloarea comisionului de risc, situație ce a fost corectată după apariția OUG nr. 50/2010 și după redenumirea comisionului de risc în comision de administrare credit. Mai exact, au arătat că termenul de comision de risc apare numai în contractul de credit, în timp ce în evidențele contabile ale pârâtei dispare ca identitate fiind diluat în rata efectivă a dobânzii, amânat și recunoscut ca o ajustare a veniturilor din dobânzi, fiind o dobândă mascată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, art. 1341-1344 Cod civil, art. 998 cod civil și Legea nr.193/2000.

Pârâta . formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate cu titlul de comision risc / administrare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, în esență, pârâta a arătat că într-adevăr toate contractele de credit sunt contracte preformulate, la toate instituțiile bancare, contracte care, în principiu, conțin oferta băncii pe care clientul, după analiza acesteia, ia decizia de a încheia sau nu contractul. În același sens s-a precizat că reclamanților nu le-a fost impusă convenția sau clauzele acesteia, întrucât banca nu deține un monopol pe piață în acordarea creditelor, iar în lipsa dovedirii vicierii consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, trebuia aplicat principiul prevăzut de art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.

Cu referire la clauza prevăzută de pct. 3 lit. d din Condițiile speciale potrivit cu care rata dobânzii curente poate fi ajustată de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii, care se va aplica de la data comunicării, a precizat că nu are caracter abuziv întrucât reclamanții au avut posibilitatea de a citi și studia contractul, pe care l-au însușit prin semnătură, iar consimțământul nu a fost viciat, fiind totodată în acord cu dispozițiile asrt.1 paragraf 2 din Anexa la Legea nr.193/2000.

În ce privește clauza de la pct. 3 lit. e din Condiții speciale, a arătat că este obligatorie includerea ei în contract, potrivit dispozițiilor legale, iar dobânda anuală efectivă conține practic suma tuturor dobânzilor și comisioanelor pe care consumatorul trebuie să o plătească.

Cu privire la clauzele ce stabilesc comisionul de risc, s-a precizat că acesta este inclus în D., și că toate costurile creditului sunt prevăzute distinct în cuprinsul convenției pentru ca reclamanții să cunoască din ce este formată D.. În acest sens, s-a arătat că atâta timp cât reclamanții au fost de acord cu dobânda anuală efectivă, este evident că au fost de acord și cu acest comision de risc, care este clar precizat și dimensionat în funcție de valori concrete, rămânând neschimbat pe durata de derulare a creditului. Totodată, a considerat că suma pretinsă cu acest titlu nu este necesar să compenseze o pierdere concretă, ci este legitim pretinsă și păstrată cu titlul de preț al posibilității de pierdere. S-a mai arătat că acest comision este parte componentă a prețului, element exclus de art. 4 din Directiva Europeană nr. 93/13/CEE de la controlul caracterului abuziv, iar reclamanții nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, și nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil.

Tot astfel, dispozițiile prevăzute la art. 6 lit. b alin. 2 și 3 din Condiții speciale, a fost apreciat de către pârâtă ca fiind corect și legal stabilit, ele având ca obiect chiar dobânda contractului și are în vedere efectuarea de plăți în avans de către consumator, cu consecința diminuării ulterioare a ratelor.

În ce privește celelalte clauze invocate ca fiind abuzive, a precizat că susținerile reclamanților sunt lipsite de temei legal întrucât clauza privind scadența anticipată conferă băncii dreptul de a se informa în orice moment, în cadrul perioadei de rambursare dacă împrumutații au capacitatea de a rambursa creditul iar garanțiile oferite sunt suficiente pentru a asigura îndestularea creditorului, debitorul trebuind să fie solvabil nu doar la momentul încheierii contractului ci și ulterior. Totodată, pârâta a arătat că ele ar putea fi analizate ca abuzive numai în situația în care banca ar activa aceste clauze, urmând a se analiza în concret prin raportare la toate circumstanțele cauzei. De asemenea, în privința clauzei de la pct.10.2 ce trebuie interpretată în coroborare cu art. 10.1, s-a arătat că nu se poate reține ca fiind abuzivă, rațiunea inserării ei fiind întinderea în timp a perioadei de rambursare a creditului când pot interveni modificări legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu acest contract. Referitor la comisionul de administrare, arată că acesta respectă dispozițiile OUG 50/2010 și este firesc ca acesta să rămână valabil întrucât face parte din costul total al creditului, adică din D..

În ce privește pretenția de restituire a sumelor încasate cu titlul de comision de risc / administrare, a solicitat respingerea ca fiind prescrise a acelor rate lunare achitate cu mai mult de trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

În drept a invocat dispozițiile Directivei 93/13/CEE și Legea 193/2000.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 19,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar anulate la dosar.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și interogatoriile reclamanților.

Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin convenția nr._/AB/19 septembrie 2007, reclamanții au încheiat cu . un contract de credit bancar, împrumutând suma de 43.685,00 CHF pentru refinanțarea unor credite contractate în euro de Raiffeisen Bank și B. Post, cu obligația de a o restitui în 240 de rate lunare, astfel cum sunt evidențiate în planul de rambursare, fiecare rată de capital fiind însoțită și de sume reprezentând dobânda aplicată creditului și alte comisioane.

Potrivit contractului încheiat – condiții speciale – reclamanții datorau, cu titlu de cost al creditului: o dobândă curentă de 4,25% p.a., penalizări pentru sumele neachitate la scadență și următoarele comisioane; comision de risc în cuantum de 0,15% lunar aplicat la soldul creditului, comision de rambursare în avans de 2% și respectiv 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, comision de analiză a dosarului de credit în valoare de 60 CHF și comision de gestiune în cuantum de 181,21 CHF, fără însă ca prețul total al contractului să depășească DEA stabilită la 6,36% (filele 9-12 din dosar).

Urmare a aplicării OUG 50/2010, la data de 25 august 2010 între părți s-a încheiat Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007, prin care părțile, de comun acord, au convenit modificarea convenției după cum urmează:

- D. a fost modificată la 6,23% pe an;

- a fost eliminat comisionul de rambursare în avans de la 2% și respectiv 1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans și a fost introdus comisionul de rambursare anticipată de 1% și, respectiv 0,5%;

- a fost eliminat comisionul de risc și a fost introdus comisionul de administrare credit în cuantum de 0,15% pe lună aplicat la soldul creditului.

În speță, motivul esențial pentru care se solicită a se constata caracterul abuziv al acestor clauze este acela că, prin inserarea lor, s-a creat în detrimentul reclamanților, contrar bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În cele ce urmează, instanța va analiza dacă au sau nu caracter abuziv, următoarele clauze contractuale:

- pct. 3 lit. d) din condițiile speciale referitoare la „data ajustării dobânzii curente”;

- pct. 3 lit. e) din condițiile speciale referitoare la „dobânda anuală efectivă”;

- pct. 5 lit. a) privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit în actul adițional;

- pct. 5 lit. c) din condițiile speciale referitoare la „comision de rambursare în avans”;

- pct. 6 lit. b alin. 2 și 3 din condiții speciale referitoare la „suma principală și dobânda”;

- pct.3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc;

- pct.8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. b) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”

- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 8.3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”

- pct.10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”.

În prealabil, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000 “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Prin urmare, condițiile de la care trebuie pornită analiza caracterului abuziv al clauzelor sus enunțate sunt cumulative și au în vedere ca respectivele clauze să nu fi fost negociate direct cu consumatorul și să creeze prin ele însele, sau împreună cu alte prevederi contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește prima condiție, deși ne aflăm în ipoteza expusă de aliniatul 2 al art. 4, în sensul că prezenta convenție este una de credit bancar, cu clauze standard preformulate, nu putem considera de plano că dispozițiile contractuale cuprinse sunt de adeziune, în sensul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a influența conținutul lor. În acest sens, instanța va lua în considerare și răspunsurile date de părți la interogator potrivit cu care au încheiat respectiva convenție de credit întrucât la momentul contractării aceasta era una din cele mai bune oferte existentă pe piață (filele 76-83 din dosar).

Din probele administrate rezultă că reclamanții nu se află la primul contract de credit încheiat cu o instituție financiară bancară, întrucât, din convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007 se observă că aceasta a fost încheiată pentru refinanțarea altor credite contractate cu unități bancare distincte. Or, dacă reclamanții au ales să încheie cel de-al treilea contract cu pârâta . că au apreciat ca fiind avantajoase condițiile oferite de aceasta comparativ cu alte instituții financiare bancare de pe piața creditelor, pe care deja le cunoșteau.

Cu privire la forma actuală a convenției de credit, se constată că reclamanții au semnat actul adițional prin care urma să se implementeze dispozițiile OUG 50/2010, fără a notifica creditorului refuzul de a accepta actul adițional în condițiile oferite de părți.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce se impune în analiza caracterului abuziv al unei clauze, trebuie văzut dacă inserarea clauzelor considerate de reclamanți ca fiind abuzive a creat în detrimentul lor, și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv o disproporție evidentă și substanțială între drepturile băncii și obligațiile împrumutaților reclamanți, de natură a le vătăma interesele și a-i prejudicia.

Pentru început, instanța face precizarea că următoarele clauze invocate: pct. 3 lit. d) din condiții speciale: „Data ajustării dobânzii curente”și pct.5 lit. c) – condiții speciale: „comision de rambursare în avans” de 2% și 1 și pct. 6 lit. b alin. 2 și 3 din condiții speciale „Suma principală și dobânda”, nu se mai regăsesc în convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007, ele fiind eliminate ca urmare a încheierii actului adițional nr. 1/25 august 2010. Totodată, se constată că aceste clauze considerate de reclamanți ca fiind abuzive nu au fost utilizate de Bancă până la înlăturarea lor, condiții în care instanța apreciază că cererea reclamanților de a analiza caracterul unor clauze care nu există este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

Cu privire la clauza cuprinsă în pct. 3 lit. e) din condițiile speciale privind dobânda anuală efectivă, în prealabil se va reține că D. (dobânda anuala efectivă) este un indicator care reprezintă costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual, calculat pornind de la caracteristicile unui credit (suma, perioada etc.) și conține toate costurile aferente creditului respectiv (dobânzi, comisioane, asigurări, taxe). Însă acest lucru nu înseamnă că D. reprezintă simpla adunare procentuală a tuturor costurilor unui credit, ci, în termen științifici, ea este echivalentă cu rata internă de rentabilitate și reprezintă de fapt, rata dobânzii sau valoarea procentuală la care se egalizează valoarea actuală a obligațiilor băncii și ale clientului.

D. a fost impusă Băncilor, prin lege. Mai exact, instituțiile de credit sunt obligate sunt obligate să calculeze D. pentru toate tipurile de credit oferite.

Este adevărat că într-o decizie recentă la sesizarea unui tribunal din Slovacia CJUE a statuat că o practică comercială care constă în menționarea într-un contract de credit a unei D. mai mici decât cea reală reprezintă o informație falsă cu privire la costul total al creditului care trebuie calificată drept o practică comercială înșelătoare în temeiul Directivei privind practicile comerciale neloiale, în măsura în care determina sau poate determina consumatorul mediu sa ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă situație. Potrivit Curții CJUE, deși această împrejurare poate fi luată în considerare, printre alte elemente, pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor unui contract în temeiul Directivei privind clauzele abuzive, totuși aceasta nu este de natură să stabilească automat și numai ea însăși caracterul abuziv al acestor clauze. Mai exact, Curtea a subliniat că trebuie examinate toate împrejurările proprii cazului în speță înainte de calificarea clauzelor în discuție.

În speță, reclamanții s-au mărginit doar a invoca pretinsul caracter abuziv al acestei clauze fără a indica în concret în ce a constat dezechilibrul creat. Ori, atâta timp cât nu s-a dovedit că D. stipulată în contract este mai mică decât cea efectiv percepută, clauza cuprinsă în pct. 3 lit. e) din condițiile speciale nu are caracter abuziv.

În privința comisionului de risc, deși acesta nu mai este prevăzut cu această denumire în forma actuală a convenției, întrucât din planul de rambursare rezultă că este perceput un comision de administrare în același cuantum procentual ca și cel de risc, analiza clauzelor cuprinse la pct. 5 lit. a) din condițiile speciale și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției se impune ca urmare a plăților efectuate de reclamanți cu titlul de comision de risc / administrare.

În actuala reglementare, respectiv art. 36 din OUG 50/2010, sunt stabilite comisioanele pe care Banca le poate percepe ca urmare a creditului acordat: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, …(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

Cum aceste dispoziții legale au fost adoptate pe parcursul derulării contractului, ele nu pot fi aplicate pentru perioada anterioară, pentru a considera că perceperea comisionului de risc este abuzivă. La momentul încheierii convenției de credit – 19 septembrie 2007 – legea nu interzicea inserarea în contracte a unor asemenea comisioane, condiția esențială fiind aceea de a fi aduse la cunoștința consumatorului, prin clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Reclamanții au arătat că perceperea comisionului de administrare este abuzivă întrucât nu a existat o motivație întemeiată din partea băncii care să ducă la modificarea convenției de credit încheiată.

Instanța apreciază că perioada îndelungată de restituire a sumei împrumutate, de 240 luni, dar și cuantumul ridicat al sumei împrumutate de 43.685,00 CHF, permite băncii în calitatea sa de comerciant, interesat să ia toate măsurile legale pentru a evita orice pierdere din activitatea pe care o desfășoară, să impună reclamanților plata unor sume menite să acopere costurile de evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea unui credit de o valoare substanțială, pe o perioadă atât de îndelungată. Instanța apreciază că acest comision de risc nu are menirea de a acoperi eventualele riscuri ce rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de către debitori sau riscul nerecuperării creanței în caz de depreciere a valorii imobilului ipotecat, ci acela de acoperire a cheltuielilor pe care le implică monitorizarea continuă și efectivă a posibilelor riscuri contractuale ce pot apărea pe parcursul derulării convenției, atât în ceea ce privește conduita debitorilor, dar și starea bunurilor ce garantează restituirea împrumutului, mai ales datorită duratei îndelungate de rambursare a creditului. În aceste condiții instanța apreciază că în mod întemeiat Banca a solicitat plata unei sume de bani cu titlul de comision de risc, risc pe care și-l asumă prin punerea la dispoziție a creditului, așa cum se arată și în cuprinsul clauzei de la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar Banca Națională a României impune fiecărei instituții de credit obligația administrării riscurilor semnificative, astfel cum s-a prevăzut în Norma BNR nr. 18/2009, unde în art. 2 alin. 1 lit. j se definește riscul de credit ca fiind „riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite”, forma anterioară a textului fiind prevăzută de Norma BNR 17/2003 (“riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”). Or, dispoziția nu este întâmplătoare întrucât principala activitate a Băncii, în momentul acordării unui credit, dar și ulterior, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Acest aspect se regăsește în însăși actuala reglementare – OUG 50/2010 – care recunoaște Băncii dreptul de a percepe un asemenea comision, denumit „de administrare” și care are în vedere operațiunile întreprinse de Bancă pe parcursul duratei de rambursare a creditului, pentru monitorizarea utilizării acestuia și plății ratelor de credit.

Totodată, față de împrejurarea că reclamanți mai aveau contractate credite bancare, instanța apreciază că la momentul încheierii convenției ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții au ales instituția bancară pârâtă pentru a obține creditul dorit, apreciind că oferă condiții mai avantajoase de creditate comparativ cu alți concurenți ai pieței de profil, esențial pentru reclamanți fiind costul total al creditului (suma de plată), pe care l-au însușit și l-au acceptat în cuantumul care era evidențiat în planul de rambursare, fiind irelevant pentru aceștia cât reprezintă din acest cost dobânda și celelalte comisioane din care se compune costul creditului – D..

Faptul că după 5 ani de la semnarea convenției de credit cei doi consumatori reclamă caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc / administrare, pe care aveau posibilitatea să-l invoce imediat după primirea contractului și a planului de rambursare, în care este indicat în concret din ce se compune cuantumul ratei lunare, demonstrează dezinteresul acestora pentru cuantumul efectiv al comisionului de risc / administrare și lipsa oricărui dezechilibru între drepturile Băncii și obligațiile lor.

Totodată, nu trebuie neglijat nici faptul că Banca a ales să acorde creditul solicitat de reclamanți, la prețul (D.) stabilit la momentul contractului, prefigurând și venitul pe care-l va realiza ca urmare a creditului acordat. Iar, ca urmare a implementării dispozițiilor OUG 50/2010, se constată o reducere a dobânzii anuale efective, de la procentul de 6,36 %, la procentul de 6,23 %. Or, fără îndoială că s-ar ajunge la prejudicierea Băncii dacă pe parcursul derulării contractului, s-ar impune acesteia să elimine un comision pe care l-a apreciat esențial la acordarea împrumutului, și fără de care nu ar mai fi fost încheiată convenția, ori s-ar fi aplicat o rată de dobândă curentă mai mare, aptă să acopere eventuale riscuri și pierderi, dar și să asigure câștigurile pe care aceasta le urmărește.

Mai mult, cuantumul procentual dar și în bani al acestui comision este prevăzut în mod clar în condițiile speciale ale convenției și în planul de rambursare, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 al. 6 din Legea nr.193/2000 ca această clauză să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.

Prin urmare este exclusă orice presupunere că aceste clauze sunt abuzive, comisionul de risc / administrare fiind considerat de instanță ca fiind parte din prețul creditului, respectiv din D., așa cum a reținut însăși CJUE în ordonanța din 16 noiembrie 2010, în cauza C-76/10, paragrafele 64 – 77, art.4 din Directiva 93/13 și art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 permițând instanței analiza caracterului abuziv al unei clauze ce privește costul total al creditului, respectiv D. – prețul acestuia, numai în măsura în care apreciază că respectivele clauze nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Mai mult, la interogator, reclamanții au recunoscut că majorarea ratei de rambursare lunară s-a datorat fluctuației cursului valutar leu-franc elvețian și nu comisionului de risc/administrare stabilit în sarcina lor.

Cu toate acestea însă, instanța va analiza dacă modificarea adusă prin Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007 privind introducerea comisionului de administrare în locul comisionului de risc are sau nu caracter abuziv.

În prealabil, se va reține că dispozițiile OUG nr. 50/2010 impuneau ca în urma intrării sale în vigoare să se elimine din contractele de credit aflate în derulare, orice clauze contrare care ar impune pentru consumatori plata altor comisioane în afara celor de: analiză dosar, administrare credit sau de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (art. 36).

Potrivit art. 35 alin.1 lit. b din OUG nr. 50/2010, pe parcursul derulării contractului de credit: „b) se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație”. Din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă introducerea unor noi comisioane pentru produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, ori dacă introducerea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze doar în baza unor acte adiționale acceptate de consumator.

În speță, prin Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007, urmare a negocierii părților, s-a redus costul total al creditului, respectiv D. și a fost introdus comisionul de administrare. Prin urmare, instanța constată că modificarea adusă prin Actul adițional nr. 1 la convenția de credit privind introducerea comisionului de administrare în locul comisionului de risc nu caracter abuziv, atâta timp cât modificările au fost acceptate expres de consumator și au intervenit urmare a acordării unor beneficii împrumutaților cu privire la costul total al creditului.

Cu toate acestea, deși instanța consideră că aceste clauze sunt conforme cu cerințele art. 4 alin. 6 din lege, a apreciat totuși necesar a analiza eventualul dezechilibru între drepturile băncii și obligațiile consumatorilor, iar concluzia ce se poate desprinde din analiza sus efectuată este lipsa oricărei vătămări a reclamanților, dreptul băncii de a percepe acest comision nefiind interzis de lege, din contră, acesta este permis și justificat, este clar exprimat în convenția părților, atât în cuantum procentual cât și valoarea lui în bani, iar din pasivitatea reclamanților timp de mai bine de 5 ani de la plata primelor sume achitate cu titlul de comision de risc și, ulterior de administrare, rezultă că aceste clauze nu sunt abuzive.

Față de această concluzie și soluția ce va fi pronunțată cu privire la clauzele referitoare la comisionul de risc și comisionul de administrare, în sensul că nu sunt abuzive, instanța apreciază că solicitarea reclamanților de restituire a sumelor achitate cu acest titlu este în consecință neîntemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare rămâne fără obiect și va fi respinsă ca atare.

Totodată, ca o consecință a soluției ce va fi pronunțată pe capetele de cerere prin care s-a invocat caracterul abuziv al comisioanelor de risc și administrare, se va respinge și cererea de desființare a planului de rambursare în ceea ce privește aceste clauze ca fiind neîntemeiată.

Cu referire la comisionul de rambursare anticipată, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/25 august 2010, instanța reține că pentru creditul cu dobândă fixă, cum este și cazul celui în speță, OUG 50/2010 permite perceperea unui astfel de comision. Ori, atâta timp cât această dispoziție contractuală contestată își are izvorul în lege, simpla susținere a reclamanților că respectiva clauză are caracter abuziv nu constituie criteriul pentru a se aprecia în acest sens, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că prin perceperea acestui comision s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile reciproce ale părților.

În privința clauzei inserată la pct. 8.1 lit. a) liniuța a 3-a care are în vedere posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în situațiile în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare / de credit, instanța apreciază că acestea au caracter abuziv, ce rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor OUG 50/2010, respectiv a art. 40 din ordonanță unde se prevede că „se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care: … c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori”

Prin urmare, existența în contractul de credit a acestei clauze, fără să se facă dovada înlăturării ei ca urmare a apariției OUG 50/2010, din economica căreia rezultă că această clauză trebuia înlăturată, instanța apreciază că se impune eliminarea ei din convenția părților, caracterul abuziv fiind evident în condițiile în care nu s-a oferit o justificare reală și rezonabilă a necesității impunerii a unei asemenea clauze.

Pentru aceeași rațiune a legii, instanța apreciază că și clauza prevăzută de pct. 8 .1 lit. a) liniuța a 2-a, ce se referă la neexecutarea de către împrumutat a obligației de plată a ratelor datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca, reprezintă o clauză abuzivă întrucât soarta juridică a fiecărei convenții încheiată cu același creditor sau chiar cu societăți de credit diferite este independentă de celelalte, fiecare contract urmând a avea obligații cu scadențe și garanții diferite, ce urmează a fi activate în funcție conduita debitorilor față de obligațiile asumate în acel contract. În acest caz se poate susține că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile băncii și obligațiile reclamanților, mai ales că obligațiile asumate în alte contracte de credit pot fi de valoare mult redusă față de cele din prezenta convenție, iar neexecutarea lor nu poate fi interpretată în mod automat ca fiind culpabilă, putând exista motive întemeiate care au determinat neexecutarea, iar unele pot fi chiar din culpa creditorului.

Același caracter abuziv îl atribuie instanța și clauzelor inserate la 8.1 lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” potrivit cărora banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în cazul în care „Împrumutatul nu-și îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei convenții”,„ În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”; dar și „În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. În privința acestora, instanța apreciază că este lăsată la latitudinea băncii o marjă de apreciere mult prea largă asupra motivelor și condițiilor în care poate declara creditul scadent anticipat, fără nici o posibilitate pentru debitori de a-și reglementa conduita contractuală și extracontractuală în așa măsură încât să nu provoace prin fapta lor scadența anticipată a ratelor de credit.

O altă clauză invocată de reclamanți ca fiind abuzivă este cea de la pct. 10.1 care trebuie interpretată coroborat cu cea prevăzută la pct. 10.2 din Condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare” prin care se prevede că, referitor la convenție, pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile care supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite,în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; sau acte normative care impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) și care afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; sau acte normative al căror rezultat este creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, ori reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției. Potrivit pct. 10.2, în oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.

Potrivit art. 35 alin.1 lit. a) din OUG 50/2010 fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație. Din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 alin. 1 lit. a) din OUG 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare dacă modificarea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze după notificarea debitorului în acest sens. Aceste dispoziții legale trebuie, însă, interpretate prin coroborare cu cele cuprinse în art. 41 din OUG 50/2010 “(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, … . (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat”.

Față de aceste dispoziții legale în vigoare, și care trebuie să se regăsească în forma actuală a contractului, instanța apreciază că prezintă caracter abuziv atât clauza cuprinsă în pct. 10.1, cât și cea din 10.2. Astfel, în privința primei clauze, se constată că se pune în sarcina împrumutaților acoperirea oricăror pierderi ce ar putea rezulta nu numai ca urmare a creditului acordat reclamanților, ci din întreaga activitate pe care banca o desfășoară, pierderi ce pot interveni atât ca urmare a legislației naționale, dar și a unor acte ale organismelor internaționale cărora instituția bancară trebuie să li se supună. Or, nu există nici o justificare rezonabilă pentru care reclamanții trebuie să suporte pierderile sau diminuarea câștigurilor băncii, respectiv riscurile din activitatea bancară, cu atât mai mult cu cât aceștia suportă plata riscurilor pe care o implică restituirea creditului contractat, prin plata dobânzii curente și a comisioanelor din care se compune D..

Iar în privința clauzei de la pct. 10.2, este contrară legii și, prin urmare, abuzivă, întrucât nu se oferă posibilitate consumatorilor de a aprecia legalitatea perceperii comisionului, ci se impune acestora, în mod automat obligația de a achita sumele pretinse de bancă.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea formulată în sensul că va constata ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/19 septembrie 2007: pct. 8 .1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” și pct. 10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 “Costuri suplimentare”, urmând a obliga pârâta la eliminarea din cuprinsul contractului a acestor clauze, urmând a respinge în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind rămasă fără obiect.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, față de admiterea în parte a pretențiilor reclamanților, instanța va obliga pârâtele, în solidar, la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, apreciind că această valoare corespunde proporțional cu partea din acțiune ce va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. C. N. și G. M., ambii cu domiciliul procesual ales în municipiul Hunedoara, ., ., . în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în municipiul București, ., ., sector 2 și S.C. V. S.A. - Sucursala D., cu sediul în municipiul D., ., parter, județul Hunedoara și, în consecință:

Constată ca având caracter abuziv următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/19 septembrie 2007:

- pct. 8 .1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. b), c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;

- pct. 10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 “Costuri suplimentare”.

Obligă pârâtele să modifice convenția de credit nr._/AB/19 septembrie 2007 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive.

Respinge în rest acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 septembrie 2013.

Președinte,Grefier,

A. L. S. A. G.-P.

A.L.S./A.G.P.

6 ex./11 septembrie 2013

← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 662/2013....		Pretenţii. Sentința nr. 564/2013. Judecătoria DEVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Sentința nr. 1523/2013. Judecătoria DEVA Fond funciar. Sentința nr. 2718/2013. Judecătoria DEVA Anulare act. Sentința nr. 255/2013. Judecătoria DEVA Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 662/2013. Judecătoria DEVA Pretenţii. Sentința nr. 564/2013. Judecătoria DEVA Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1844/2013. Judecătoria DEVA Partaj judiciar. Sentința nr. 3050/2013. Judecătoria DEVA Întoarcere executare. Sentința nr. 4649/2013. Judecătoria DEVA