Contestaţie la executare. Sentința nr. 3317/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3317/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 2365/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINTA CIVILĂ NR. 3317

Ședința publică din 03.07.2013

Instanța constituită din:

Președinte: M. A. H. - judecător

R. C. S. - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de contestatoarea AF B. în contradictoriu cu intimata C.–S. COOPERATISTA P., având ca obiect – contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezinta av.M. I. pentru contestatoare, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că, prin serviciul registratură, contestatorul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecarea cauzei, iar intimata a depus note de sedinta avand atasata chitanta privind plata onorariului avocatial, solicitand obligarea contestatoarei la plata acestuia cu titlu de cheltuieli de judecata.

Reprezentantul contestatoarei arata ca se opune la plata cheltuielilor de judecata solicitate de intimata in contextul in care renunta la judecata.

Instanța, în temeiul art.406 Noul Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 26.03.2013, sub nr._, contestatoarea AF B. în contradictoriu cu intimata C.–S. COOPERATISTA P., a formulat contestație împotriva executării silite începută în dosarul execuțional nr. 188/2013 al B. B. A., solicitand anularea incheieirii civile nr. 630/CC/2013, a somatiei executionale 188/1803.2013 si a oricaror acte de executare silita intocmite in contra sa, iar pana la solutionarea contestatiei sa se dispuna suspendarea executarii silite pronita impotriva sa.

Intimata C. – S. COOPERATISTA P. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contetstaie la executare ca fiind netemeinica si nelegala.

La termenul din data de 03.07.2013, instanța a constatat că s-a depus de către contestator la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată, iar intimata a depus note de sedinta avand atasata chitanta privind plata onorariului avocatial, solicitand obligarea contestatoarei la plata acestuia cu titlu de cheltuieli de judecata.

Astfel, reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.406 Noul cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecarea cererii formulată de contestatoarea AF B. în contradictoriu cu intimata C.–S. COOPERATISTA P..

In temeiul prevederilor art.406 alin.3 Noul cod procedură civilă, obliga contestaoarea la plata in favoarea intimatei a sumei de 500 lei cu titul de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocatial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În temeiul art.406 Noul cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecarea cererii formulată de contestatoarea AF B. cu sediul în localitatea P. . parter, judetul Hunedoara în contradictoriu cu intimata C. – S. COOPERATISTA P. cu sediul în în localitatea P. ., judetul Hunedoara.

Obliga contestatoarea la plata in favoarea intimatei a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. A. H. R. C. S.

Red. HMA/SRC

4 ex./23.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3317/2013. Judecătoria DEVA