Pretenţii. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 11134/221/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. 11._
SENTINȚA NR. 1.257 /2013
Ședința publică din 05 martie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: R. C. R. - judecător
GREFIER: D. M.
Pe rol fiind amânată pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamantul L. S. T., în contradictoriu cu pârâții M. D. PRIN PRIMAR, C. L. AL MUNICIPIULUI D., R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA, C.N.A.D.N.R SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, T. E. O., S. M. L., având ca obiect pretenții, pentru deliberarea asupra actelor și lucrărilor dosarului.
S-a constatat că mersul dezbaterilor au fost consemnate, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 18.02.2013, și, în continuare, în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25.02.2013, care fac parte integrantă din hotărâre.
În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța de judecată reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 21.10.2010 reclamantul L. S. T. a solicitat, în contraictoriu cu pârâții M. D. PRIN PRIMAR ȘI CONSILUL L. D., C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA și R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – IRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA, obligarea acstora la plata sumei e 9.400 lei reprezentând despăgubirea pentru autoturismul_ (8.200 lei costul reparației și 1.200 lei pentru lipsa de folosință), cu dobândă legală de la data introducerii cererii și până la achitarea integrală a debitului și la 12.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că la data de 7.08.2010, în timp ce conducea vehiculul proprietate personală cu numărul_, pe DN7, pe banda I, din direcția A. spre D., iar la km 394, ona Ivorul D., un copac din marginea dreaptă a drumului s-a desprins din rădăcini și a căzut intempestiv pe carosabil, în fața vehiculului și, cu toate că a frânat, nu a putut evita coliiunea cu acesta, despre cele întâmplate fiind întocmit procesul verbal . nr._.
Se adaugă faptul că vehiculul a suferit avarii, reparațiile fiind în sumă de 8.222,98 lei, din care suma de 8.200 a fost achitată de reclamant, iar reclamantul a suferit un traumatism psihic greu de imaginat, în acea perioadă fiind în convalescență după efectuarea unei operații de rinichi.
Reclamantul menționează că în perioada 17.08.2010 și până la data de 19.10.2010 a fost lipsit e folosința acestui vehicul, deplasându-se la locul de muncă, la Gârbova, unde mergea anterior săptămânal, precum și la București, la control, cu ajutorul prietenilor care i-au împrumutat vehiculele personale, pierderea ca urmare a nefolosirii vehiculului fiind de 1.200 lei.
În drept, au fost invocate dispoițiile art. 1000 alin.1 C.civ. și OG 43/1997.
Pârâtul M. D. și C. L. al Municipiului D. au formulat întâmpinare(f.40-42) prin care a solicitat respingerea cererii.
În motivare se arată că potrivit punctului I, alin.1 din anexa la Legea 213/1998 se prevede că fac parte din domeniul public al statului drumurile naționale și că acestea se pot da în administrare autorităților administrației publicve locale prin hotărâre a Guvernului, în acest caz neexistând o astfel de hotărâre, administrarea drumului național DN7 realizându-se de către Administrația Națională a Drumurilor sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pârâta având în administrare porțiunea din DN7 cuprinsă între km 386+200 – 393+000, pe care l-a predat Ministerului Transportului, conform protocolului 4270/05.02.008.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 215/2001, Legea 213/1998 și OG 43/1997.
Pârâta R. Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Hunedoara, a formulat întâmpinare(f.43), invocând lipsa calității sale procesuale pasive, arborele care a lovit mașina reclamantului fiind amplasat la o distanță de 5 m față de marginea drumului, iar pădurea proprietate publică a statului este amplasată la o distanță de cel puțin 200 m față de locul incidentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ..
Pârâta C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România Sa - Direcția Regională De Drumuri Și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare(f.45-48) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, ona în care a avut loc accidentul aflându-se în administrarea Consiliului L. al Muncipiului D., fiind în intravilanul localității.
Pe fondul cauei se arată că este vorba despre un caz de forță majoră, fiind o cauză străină, inevitabilă și irezistibilă, astfel că nu se poate stabili culpa pârâtei.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 4/1997, OUG 195/2002 și C.pr.civ..
La termenul de judecată din data de 05.12.2011 reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților T. E. O. și S. M. L..
Pârâții T. E. O. și S. M. L. au formulat întâmpinare(f.96-97), prin care au solicitat respingerea acțiunii.
Se arată că terenul a fost propritatea bunicului acestora și a fost preluat de către Statul Român în vderea construirii drumului național 7, iar după . legii nr. 247/2005 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, însă nu s-a emis o hotărâre în acest sens, nefiind sigur dacă se poate proceda la o reconstituire în natură sau prin acordare de despăgubiri, astfel că până la emiterea titlului terenul rămâne în administrarea comisiei locale, solicitându-se admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.
Pe fond, se arată că arborele se afla în zona de siguranță și protecție a drumului, iar pentru a fi aplicabil art. 1000 alin.1 C.civ. este necesar ca lucrul să se găsească în paza celui ce urmează a răspunde, or acesta nu se află în folosința pârâților sau a antecesorului acestora de peste 50 de ani.
Reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal . nr._/17.08.2010(f.5), certificat de înmmatriculare(f.6), comanda de service(f.7-8), factura_/2010(f.9), planșe foto(f.10-2), adresa din 10.09.2010(f.2), adresa nr. 5080/2010(f.23), adresa nr. 628/2005(f.24), HCL nr. 23/1999(f.25-28), bilet externare(f.29), contract indicidual de muncă(f.215-216).
Pârâtul M. D. și C. L. al Municipiului D. a depus la dosar următoarele: copia monitorului oficial 634 bis/2002(f.60-6), adresa_/2006(f.63), schiță(f.64,66), CF 4283(f.67-68), hotărârea nr. 1/2007(f.69-70), hotărârea 1567/2007(f.71), proces verbal(f.72-73), protocol(f.74-75), adresa nr._/2011(f.85), precizări înregistrate sub numărul 1468/2006(f.86), hotărârea nr. 166/2009(f.87).
Pârâta R. Națională a Pădurilor – Romsilva a depus la dosar o schiță(f.44).
Pârâta C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România Sa - Direcția Regională De Drumuri Și Poduri Timișoara a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa 628/2005(f.48), HCL 223/1999(f.49-51), adresa 2991/2011(f.78), adresa nr. 749/2011(f.79).
Pârâții T. E. O. și S. M. L. au depus la dosar următoarele înscrisuri: cerere reconstituire(f.99, 105), adresa nr. 5166/2009(f.100,107), adresa nr. 5498/2009(f.101,108), adresa_/2011(f.102), certificat de calitate de moștenitor(f.106).
Prin încheierea din data de 30.01.2012 s-a încuviințat pentru reclamant proba cu expertiza topografică(f.150-155,190-192), precum și cea cu interogatoriul pârâților(f.114,115-116,117,125,129,135), iar prin încheiera din data e 06.08.2012 s-a încuviințat reclamantului proba testimonială, fiind audiați martorii C. I. C.(f.193) și S. C. M.(f.194).
Analizând întregul matrial probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, R. Națională a Pădurilor – Romsilva, T. E. O. și S. M. L..
Conform art. 14 din OG 43/1997 zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.
Aceste componente ale zonei drumului public sunt definite de art. 15, 16 și 17 din același act normativ astfel:
“Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă.”
“ Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemenea. Limitele zonelor de siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, în cale curentă și aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1.”
“ Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului(...)”
Potrivit art. 20 din OG 43/1997 “Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței este organul administrației publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor naționale.”, iar în conformitate cu art. 21 din același act normativ “(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat în acest scop între aceasta și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Pentru drumurile de interes național nou-construite administrarea se poate realiza de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și prin alte persoane juridice, pe baza contractului de concesiune încheiat în condițiile legii.
(2) Sectoarele de drumuri naționale, incluzând și lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor/reședințelor de județ sunt în administrarea consiliilor locale respective.”
Zona de siguranță a drumurilor este cuprinsă de la limita exterioară a amprizei drumului până la 1,50 m de la marginea exterioară a șanțurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului, iar zona de protecție este cuprinsă între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului, reprezentat de distanța de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului măsurând 22 m în cazul drumurilor naționale.
Din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză(f.150-155, 190-192) rezultă că arborele care a căzut pe DN 7, în fața autoturismului condus de către reclamant, se afla la 16,49 m de la axul drumului, terenul pe care era amplasat fiind înscris în CF 4283-D., nr. top.1708/2.1713.1714, în suprafață tabulară de 6.935 mp și cu proprietar tabular T. E.(f.67-68).
Răspunzând obiecțiunilor formulate în cauză, expertul a determinat că zona de protecție a drumului, conturată cu roșu pe planul de situație(f.192), este de 22 m și este situată între între marginea exterioară a zonei de siguranță și marginea zonei drumului, concluzie care este însă eronată, având în vedere faptul că, astfel cum s-a menționat mai sus, conform anexei 1 la OG 43/1997 zona de protecție a unui drum național este într-adevăr de 22 m, însă aceasta este cuprinsă între axul drumului și marginea exterioară a zonei drumului.
Cu toate că expertul a făcut această eroare, concluzia sa, conform căreia zona în care se afla copacul căzut în șosea este situată în interiorul zonei de siguranță a drumului național DN 7, este corectă, având în vedere că arborele se afla la o distanță de 16,49 m față de axul drumului, iar zona de protecție este de 22 m de la axul drumului.
Conform textelor legale menționate în cele ce preced, zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului.
Aceste dispoziții sunt completate de art. 6 din OG 84/2003 unde se prevede că CNADNR poate să efectueze lucrări în vederea normalei utilizări a drumurilor publice, în zonele de protecție, doar cu înștiințarea proprietarilor, iar în temeiul art. 4 lit.a din același act normativ C.N.A.D.N.R. are ca obiect principal de activitate proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor de interes național, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță a circulației.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța concluzionează că pârâta CNADNR nu este proprietarul terenului pe care se afla amplasat arborele ce a căzut pe DN7 și nici nu exercita paza juridică asupra acestui imobil(știut fiind că doar cel care este paznicul juridic al unui bun poate fi tras la răspundere în temeiul art. 1000 alin.1 C.civ.).
Aceleași concluzii se impun și în raport de pârâta R. Națională a Pădurilor – Romsilva.
În ceea ce-i privește pe pârâții T. E. O. și S. M. L., aceștia sunt moștenitorii proprietarului tabular T. E., decedat la data de 11.06.1974, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 117/2004(f.111).
Cu toate că acești pârâți sunt succesorii proprietarului tabular, ei nu au deținut, la data producerii evenimentului, paza juridică a terenului pe care era amplasat arborele căzut, acest teren fiind în administrarea Muncipiului D. ca făcând parte din intravilan și totodată fiind supus proceurilor de reconstituire a dreptului de proprietate, pârâții T. E. O. și S. M. L. formulând cerere de retrocedare(f.86,99), prin Hotărârea nr. 166/2009(f.87) Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor validând anexa 37, cu privire la suprafața de 3,39 ha teren pentru persoanele solicitante.
Din adresa nr._/2011(f.89) rezultă că însăși Primăria Municipiului D., prin Serviciul Comunitar Pentru cadastru și Agricultură, recunoaște că amplasamentul original al terenului solicitat de către pârâții T. E. O. și S. M. L., situat între ona expropriată în favoarea fostei preparații de minereuri și DN 66 poate fi definit ca teren intravilan neinclus în domeniul public.
Aceste concluzii sunt susținute și de Hotărârea nr. 223/1999 a Consiliului local al municipiului D.(f.49-52), din a cărei anexă rezultă că terenul în care era amplasat copacul este situat în intravilanul localității D..
Cele susținute de către pârâtul M. D. în sensul că a avut în administrare terenul respectiv însă l-a predat prin protocol Ministerului Transportului – CNADNR, vizeaă porțiunea din DN7 cuprinsă între km 386+200 – km 393+000(f.69-75), or kilometrul la care era situat arborele este 394, care nu a făcut parte dinporțiunea de drum național predată Ministerului Transportului – CNADNR.
În consecință, cel care exercita paza juridică asupra terenului pe care se afla amplasat copacul dezrădăcinat, având prerogativa dispoziției, controlului și a supravegherii, era pârâtul Muncipiul D., iar nuceilalți pârâți.
Din toate aceste motive, instanța va admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește pe pârâții C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, R. Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Hunedoara, T. E. O. și S. M. L., urmând ca cererea de chemare în judecată împotriva acestor pârâți să fie respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Fondul cauzei.
La data de 17.08.2010, reclamantul conducea vehiculul cu numărul_ pe DN7, din direcția A. spre D., iar la km 394, un arbore, situat la 16,49 m față de axul drumului, a căzut pe partea carosabilă, determinând avarierea autoturismului reclamantului, care nu a mai putut evita coliziunea.
Aceste împrejurări au fost consemnate în procesul verbal . nr._/17.08.2010(f.5) și nu au fost negate de către pârâți.
În același proces verbal au fost individualizate avariile suferite de autoturismul condus de reclamant, avarii ce corespund reparațiilor efectuate de către .(f.7-8) și care au fost în valoare totală de 8.222,99 lei, conform facturii nr._/18.10.2010(f.9).
Reclamantul a achitat cătree . suma de 8.200 lei, la data de 19.10.2010(f.9).
Nici unul dintre pârâți nu a contestat contravaloarea reparațiilor la care a fost supus vehiculul reclamantului.
Așa cum s-a stabilit mai sus, în analiza excepțiilor invocate, pârâtul M. D. avea paza juridică asupra imobilului teren pe care se afla arborele a cărui cădere a determinat producerea accidentului, acest pârât având puterea de dispoziție, decizie, control și supraveghere, astfel că poate fi tras la răspundere în condițiile art. 1000 alin.1 C.civ., acest text legal instituin o răspundere obiectivă a panicului juriic, independentă de vina celui ce are paa juridică, întemeiată pe simplul raport de caualitat dintre “fapta lucrului” și prejudiciu.
Prin urmare, art. 1000 alin.1 C.civ. presupune o “faptă a lucrului”, ceea ce în cazul de față a constat în căderea arborelui pe carosabil. Pârâtul nu a dovedit faptul că această cădere s-a produs dintr-un caz de forță majoră ori caz fortuit, iar cum răspunderea pentru lucruri, instituită de art. 1000 alin.1 C.civ. este o răspunderee obiectivă, independentă de vreo culpă a paznicului juridic, acesta este ținut să răspundă.
O altă cerință pentru angajarea răspunderii civile delictuale o repreintă existența unui prejudiciu, or reclamantul a făcut dovada faptului că vehiculul său a fost avariat ca urmare a coliziunii cu arborele căzut, între acest eveniment și prejudiciu suportat de reclamant existând o legătură de cauzalitate.
Fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, instanța apreciază că pârâții Muncipiul D. și C. L. al Municipiului D., organul reprezentativ și decizional, sunt obligați a restitui reclamantului suma de 8.200 lei, pe care acesta a achitat-o cu titlul de contravaloare a reparațiilor pentru avariile suferite de autoturismul său.
Cu privire la suma de 1.200 lei solicitată de reclamant ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a vehiculului pe perioada cuprinsă între data accidentului și data ridicării autoturismului de la unitatea de service, instanța apreciază că nu a fost dovedită.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați(f.193-194) rezultă că în această perioadă de timp, reclamantul s-a deplasat la locul de muncă, la București, precum și în alte locații, împrumutând vehicule de la prieteni, care nu i-au perceput vreo sumă de bani, singurele cheltuieli pe care reclamantul le-a suportat fiind cele cu combustibilul, pe care oricum le-ar fi suportat dacă se deplasa cu propriul vehicul. În aceste condiții, sumele de bani cheltuite pentru combustibil nu se pot acorda, reclamantul nedovedind faptul că aceste plăți au fost generate de avarierea propriului autoturism.
Reclamantul nu a făcut dovada că obținea venituri din folosința vehiculului său, astfel că nu se poate reține că a fost lipsit de beneficiile acestei folosințe.
În consecință suma de 1.200 lei solicitată dereclamant cu titlul de beneficiu nerealizat, nu se va acorda.
În ceea ce privește suma de 12.000 lei solicitată de reclamant pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, se reține că probele administrate nu pot justifica un asemenea cuantum al daunelor morale, în condițiile în care, deși martorii afirmă că reclamantul a suferit un șoc ca urmare a accidentului care s-a petrecut la o scurtă perioadă după ce reclamantul suferise o intervenție chirurgicală, trauma nu a fost atât de puternică încât să-l afecteze pe reclamant în desfășurarea activităților zilnice și curente, acesta continuând să se deplaseze la servici folosindu-se de vehiculele prietenilor.
Prin urmare, instanța apreciază că suma de 2.000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, constând în șocul produs și în generarea unei temeri la deplasarea cu vehiculele pe drumurile publice.
Raportat la toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea reclamantului și va obliga pârâții Muncipiul D. și C. L. al municipiului D. la plata către reclamant a sumei de 8.200 lei cu titlul de daune materiale și a sumei de 2.000 lei cu titlul de daune morale.
În temeiul art. 74 C.pr.civ. va obliga pârâții la plata către rfeclamant a sumei de 3.216 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă juiciară de timbru – 1506 lei(f.36-37), timbru judiciar – 5 lei, onorariu expertiză topografică – 1610 lei(f.137,166) și onorariu apărător – 1000 lei(f.218-219).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește pe pârâții C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T., R. Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Hunedoara, cu sediul în D., .. 10, jud. Hunedoara, T. E. O., domiciliat în Hunedoara, .. 4, ., jud. Hunedoara și S. M. L., domiciliată în D., .. 14, jud. Hunedoara și respinge cererea de chemare în judecată împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul L. S. T., domiciliat în D., ..1, ., ., în contradictoriu cu pârâții M. D. și C. L. al muncipiului D., ambii cu sediul în D., Piața Unirii, nr. 4, jud. Hunedoara.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 8.200 lei cu titlul de daune materiale și a sumei de 2.000 lei cu titlul de daune morale.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 3.216 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, ai 05.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
R. C. R. D. M.
Promovat Tribunal Hunedoara
Semnează Președintele
Judecătoriei D.
C. F.
RCR/DM
9 ex./01.08.2013
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1238/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2893/2013. Judecătoria... → |
|---|
