Actiune in regres. Sentința nr. 1701/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1701/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 11388/225/2012
Dosar nr._ acțiune in regres
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1701
Ședința publică de la 22.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. A.
Grefier ședință D. M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâții C. L. DROBETA T. S. și U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL DROBETA T. S. PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. C. pentru reclamată, lipsă pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 15.03.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele situații de fapt și de drept:
Prin cererea adresată acestei instanțe reclamanta O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâții C. L. DROBETA T. S. și U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL DROBETA T. S. PRIN PRIMAR, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 390,61 lei reactualizată cu rata inflației de la data de 07.09.2009 până la executarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt a arătat că la data de 15.06.2009, în timp ce se deplasa numitul D. S. A., pe . autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, în gropile din carosabil. Această situație reiese din declarația acestuia dată în fața reclamantei la data de 26.06.2009 în condițiile OUG 195/2002 și normelor CSA din domeniu. A susținut că prin polița de asigurare nr. C_ eliberată de . GROUP S.A. cu valabilitatea cuprinsă între 15.03.2009 – 14.03.2013, societatea a suportat c/valoarea pagubelor rezultate în urma evenimentului rutier în sumă de 390,61 lei, conform OP nr. 627/07.09.2009.
A susținut că s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, în baza art. 720 ind.1 C. proc. civ, așa cum reiese din adresa de conciliere din 08.06.2012 transmisă de . GROUP pârâtului, însă aceasta nu a condus la o stingere a litigiului.
În drept a invocat OG 43/1997 și Legea nr. 136/1995.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie: poliță . nr._ cu valabilitate pentru perioada 15.03._13, adresă de convocare la conciliere directă din 08.06.2012, referat privind dosarul de daună I2 RA018/MH/_/26.06.2010, factura nr._, împuternicire, raport aliniere vehicul, declarație D. S. A., permis de conducere și carte identitate vehicul emise pe numele D. S. A., 5 planșe foto.
Pârâta C. L. DROBETA T. S., a formulat o cerere prin care solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C. proc. civ.
Instanța a respins cererea de suspendare în baza art. 155 ind. 1 C. proc. civ, formulată de pârâtă, întrucât reclamanta și-a respectat obligația de a depune duplicatul cererii de chemare în judecată și a actelor doveditoare, fiind înmânate pârâtei, respectiv fila 4,5 din dosar și de asemenea, au fost depuse și la termenul de astăzi duplicatul cererilor solicitate de către pârâtă.
Pârâta C. L. DROBETA T. S., a depus în copie: decizie ÎCCJ nr. 1103/18.03.2003 și delegație emisă pe numele M. C. D. și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Dr.Tr. S., excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului L. Dr.Tr. S..
Instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtei U. A. Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin prin Primar.
Pârâta U. A. Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin prin Primar, a formulat întâmpinare prin care invocă excepția tardivității introducerii în cauză în calitate de pârât a municipiului Dr.Tr. S. raportat la disp. art. 132 alin.1 C. proc. civ. și excepția inadmisibilității introducerii în cauză în calitate de pârât a Municipiului Dr.Tr. S. raportat la art. 57 alin.1 C. proc. civ și art. 58 C. proc. civ.
Instanța a respins excepția tardivității invocată de către pârâta U. A. Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin cu privire la decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, întrucât prima zi de înfățișare a fost termenul din 14.12.2012, dat fiind faptul că anterior s-au formulat cereri de suspendare și cereri de amânare de către pârâtă. Raportat la termenul din 14.12.2012, reclamanta potrivit disp. art. 132 art. 134 C. proc. civ., nu poate fi decăzută din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, cu privire la chemarea în judecată în calitate de pârâtă și a Unității A. Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Dr.Tr. S. și a Unității A. Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune,instanța le-a unit cu fondul cauzei.
Reclamanta a solicitat și instanța i-a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică judiciară de specialitate auto, având ca obiective: să se stabilească dacă avariile s-au produs în condițiile accidentului din 15.06.2009, urmând să le formuleze în scris.
În cauză, s-a dispus desemnarea în cauză prin tragere la sorți, pe expert F. C., existent la poziția 3 din lista experților autorizați, pentru efectuarea expertizei în specialitatea autovehicule, cu următoarele obiective: să stabilească expertul dacă avariile produse la autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ se puteau produce în condițiile relatate de conducătorul auto D. S. în coformitate cu înscrisurile și planșele foto la dosar, raportul de expertiză fiind înaintat la data de 04.03.2013.
Reclamanta nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert F. C..
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin.1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În raport de aceste dispoziții față de excepția lipsei capacității procesuale a C. L. DROBETA T. S. invocată pârât prin întâmpinare și, apreciată ca fiind o excepție de procedură, instanța o consideră întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Conform art.41 in CPCiv. orice persoana care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte in judecata.
Potrivit art. 21 (1) din legea nr.215/2001 unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
În consecință, legea nu acordă capacitate procesuală și respectiv dreptul de a sta în justiție sau de a reprezenta unitatea administrativ teritorială Consiliului L. Dr Tr S. în raporturile juridice cu terții.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de prescripție aplicabil în prezenta cauză este de 3 ani, conform art.3 alin 1 din Decretul nr.167/1958. Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data când asigurătorul, respectiv reclamanta a achitat către păgubit c/valoarea pagubei. Valoarea pagubei a fost achitată la 07.09.2009 cu OP nr.627, iar acțiunea a fost introdusă la 27.07.2012, astfel încât excepția prescripției dreptului material la acțiune urmează a fi respinsă.
Acțiunea reclamantei se bazează pe polița de asigurare Casco nr. C_ cu valabilitate cuprinsă între 15.03.2007 și 14.03.2013 pe numele asiguratului D. Srin A., pentru autoturismul marca Dacia L. cu nr._ ,avariat la data de 15.06.2009, în timp ce se deplasa pe . Dr Tr S..
Din declarația conducătorului auto reiese că în data de 15.06..2009 în jurul orei 17,30 a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr._ din direcția . . a trecut cu partea dreaptă a autoturismului peste o groapă aflată în carosabil.
Dispozițiile art. 998-999 C.civil prevăd că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, acesta răspunzând nu numai de prejudiciul ce a cauzat de fapta sa, dar și de acela pe care l-a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Principiul general al răspunderii civile delictuale constă în repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul prejudiciului fiind obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans).
Potrivit art.8 din OG nr.43/1997 cu modificările și completările ulterioare, drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă, în mod cert, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu pentru care pârâta este răspunzătoare.
Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995 “ asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, fiind subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, întocmit de expert ing. F. C., la care nu s-au formulat obiecțiuni .
S-a reținut că avariile rezultate au fost capac ornament roată dreaptă față și jantă dreaptă față, iar din analiza planșelor fotografice ce se află în dosarul de daună cu nr. RA-018/MH/_ întocmit de expertul de daună N. C., se observă că elementele de avariere au fost capac ornament roată și jeantă dreapta față. În data de 02.07.2009 s-a făcut o constatare suplimentară și s-a identificat că și telescopul dreapta față a fost avariat și necesită înlocuire.
Din planșele fotografice aflate la dosar, se observă că pe . din . existat o groapă cu o adâncime mare, în partea carosabilă situată chiar lângă o gură de canalizare. Anvelopele care echipează autoturismul au înălțimea de 12,95 cm și lățimea de 18,5 cm.
Raportul de expertiză a concluzionat valoarea daunei produse autoturismului marca Dacia L. cu nr._, ca fiind de 390,61 lei.
Având în vedere aspectele de mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată, va omologa raportul de expertiză tehnică, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 390,61 lei reprezentând c/valoare despăgubiri sumă ce va fi actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.09.2009 și până la data plății efective . În ceea ce privește actualizarea sumei cu rata inflației, instanța reține că, actualizarea nu este o sancțiune, ea reprezintă de fapt asigurarea unui echilibru valoric în condițiile de instabilitate a monedei și debitorul trebuie să suporte diferența. Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune și față de principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 cod civil și astfel riscul devalorizării leului, a fost pus în sarcina debitorului.
Văzând și dispozițiile art.274 cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală pârâta U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL DROBETA T. S. PRIN PRIMAR, urmează să fie obligată la 1037 lei cheltuieli de judecată din care 41 taxă de timbru, 496 lei onorariu avocat și 500 lei onorariu expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI L. DROBETA T. S., cu sediul în Dr.Tr.S., jud. M. și, în consecință, respinge acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.
Admite acțiunea formulată de reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul în București .. 23, sector 1, prin reprezentant convențional Cabinet de avocat P. D. cu sediu ales ..1, . 3, biroul A3, sector 5, București, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL DROBETA T. S. PRIN PRIMAR, cu sediul în Dr.Tr.S., jud. M..
Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert F. C..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 390,61 lei, despăgubiri sumă ce va fi reactualizată cu rata inflației de la data de 07.09.2009 până la data plății efective.
Obligă pârâta la 1037 lei cheltuieli de judecată din care 41 lei taxă de timbru, 496 lei onorariu avocat și 500 lei onorariu expertiză.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.03.2013.
P. GREFIER
Red.T.A/tehnored. I.D.
Ex..5/pag.4/22.04.2013
Cod operator 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3481/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN → |
---|