Anulare act. Sentința nr. 2418/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2418/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 11060/225/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Drobeta Turnu Severin
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2418
Ședința publică din data: 16.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: L. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin Serviciul registratură de către pârâta ., concluzii scrise concluzii scrise, în două exemplare.
Nemaifiind alte probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare cauza.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților se regăsesc în încheierea de ședință din data de 09.05.2013, care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 02.03.2012, sub nr._, reclamantul M. P. a solicitat instanței completarea dispozitivului sentinței civile nr.286/16 ianuarie 2012 în sensul de a se pronunța și asupra capătului de cerere privind anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea de chemare în a solicitat anularea notei de constatare nr. NTL nr._ din 26.10.2010 încheiată de reprezentanții pârâtului . CRIAOVA, obligarea la rebranșarea punctului de consum și anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64.
Prin sentința civilă nr.286/16 ianuarie 2012 pronunțată în acest dosar a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, s-a dispus anularea notei de constatare NTL nr._ din 26.10.2010 și anularea actelor subsecvente facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64 și s-a dispus obligarea pârâtei la rebranșarea punctului de consum. Reclamantul arată că deși a solicitat anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64 instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, ci s-a dispus anularea actelor subsecvente facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64 .
În drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art.281 ind.2 C.p.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Prin sențința civilă nr. 2195 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus în baza art. 281 indice 2 Cod procedură civilă, admiterea cererii de completare a dispozitivului și admiterea acțiunii formulată de reclamantul M. P., în contradictoriu cu pârâta . C., și a dispus anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64.
Împotriva sentinței nr. 2195 pârâta . CRIAOVA a formulat recurs.
Prin decizia nr. 177/13.11.2012 Tribunalul M. a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant M. P. împotriva sentinței nr.286/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ . A admis recursul formulat de recurenta-pârâtă . împotriva sentinței nr.286/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
A casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că instanța nu a solicitat expertului să răspundă la obiecțiunile formulate de pârâta C. DISTRIBUTIE SA, deși, expertul, practic, nu a reușit să prezinte o situație clară, care să conducă instanța la o soluție temeinică, acesta și-a depășit competența, astfel că, la concluzii s-a erijat în poziția de judecător și a propus instanței soluția pe care trebuie sa o pronunțe, iar aceasta propunere s-a regăsit integral in dispozitivul hotărârii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._ la data de 29.11.2012.
La termenul din 14.02.2013, reclamantul prin apărător a depus la dosar precizare de acțiune.
La termenul din data de 14.03.2013, instanța constată că aflându-se în procedura de rejudecare după casarea cu trimitere judecata trebuie să se desfășoare în limitele precis determinate, așa cum prevede art. 315 c. pr. civ.. cum în cauză se tinde la o modificare a obiectului cererii, după prima zi de înfățișare instanța va admite excepția tardivității formulării precizării de acțiune invocată de către pârâtă prin completarea la întâmpinare .
Fiind admisă această excepție s-a constatat că nu se mai impune analizarea excepțiilor ce vizează inadmisibilitatea celorlalte petite ale cererii precizatoare.
Prin încheierea de ședință din 04.04.2013 s-a dispus revenirea cu adresă către expertul Băltenu P., pentru a se răspunde la obiecțiunile formulate în dosarul de fond, cu copie de pe acestea, și cu mențiunea de a depune la dosar răspunsul, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată, potrivit dispoz. art. 209 Cod de procedură civilă .
La data de 07.05.2013 expertul desemnat în cauză a înaintat răspunsul la obiecțiunile formulate de către reclamantă
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față reclamantul M. P., în contradictoriu cu parata . a solicitat anularea notei de constatare NTL nr._ din 26.10.2010, obligarea pârâtei la rebranșarea punctului de consum, precum și anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64 lei,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că la data de 11.10.2010, reclamantul a sesizat la nr. de deranjamente 929 pe pârâta . CRIAOVA, întrucât avea probleme cu tensiunea de la rețeaua electrică, contorul său făcând flamă. A sosit o echipă de intervenție în ziua respectivă și a constatat că blocul de măsură și protecție monofazic B.P.M.-ul era desprins din peretele imobilului și contactele erau imperfecte. A doua zi, fiind din nou probleme, echipa de intervenție a sesizat că bornele de nul ale contorului făceau flamă în interior, a pus sub tensiune imobilul, urmând ulterior să înlocuiască contorul, iar începând cu data de 12.10.2010 și până la înlocuirea acestuia să se plătească consumul de energie în sistemul paușal.
Ulterior, la data de 26.10.2010, reprezentanții pârâtei s-au deplasat din nou la domiciliul reclamantului, încheind o notă de constatare, inventariind receptoarele electrice, au întrerupt furnizarea energiei electrice, au ridicat contorul, reținându-se că instalația imobilului reclamantului este necorespunzătoare, urmând a obține un nou aviz în vederea refacerii acesteia cu o firmă autorizată potrivit HG nr. 90/2008.
Reclamantul a susținut că facturile nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 în valoare totală de 5242,64 lei, sunt lipsite de temei legal, deoarece valoarea este exagerat de mare în raport de consumul efectiv, instituția pârâtei fiind obligată la montarea contorului și nu la calcularea facturilor în sistemul paușal.
În vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului, a convocat pe pârâtă la conciliere, emițând o invitație la data de 28.06.2011 la Râmnicu V..
Instanța reține că, potrivit notei de constatare NTL_ intocmita la data de 26.10.2010 s-a stabilit ca la contorul cu seria_ situat la imobilul din Drobeta Turnu Severin, ., jud. M. au fost constatate următoarele: contorul electric monofazat a fost găsit cu boemele 4-6 arse topite, clientul era conectat pe direct cu tensiune electrică, a montat consumatori cu branșamentul electric coaxial de pe un stâlp de lemn, branșamentul electric până în BMP nu este pozat corect pe peretele imobilului, BMP-ul nu mai era prins corespunzător pe peretele imobilului.
Cu acordul reclamantului au fost identificați consumatorii de energie electrică.
Au fost emise facturile nr. ._ din data de 27.10.2012 in suma de 5025,22 lei, reprezentând recuperare energie electrică și factura nr._ din data de 11.11.2010 in suma de 217,42 lei reprezentând taxă verificare instalație.
In cauza s-a efectuat un raport de expertiza tehnica de către expert B. P. în care s-a reținut că reclamantul nu a avut posibilitatea tehnică de a influența funcționarea normală a contorului în scopul sustragerii de energie electrică, defecțiunea constatată s-a produs în interiorul contorului unde reclamantul nu avea acces fără a rupe sigiliile metrologice, ceea ce nu s-a întâmplat,defecțiunea sesizată nu are legătură cu modificarea pozării branșamentului, a fost o defecțiune tehnică produsă în interiorul contorului.
Expertul nu a refăcut calculul in funcție de consumatorii de energie electrica, întrucât nu s-a sustras energie electrică.
Pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate expertul a concluzionat că mutarea contorului a fost de fapt o translatare a acestuia - neintervenindu-se în integritatea instalației electrice, contorul electric nu a fost aplecat ci translatat în poziție verticală sau ușor înclinată, discul contorului nu se blochează nici la un unghi de 45O, dar are o eroare de înregistrare neglijabilă ca mărime și valoare în timp, arderea bornei nu se datorează translatării contorului
Potrivit disp.art. 90 alin.2 lit.b din HG. Nr. 1007 din 25 iunie 2004, reprezintă consum fraudulos „Orice intervenție în instalația electrică ce afectează funcționarea corectă a grupului de măsurare”.
Astfel reține instanța că o condiție esențială a constatării existenței consumului fraudulos de energie electrică o constituie intervenția asupra instalației electrice de natură să afecteze funcționarea corectă a grupului de măsurare.
Prin expertiza tehnică s-a constatat că prin translatarea contorului nu s-a sustras energie electrică și nici nu se putea sustrage, branșamentul electric fiind unul coaxial, securizat, iar prin translatarea contorului în poziție ușor înclinată nu a fost blocat discul contorului.
Având în vedere că intervenția electrică reclamată de pârâtă și consemnată în nota de constatare_/26.10.2010 – translatarea contorului - nu a fost de natură să afecteze funcționarea corectă a grupului de măsurare, chiar ar fi fost imposibil de făcut sub sigiliul blocului de măsură și protecție, instanța reține că în cauză nu se poate reține existența consumului fraudulos în sarcina reclamantului astfel că va anula nota de constatare NTL nr._ întocmită la data de 26.10.2010.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la rebranșarea punctului de consum instanța reține că potrivit art. 56 alin.3 din legea nr.13/2007 a energiei electrice, in cazul consumului fraudulos, consumatorul de energie electrică va fi deconectat de la rețeaua electrică, fiind obligat totodată la plata contravalorii energiei electrice consumate și a costurilor aferente deconectării, evaluate conform normelor tehnice în vigoare.
Cum în cauză prin expertiza tehnică efectuată s-a constatat că în cazul reclamantului nu a fost un consum fraudulos instanța va admite cererea și va obliga pârâta la rebranșarea punctului de consum.
Cu privire la petitul privind anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 emise de pârâtă, instanța reține că factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului și a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată, neavând calitatea de act juridic, care să trebuiască să îndeplinească cerințele art.948 Cod civil, nici chiar atunci când probează existența unui contract comercial consensual, pentru care părțile nu au confecționat un instrumentum.
Față de natura facturii, așa cum este aceasta precizată în Legea nr.82/1991 și în legislația fiscală, în general, precum și în art.46 Cod comercial, nu se poate cere pe cale de acțiune în justiție constatarea nulității absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate ale actului juridic, eventualele deficiente privind conținutul facturii putând fi invocate ca apărări vizând forța probantă a acesteia pentru pretențiile înscrise în document de emitentul său.
Pentru considerentele ce preced instanța va respinge capătul de cerere privind anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 emise de pârâtă.
Văzând și disp. art. 274 cod proc. civilă, va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul M. P., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. și pe pârâta . C. cu sediul în loc. C., ., județul D..
Anulează nota de constatare NTL nr._ din 26.10.2010, încheiată de reprezentanții pârâtei.
Dispune obligarea pârâtei la rebranșarea punctului de consum.
Respinge capătul de cerere privind anularea facturilor nr._/27.10.2010, respectiv nr._/27.10.2010 emise de pârâtă.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1347 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. L. D.
Red.C.D./ tehnored.L.D.
4 ex./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2422/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3388/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|