Cereri. Sentința nr. 1066/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1066/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 2110/225/2013
Dosar nr._ - alte cereri -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINTA CIVILA NR. 1066
Ședința publică de la 28.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. O.
GREFIER: C. E. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent I.J.P. M., în contradictoriu cu intimatul G. M. L., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, dupa care,
În urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS, s-a constatat ca, între prezenta cauza si cauza nr._/225/2012 exista identitate de parti, obiect și cauză, insa cele doua cauze nu sunt pendinte pe rolul instanței, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 96 ind.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Conform art.159 ind.1 alin.4 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.1 pct. 1 cp.civ. rap. la art. 9 alin. 3 și art. 39 ind. 1 din OG 2/2001.
Instanta avand in vedere prev. art. 167 C.., incuviintează pentru petent proba cu inscrisurile aflate la dosar, apreciind-o utila solutionarii cauzei
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, luând act că petentul a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.02.2013 sub nr._ petentul I.P.J. M., în contradictoriu cu intimatul G. M. L. a solicitat înlocuirea sancțiunii cu amendă contravențională aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012 cu amendă în cuantum de 140 de lei.
A arătat că intimatul nu a achitat amenda prin care a fost sancționat contravențional, motiv pentru care, în baza titlului executoriu, menționat mai sus, Primăria orașului Strehaia, jud. M. a procedat la emiterea somațiilor legale către debitor, somații ce au rămas fără nici un efect asupra acestuia.
Învederează petentul că, prin adresa nr. 1325/03.10.2012, Primăria Strehaia a solicitat I.P.J.M. să sesizeze instanța în vederea înlocuirii amenzii neachitate cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității, potrivit art. 9 alin. 3,4,5 și art. 39 ind. 1 din OG 2/2001.
Intimatul contravenient, deși nu a contestat ulterior în instanță actele sancționatoare, nici nu a achitat cuantumul amenzii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii contravenționale, astfel că Direcția de Impozite și Taxe Locale a Primăriei a procedat la emiterea somațiilor legale de plată, somații ce au rămas fără nici un efect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2//2001.
În dovedirea cererii petentul a atașat la dosar, in copie, următoarele înscrisuri:, adresa nr. 1325/03.10.2012(f.3), certificat de atestare fiscală (f. 4), procesul verbal contravențional . nr._/14.07.2012(f.5), adresa ITM nr. 6989/27.09.2012 (f.6).
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca excepții sau a formula apărări.
Analizând cererea petentului în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale în vigoare, instanța constată și reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 39 indice 1 din OG nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu achită amenda contravențională în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va fi sesizată instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Cu privire la cererea ce face obiectul prezentei acțiuni, instanța are obligația să analizeze dacă s-a achitat amenda și dacă există sau nu posibilitatea executării silite în raport de aceste elemente, urmând a se pronunța cu privire la cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității așa cum prevede art. 9 din OG 2/2001.
În prezenta cauză petentul I.P.J. M. a înaintat documentația întocmită, privind pe intimatul G. M. L. prin care s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât intimatul nu a achitat amenda contravențională în valoare totală de 140 de lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012.
Instanța reține că nu există posibilitatea executării silite a titlului executoriu reprezentat de acest proces verbal de contravenție, în condițiile în care din certificatul de atestare fiscală nr. P1325/19.09.2012 (f. 4), emis Primăria Strehaia-Direcția Impozite și Taxe Locale rezultă cu certitudine că intimatul nu figurează cu bunuri impozabile.
În același sens, potrivit adresei nr. 6989/27.09.2012(f.6), întocmită de ITM M. instanța constată că intimatul nu este înscris în baza de date a ITM cu contract individula de muncă.
Cum intimatul este insolvabil (neexistând venituri sau bunuri care să poată fi executate pentru a se acoperi cuantumul creanțelor fiscale datorate de aceasta cu titlu de amenzi), instanța analizând procesul verbal de contravenție devenit titlul executoriu constată că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de OG 2/2001 pentru a se proceda la transformarea amenzii aplicate intimatului în muncă in folosul comunității.
D. fiind cuantumul valoric al amenzii contravenționale aplicate intimatului, respectiv 140 de lei, instanța, raportându-se și la salariul minim pe economie, apreciază necesară înlocuirea acestei sancțiuni contravenționale cu un nr. de 10 de ore de muncă în folosul comunității, în condițiile art. 39 indice 1 alin 2 din OG 2/2001.
Cum intimatul are domiciliu in orașul Strehaia, având in vedere dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, coroborate cu dispozițiile art. 15 alin 4 si 16 din OG 55/2002 instanța va dispune ca munca in folosul comunității, ce va consta în ecologizare teren și degajare de corpuri străine, să fie prestată pe raza localității Strehaia, respectiv în cadrul Serviciului de Gospodărire al Primăriei, timp de 10 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea petentului I.J.P. M., în contradictoriu cu intimatul G. M. L., domiciliat in Strehaia, .. 99, jud. M..
Înlocuiește sancțiunea cu amendă contravențională aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.07.2012 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității în cadrul Serviciului de Gospodărire al Primăriei Strehaia, constând în ecologizare teren, degajare de corpuri străine pe o durată de 10 ore.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. O.C. E. V.
Red. C.O./tehnored. E.C.V.
4 ex./ 3 pag
12.03.2013
Cod operator 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3076/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4697/2013.... → |
---|