Contestaţie la executare. Sentința nr. 2019/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2019/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 2811/225/2013

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2019

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.04.2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. - D. C.

GREFIER ȘEDINȚĂ E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator R. și pe intimat . având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administrator Ș. M. N. pentru intimată, lipsă contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost înaintat dosarul nr. 608/E/*2012 al B. C. G.:

În baza art. 1591 alin. 4 c.p.civ., întrucât cauza se află la prima zi de înfățișare, instanța procedează la verificarea competenței generale a instanței și văzând că obiectul cererii de chemare în judecată este contestație la executare, constată că potrivit disp. 399 rap. la art. 400 c.p.civ., constată că este competentă material cu soluționarea cererii, iar potrivit disp. art. 5 c.p.civ., este competentă teritorial.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Administrator Ș. M. N. pentru intimată solicita încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța, in baza art. 167 C.., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

administrator Ș. M. N. pentru intimată, având cuvântul, solicită respingerea contestației, întrucât contestatoarea nu încearcă decât o tergiversare a executării silite.

INSTANȚA:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.02.2013, pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr.S. sub nr._ contestatoarea R. a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea . de către B. C. G., solicitând sa se dispună anularea parțială a procesului verbal al cheltuielilor de executare, în sensul reducerii acestuia de la suma de 13.556 lei inclusiv TVA la suma de 8.061,19 lei inclusiv TVA și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a precizat ca în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc nu au fost respectate limitele minime și maxime pentru onorariile prevăzute în Anexa la Ordinul 2550/2006.

A susținut că B. C. G. a stabilit în mod neîntemeiat suma de 13.556 lei cu titlu de cheltuieli de executare dacă suma este raportată și la creanța din titlul executoriu și la complexitatea operațiilor efectuate.

A considerat că, față de complexitatea operațiilor efectuate (simpla emitere a somației) a fost stabilit un onorariu și cheltuieli de executare exagerat de mari și că executorul judecătoresc a stabilit limite maxime pentru operațiile efectuate.

In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 711-719, 451 Cod Procedura Civilă.

In dovedire contestatorul a depus la dosar: împuternicire, somația nr. 608/E/2012, proces verbal de cheltuieli, sentință nr. 317/2012 a Tribunalului M..

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 194 lei conform chitanței . nr._/11.02.2013.

Intimata a depus întâmpinare in ședința din data de 21.03.2013 prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată cu motivarea că executorul judecătoresc s-a încadrat în limitele minime și maxime impuse de Ordinul 2550/2006 și Legea 188/2000, iar actele normative înlătură orice disproporție vădită între munca prestată de executor și onorariul perceput.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile Ordinului 2550/2006, art. 39 din Legea 188/2000 și art. 205 Cod procedură civilă.

Pentru termenul din 11.04.2013 a fost înaintat de către executorul judecătoresc dosarul de executare 608/E/2012.

In temeiul art. 167 coroborat cu art. 172 si următoarele Cod Procedura Civila instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin sentința nr. 317/2012 pronunțată de către Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la data de 21.11.2012 în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de . în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin, și a obligat pârâtele să plătească reclamantei, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii, suma de 579.153,67 lei.

De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2012, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu. – fila 45

În data de 19._, intimatul creditor . a formulat cerere de executare silită a sentinței nr. 317/2012 pronunțată de către Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, formându-se dosarul de executare nr. 608/E/2012.- fila 40.

Se observă că prin contestația formulată, contestatorul înțelege să conteste procesul-verbal al cheltuielilor de executare existent la dosar la fila 46, sub aspectul cuantumului onorariului executorului judecătoresc, precum și al onorariului de avocat perceput în această fază procesuală.

Astfel, instanța reține că prin procesul-verbal contestat, executorul judecătoresc a stabilit onorariu executor în cuantum de 10.000 lei.

Potrivit art. 399 C.proc.civ., împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit alin. 3, în ipoteza în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu.

De asemenea, potrivit art. 371, alin. 2 C. proc. civ., cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit.

Din probele administrate în cauză, respectiv copia certificată a dosarului de executare silită nr. 608/E/2012 al B. C. G., atașat la dosarul cauzei, rezultă că au fost respectate prevederile legale referitor la formele de executare.

B. C. G. a încheiat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare prin care s-a stabilit suma de 10.000 lei reprezentând onorariu executor.

În speță, contestatoarea a fost obligată prin sentința nr. 317/2012 pronunțată de către Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ la plata sumei de 579.153,67 lei și 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371 ind. 7 alin. 2 Cod procedură civilă.

În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, conform Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/2012, se observă că limitele minime și maxime pentru această categorie de acte de executare sunt reglementate de art. 4, lit. d din Anexa la Ordinul nr. 2561/2012.

Astfel, pentru creanțele în valoare de peste 400.000 lei, onorariul minim este de 5.500 lei plus procent de până la 0,5% din suma care depășește 400.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. În cazul în care, la calculul onorariului maxim se folosește un procent de până la 0,5% inclusiv, pentru calculul onorariului minim datorat se aplică același procent care a fost folosit și pentru calculul onorariului maxim.

De asemenea, conform art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 modificat prin OUG nr.144/2007, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Față de împrejurarea că pentru punerea în executare silită a creanței – în cuantum de_,97 lei - executorul a perceput un onorariu de 10.000 lei, se apreciază că acesta este stabilit în limitele prevăzute de lege, iar celelalte cheltuieli se încadrează în limitele stabilite de lege.

Pentru aceste motive, instanța consideră că este neîntemeiată solicitarea contestatoarei de reducere a cheltuielilor de executare.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța în baza art. 399 și urm. din C.proc.civ., va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea R. in contradictoriu cu intimatul ., ca neîntemeiată și va menține formele de executare întocmite în dosar de executare nr. 608/E/2012 de B. C. G..

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de contestatoarea R., văzând soluția dată în cauză, contestatoarea aflându-se în culpă procesuală, în baza art. 274 C.proc.civ., instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

Președinte, Grefier,

Red.&Tehn. DC

4 ex./13.05.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2019/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN