Cereri. Sentința nr. 1161/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1161/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1914/225/2013

Dosar nr._ - alte cererii –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1161

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.03.2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. G.

GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contravenientul F. A., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că a fost atașat dosarul nr._/225/2010 al Judecătoriei Tr. S. ,după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut spre soluționare .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Referatul încheiat la 05.02.2013 al Registrului de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale de pe lângă Judecătoria Tr. S. s-a solicitat să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului F. A. la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată prin s. civ. nr. 6899/08.12.2010 a Judecătoriei Tr. S. .

În motivarea cererii s-a arătat că executarea sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunități s-a prescris, hotărârea judecătorească sus menționată nefiind pusă în executare în termen de 2 ani .

În scop probator s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr._/225/2010 al Judecătoriei Tr. S. .

Legal citat, contravenientul nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a solicitat alte probe .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța având în vedere disp. art. 21 ind. 1 pct. 1 din OG nr. 55/2002 urmează să admită sesizarea formulată de Registrului de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale de pe lângă Judecătoria Tr. S. sens în care va constata că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului F. A. la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată prin s. civ. nr. 6899/08.12.2010 a Judecătoriei Tr. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de Registrului de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale de pe lângă Judecătoria Tr. S. în contradictoriu cu contravenientul F. A. domiciliat în Dr. Tr. S., . ..1, jud. M. .

Constată prescrisă executarea sancțiunii contravenționale de a presta 2 de ore de muncă în folosul comunității aplicate contravenientului F. A. prin civ. nr. 6899/08.12.2010 a Judecătoriei Tr. S. .

Anulează mandatul de executare nr. 137/_/09.12.2010 al Judecătoriei Tr. S. .

Cu recurs .

Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2013

PREȘEDINTE GREFIER

G. A. M. B. C.

Red AG/CB

2 pag./4 ex./06.03.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1161/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN