Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 5056/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 5056/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 3911/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5056/2013

Ședința publică de la 20 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator R. - S. CERCETARI NUCLEARE P. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare + SUSP. EXEC.+ INTOARCERE EXEC.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul a fost declinat de Judecătoria Pitești în baza sent. civ.9583/29.11.2013 prin care s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Întrucât contestatoarea nu este în procedura falimentului, instanța respinge cererea intimatei de suspendare a judecării contestației la executare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pitești sub nr._ contestatoarea R.- S. Cercetări Nucleare Pitești în contradictoriu cu intimata S.C. T. – I. S.A. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc C. G. în dosarul de executare nr.538/E/2012 solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea actelor de executare în ce privește înființarea popririi; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației; întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației la executare a arătat că prin cererea de executare s-a dispus executarea silită înființarea popririi asupra conturilor regiei Autonome pentru Activități Nucleare, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, jud. M., debitor în titlul executoriu, executare extinsă și asupra contestatoarei.

Mai arată că este sucursală a debitoarei, însă executorul este în eroare totală deoarece titlul executoriu nu este opozabil contestatoarei; că prin titlul executoriu care a stat la baza executării silite și anume, biletul la ordin . nr._ în valoare de 225.000 lei, debitorul obligat la plata fiind numai emitentul acestuia - Regia Autonomă pentru Activități Nucleare cu sediul în Drobeta T. - S. în interesul căreia este făcută datoria din titlu.

Precizează că deși nu are personalitate juridică, are organe proprii de conducere, deține conturi proprii, are buget de venituri și cheltuieli propriu, nr. de înregistrare în registrul Comerțului și desfășoară activități comerciale în nume propriu și răspunde pentru actele și faptele sale.

Totodată arată că nu s-a obligat să execute obligațiile păgubitoare ale debitoarei dacă aceasta nu le execută; că obligațiile civile și comerciale încheiate de debitoare nu dau dreptul la raporturi de subordonare a SCN față de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare; că nu poate fi antrenată răspunderea contestatoarei deoarece nu are nicio legătură cu debitoarea în cauză.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, arată că prin blocarea conturilor ca urmare a înființării popririi, se produce o pagubă imensă și este perturbată întreaga activitate și inclusiv funcționarea în stare de siguranță a reactorului Nuclear și a instalațiilor nucleare din sucursală.

A anexat contestației la executare înscrisuri reprezentând adresa de înființare poprire emisă la data de 31.01.2013 în dosar nr. 538/E/2012, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.01.2013, bilet la ordin BTRL3BT_ învestit cu formulă executorie.

La data de 15.11.2013 a fost atașat dosarul nr. 538/E/2012 înregistrat la B. C. G..

Intimata . a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, excepția lipsei calității procesuale a Sucursalei R.- Cercetări Nucleare Pitești, iar pe fondul cauzei a solicitat suspendarea judecării contestației în baza art. 36 din L.85/2006, precum și în baza ar.244 al.1 C.p.c. până la soluționarea dosarului_ /a9 aflat pe rolul Tribunalului M. având ca obiect anularea plăților efectuate către T.-I. SA în baza BO emise de R., respingerea contestației la executare formulată ca neîntemeiată având în vedere că potrivit statutului său de sucursală nu deține conturi distincte, toate conturile acesteia fiind deschise în numele societății mame R., respingerea cererii de suspendare a executare silite întrucât toate acțiunile contra R. s-au suspendat de drept la data deschiderii procedurii insolvenței, respectiv la data de 18.09.2013 și întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.403 C.p.c. în ceea ce privește plata unei cauțiunii și dovedirea unei situații de excepție. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a contestatoarei a arătat că sunt aplicabile disp. art. 43 din L.31/1990 rep., potrivit cărora sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică, iar sucursala în cauză nu figurează în evidențele Registrului Comerțului, aceasta fiind radiată din 01.10.2013.

În baza disp. art. 400 alin.(1) Cod proc. civ. și disp. art. 373 alin.(2) Cod proc. civ.,Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dr.Tr.S., unde a fost înregistrată la data de 11.12.2013 sub același număr de dosar.

La această instanță părțile nu s-au prezentat și nu au formulat alte cereri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatoarea R.- S. Cercetări Nucleare Pitești în contradictoriu cu intimata S.C. T. – I. S.A. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc C. G. în dosarul de executare nr.538/E/2012 solicitând instanței să dispună anularea actelor de executare în ce privește înființarea popririi, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, susținând că este sucursală a debitoarei, iar titlul executoriu nu îi este opozabil contestatoarei debitorul obligat la plata biletului la ordin . nr._ în valoare de 225.000 lei fiind numai emitentul acestuia - Regia Autonomă pentru Activități Nucleare cu sediul în Drobeta T. – S., în interesul căreia este făcută datoria din titlu și că nu poate fi antrenată răspunderea contestatoarei deoarece nu are nicio legătură cu debitoarea în cauză.

Instanța reține că, prin încheierea de încuviințare a executării silite (fila 23), dată în Camera de Consiliu la data de 19.11.2012, în dosarul nr._/225/2012, de Judecătoria Dr.Tr.S., s-a încuviințat executarea silită a biletului la ordin fără protest, . nr._/01.03.2012 (fila 7), scadent la 31.08.2012, emis de R. Dr.Tr.S., pentru suma de 225.000 lei, formându-se dosarul de executare nr.538/E/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C. G..

Totodată, instanța reține că, potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG 54/2013 s-a înființat regia autonomă de interes strategic Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, denumită în continuare RATEN, prin divizarea parțială a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta-T. S., fără încetarea existenței acesteia, prin separarea activităților de cercetare, dezvoltare, inginerie tehnologică și suport tehnic pentru energetica nucleară și transmiterea acesteia către RATEN care are în componență două sucursale, sucursala Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, ICN și sucursala Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare București M., CITON, prevăzute în Regulamentul anexă.

Așadar, prin divizarea parțială a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta-T. S. ulterior momentului începerii executării silite, patrimoniul acestei debitoare (atât activul cât și pasivul) a fost preluat parțial de către RATEN cu cele două sucursale, sucursala Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, ICN și sucursala Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare București M., CITON, ceea ce dă posibilitatea creditoarei S.C. T. – I. S.A. să urmărească bunurile debitoarei R. în mâinile oricui s-ar afla, prin executor judecătoresc. Această situație îi conferă calitate procesuală contestatoarei, motiv pentru care instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale invocată prin întâmpinare.

Pe fond, instanța constată că, potrivit art.399 C.proc.civ., "impotriva executarii silite insesi, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare . De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art.281 C.proc.civ., se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu . . .``

Ca atare, contestatia la executare este mijlocul procesual prin care partile interesate sau vatamate prin modul de realizare a executarii silite, cu neobservarea sau ignorarea conditiilor si formalitatilor stabilite de procedura executionala, se pot plânge instanței competente in vederea desființării sau anularii formelor sau actelor de executare nelegale.

Deși contestatara nu motivează în ce constă nelegalitatea executării silite, instanța, procedând la verificarea modului cum s-a desfășurat această executare, constată că executorul judecătoresc a procedat conform prevederilor legale, solicitând și obținând încuviințarea executării silite, emițând somația, întocmind procesul verbal de cheltuieli și emițând adresele de înființarea popririi către terții popriți de care a fost înștiințat, inclusiv către contestatară.

Potrivit art.453 alin.1 C.p.c. „Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit” și cum sediul debitoarei R. se află în circumscripția unde se află și B. C. G., acesta era competent să înființeze aceste popriri.

Prin urmare, instanța, constatând că au fost respectate condițiile și formalitățile prevăzute de procedura execuțională și că nu au fost săvârșite neregularități cu prilejul executării silite, urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată și cererea de întoarcere a executării silite.

Întrucât contestația a fost soluționată la acest termen, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei R. - S. CERCETARI NUCLEARE P..

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea R. - S. CERCETARI NUCLEARE P., CUI:_, Nr.Reg. ., cu sediul în loc. Mioveni, ., jud. Argeș în contradictoriu cu intimata .,cod fiscal RO_, nr. de Înreg.Reg. ., cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 155, ., ., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect.

Respinge cererea de întoarcere a executării silite.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 20 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 5056/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN