Plângere contravenţională. Sentința nr. 39/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 15487/225/2012
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 39/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier ședință A. - N. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. I. F. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În baza art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prin Serviciul registratură, intimatul a depus buletinul de verificare metrologică.
În temeiul art.167 C pr civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat,în temeiul art. 150 C.pr.civ. retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2012 sub nr._, petentul S. I. F. în contradictoriu cu intimatul I. M. a solicitat instanței anularea procesului verbal . nr._/05.10.2012 și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 280 lei.
În motivare, a arătat că la data de 05.10.2012 a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 de lei pentru că a circulat pe varianta Mun. Drobeta Turnu Severin cu viteza de 93 km/h. Procesul-verbal încheiat cuprinde mențiuni eronate, neconforme cu adevărul deoarece autoturismul pe care îl conducea este dotat cu sistem de supraveghere prin satelit, acest sistem memorând viteza reală cu care circula autoturismul. În momentul în care agentul constatator l-a oprit pentru verificarea documentelor, acesta nici măcar nu i-a comunicat motivul pentru care l-a oprit, spunându-i doar să aștepte în mașină.
Petentului i s-a comunicat că a circulat pe sector de drum cu limita de 70 km/h cu viteza de 91 km/h, deși accesând programul de monitorizare instalat pe mașina pe care o conducea, a constatat că la ora 15.14 a circulat cu 82 km/h. Mai mult decât atât, în procesul-verbal a constatat că agentul constatator a consemnat viteza de 93 km/h, nu 91 km/h cât i-a comunicat.
Petentul a mai menționat că știa de existența aparatului radar pe acel sector de drum, motiv pentru care nu poate răspunde contravențional în baza procesului-verbal de constatare a contravenției.
În drept, a invocat prevederile art. 82, OG 2/2001 și OUG 195/2002.
În probațiune, petentul a depus traseu detaliat al vehiculului cu nr. de înmatriculare_ pentru data de 05 oct.2012, copie permis de conducere petent, copie CI petent, proces-verbal . nr._/05.10.2012.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. i și art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu completările și modificările ulterioare, și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
La data de 13.11.2012, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că la data de 05.10.2012, ora 15.16, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 93 km/h, pe centura ocolitoare a mun. Drobeta Turnu Severin, km 6+900 m, sector de drum cu limitare de viteză la 70 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala_ .
Totodată, a mai arătat că petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 280 lei și 3 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002.
În probațiune, a depus raportul agentului constatator din data de 26.10.2012 și planșe foto.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/05.10.2012 întocmit de intimat petentul S. I. F. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei, reținându-se că la data de 05.10.2012, a condus pe centura ocolitoare a mun. Drobeta Turnu Severin, km 6+900, autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 93 km/h, pe o secțiune de drum cu limită de viteză de 70 km/h.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002, aspect ce reiese din coroborarea probelor existente la dosar, anume procesul-verbal atacat, raportul agentului constatator și planșa foto atașată de intimat la dosar care relevă faptul că petentul a condus cu viteza de 93 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteză de 70km/h.
În susținerea celor de mai sus, instanța reține că planșele foto depuse la dosar la fila 22 sunt efectuate conform prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, respectiv de 93 km/h (cadrul nr. 5, f. 22), a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 06.09.2012 depus la dosar (fila 30).
Din buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, reiese că aparatul poate fi folosit atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, fiind inclusă în structura aparatului camera video ._ (fila 30).
De asemenea, aparatul radar este montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_, același autoturism care este consemnat și în procesul-verbal și în buletinul de verificare metrologică, fiind clar deci ce aparat radar s-a folosit pentru măsurarea vitezei, fiind respectate astfel prevederile Normei de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005.
În ceea ce privește apărarea petentului conform căreia în data de 05.10.2012, ora 15:14 a avut viteza de 82 km/h, nu 93 km/h astfel cum s-a consemnat în cuprinsul procesului-verbal, instanța reține că aceasta nu poate duce la stabilirea unei alte stări de fapt decât celei consemnate de agentul constatator, având în vedere că în actul contestat săvârșirea faptei s-a reținut la ora 15:16, nu ora 15:14. Mai mult decât atât, din înscrisul depus de petent la dosar, intitulat „traseu detaliat al vehiculului cu nr. de înmatriculare_ pentru data de 05.10.2012” (fila 4), instanța reține că la ora 15:14:11 petentul a circulat cu viteza de 82 km/h, pentru ca ulterior, la ora 15:14:58 și ora 15:14:59, să înregistreze viteza de 90 km/h, respectiv 91 km/h (planșă foto, fila 22). Astfel, instanța constată că în decurs de mai puțin de un minut viteza autoturismului petentului a crescut de la 82 km/h la 91 km/h, fiind astfel verosimilă susținerea potrivit căreia la ora 15:16 consemnată în cuprinsul procesului-verbal viteza autoturismului condus de petent era de 93 km/h (cadrul 5, fila 22).
Totodată, din înscrisul depus de petent la fila 4 instanța reține că la ora 15:14:11 acesta avea viteza de 82 km/h, iar la ora 15:16:11 viteza de 0 km/h, distanța parcursa în acest interval de timp fiind de aproximativ 2 km (autoturismul petentului parcurgând astfel o distanță considerabilă într-un interval foarte scurt), ceea ce conduce la concluzia pertinentă că viteza înregistrată de aparatul radar al intimatei este reală.
Prin urmare, petentul a depășit viteza legală cu 23 km/h, fapta fiind corect încadrată în dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța constată legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, urmând a proceda la analiza proporționalității sancțiunii aplicate.
Cu privire la acest aspect, instanța reține că gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Sancțiunea pecuniară aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002, este minimul prevăzut de textul legal incident (art. 100 alin. 2 rap. la art. 100 alin. 1 cu referire la art. 98 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002).
În ceea ce privește „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia”, instanța constată că petentul a depășit cu 23 km/oră viteza maxim admisă pe sectorul de drum pe care circula, în acest fel creându-se în concret o stare ridicată de pericol pentru circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice.
Instanța mai reține că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită: manifestarea dorinței de a se desista, comportamentul sincer în fața autorităților și alte comportări relevante.
În raport de acest criteriu, față de atitudinea nesinceră adoptată de petent în prezenta cauză, și având în vedere și considerentele care îl preced, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contraveționale, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului nefiind utilă atingerii acestor funcții.
Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. I. F. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 05.10.2012, ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. I. F., cu domiciliul în localitatea Scornicești, bld. Muncii, nr. 72, .. B, ., județul O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, județul M., ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal . nr._/05.10.2012 ca fiind legal și temeinic încheiat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2013.
PreședinteGrefier,
Red.M.A./tehno.D.A.N.
4 ex./ 4 pagini
22.01.2013
Cod operator 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 36/2013.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|