Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 19034/225/2012

Dosar nr. 19_ - nulitate act -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1 611

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE - O. G.

GREFIER - L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta T. D., în contradictoriu cu pârâtul . SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat R. V. pentru reclamant si cj. A. A. pentru parat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, invoca excepția netimbrarii si acorda cuvântul asupra excepției invocate.

Reprezentanta reclamantului arata ca lasa la aprecierea instantei solutionarea exceptiei.

Cj. A. A. pentru parat solicita admiterea exceptiei netimbrarii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 27.12.2012, reclamanta T. D., în contradictoriu cu pârâtul . SA, a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate nulitatea contractului de cesiune de creanta autentificat sub nr. 1834/09.05.2011 de BNP I. A. si pe cale de consecinta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 7.875,00 lei, reprezentand contravaloarea drepturilor salariale încasate de aceasta de la . administrator judiciar – societatea aflata in faliment.

La data de 22.01.2013 reclamanta a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, cerere ce nu a fost însoțită de acte doveditoare.

La data de 12.02.2013 reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să invoce și faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o la încheierea contractului de cesiune de creanță, obligație care de altfel a și fost determinantă la încheierea contractului de cesiune de creanță .

La data de 12.02.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A invocat și excepția autorității de lucru judecat întrucât în cadrul dosarului nr._ /a15 al Tribunalului M. în care s-a pronunțat sentința nr. 537/10.10.2011, s-a hotărât că actele de cesiune de creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motiv de nulitate absolută și a fost respinsă excepția nulității invocată.

În drept a invocat disp. ar.t 115 și urm. c.p.civ.

A depus la dosar, în copie sentința nr. 537/10.10.2011 Pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ /a15, decizia nr. 197/02.02.2012 a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ /a 15.

Prin încheierea din camera de consiliu din 12.02.2013 a fost respinsă cererea de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă .

La termenul de judecata din data de 19.03.2013 pârâta prin consilier juridic a invocat excepția netimbrării cereri, întrucât reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru .

Analizând materialul probator administrat în cauză, sub aspectul excepției netimbrării, excepție care, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, având în vedere că, fără plata taxelor de timbru aferente, instanța nu este învestită cu soluționarea unei cauze, reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată iar potrivit alin.(3) neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții, constatând că, deși, reclamantului i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 482 lei si timbru judiciar de 3 lei, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, va admite excepția netimbrării acțiunii și, în temeiul art.9 alin.2 din OG nr.32/1995 raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va anula acțiunea ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii invocată din oficiu de catre instanta.

Anulează cererea formulată de T. D., cu domiciliul in Drobeta Turnu Severin ..2 . ., în contradictoriu cu pârâtul . SA, cu sediul in Drobeta Turnu Severin ..8 jud.Mehedinti,ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. O.G./ Tehnored.

4 ex./ 24.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN