Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2541/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2541/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 18605/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Drobeta Turnu Severin
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2541
Ședința publică din data: 27.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: U. M. G.
Grefier: S. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile de față privind pe S. I. în contradictoriu cu pârâtul I. C., având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat V. R. pentru reclamant și procurator A. A. pentru pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Avocat V. R. pentru reclamant, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.
Procurator A. A. pentru pârât, solicită admiterea excepției
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, la data de 18.12.2012, reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtul I. C., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanțe autentificat sub nr. 1751/06.05.2011 încheiat de BNP I. Adreca și pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 7.875,00 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate de acesta de la . administrator judiciar – societate aflată în faliment.
Acțiunea a fost motivată în drept, pe disp. art. 38, art.39 Codul muncii, art. 69,70 contractul colectiv de muncă, art. 112-119 C..
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie: contract de cesiune creanțe, decizia nr. 565/06.05.2010 pronunțată la Curtea de Apel C. și cerere de ajutor public judiciar.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, însoțită de înscrisuri, în copie: declarație, încheierea din 12.02.2011 pronunțată de Tribunalul M., sentința nr. 537/10.10._ pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și decizia nr. 197/09.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel C..
Prin încheierea din 09.04.2013 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției netimbrării, invocată din oficiu de către instanță, excepție care, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, având în vedere că, fără plata taxelor de timbru aferente, instanța nu este învestită cu soluționarea unei cauze, reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, iar art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, prevede că, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepție ce urmează a fi admisă, în temeiul art. 137 C. proc. civ., art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că, pentru termenul de judecată de azi, reclamantului prin apărător, i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 583,5 lei și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții, instanța urmează să admită excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și să anuleze cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare.
Anulează acțiunea ca netimbrată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. M. G. S. C.
Pentru grefier aflat in c.o.
Red.U.G./ tehnored.S.C.
4 ex./25.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1049/2013. Judecătoria... | Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 15-10-2013,... → |
---|