Pretenţii. Sentința nr. 3743/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3743/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 6407/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă Nr. 3743/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. DTR și pe pârât B. P. L. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile au avut loc la termenul din 04.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen prin care a fost amânată pronunțarea pentru ca părțile să depună note scrise,și care face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 10.05.2013, reclamanta a chemat în judecată pe pârât B. P. L. I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1856 lei conform sentinței 6254/27.09.2012 pron. de Judecătoria Dr.Tr.S.,în dosar nr._ .
În fapt și în motivare a arătat că la cererea creditoarei Banca Transilvania sucursala Dr.Tr.S., în cadrul dosarelor de executare 78,79/E/2013,la data de 26.02.2013 B.E.J. P. L. I. a procedat la vânzarea prin licitație publica a imobilului situat pe . ..2 . a aparținut D.nei Raducan I. C.,si impotriva căreia Asociația s-a indreptat in instanța pentru achitarea sumei de 1856 lei debit restant.
A susținut că pentru a proceda la vânzarea prin licitație publica a imobilul respectiv care făcea parte dintr-o asociație, B.E.J. P. L. I., avea obligația potrivit art.20 al. 1 si 2 din Legea 230/2007 Lege privind infintarea,organizarea si funcționarea asociaților de proprietari sa facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației, precum și obligația a o înștiința, anterior scoaterii la licitație a imobilului,pentru a se înscrie la creanțele rezultate din debitul respective.
In drept și-a întemeiem acțiunea pe dispozițiile art.20 al.l si 2 din Legea 230/2007.
La dosar a depus act de adjudecare nr. 1/25.03.2013, sent. civ. 6254/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., în dosar_ ,delegație, certificat de înregistrare fiscală, Hot. Adunării Generale a Asociației de proprietari DTS din 10.02.2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția calității procesuale pasive a sa, conform art.20 alin.l din Legea 230/2007 actualizată și art. 371 si următoarele C.proc.civ. iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiata si nefondată, cu cheltuieli de judecata. În apărare a arătat că la data de 26.02.2013 a avut loc vânzarea la licitație publica a imobilului situat in Drobeta Turnu Severin, ., ., aparținând debitoarei - garant avalist Raducan (fosta D.) I. C., ca urmare a cererilor de executare silita formulate de creditoarea Banca Transilvania Sucursala Drobeta Turnu Severin in dosarele executionale nr.78/E/2012 si 79/E/2012, in baza titlurilor executorii contract de credit nr.80/04.09.2009 si bilet la ordin . nr._ / 04.08.2009, contract de credit nr.165/07.10.2009 si bilet la ordin . nr._ / 07.10.2009, fiind adjudecat de domnul lacob R. domiciliat in ., jud. M.,pentru care s-a încheiat procesul verbal de licitație nr.78,79/E/2012 din data de 26.02.2013.
A arătat că dosarelor executionale menționate li se aplica prevederile din materia executării silite din vechiul Cod de Procedura Civila și și-a îndeplinit întocmai obligațiile prevăzute de vechiul cod de procedura civila privind vânzarea la licitație publica a imobilelor, Astefl, conform art.500 alin.3 a solicitat biroului de carte funciara sa-i comunice drepturile reale si alte sarcini care grevează imobilul urmărit fiindu-i comunicat extrasul de carte funciara pentru informare nr.6793/16.03.2011 din care nu reiese nici o sarcina înscrisa de reclamanta asupra imobilului respectiv privind cote de întreținere restante, deci executorul nu avea de unde sa cunoască ca debitoarea înregistrează datorii la întreținere.A mai arătat că faptul ca licitația a fost publica fiind afișată atât la Primăria Drobeta Turnu Severin, cât și la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sediul creditorului, domiciliul debitorului cat si prin publicitate in ziar. A mai arătat că la data de 12.04.2013 a încheiat procesul - verbal de distribuție pret cu respectarea prevederilor art.569 alin.l Cod de procedura Civila, fiind citați in acest sens creditorii care si-au depus titlurile, ori reclamanta nu poate dovedi in nici un sens faptul ca a depus vreun titlu executoriu, anterior vânzării la licitație.
De asemenea a fost respectată ordinea de preferința a distribuirii sumelor rezultate din executare silita in conformitate cu prevederile art.563 si 564 Cod Procedura Civila, in sensul ca s-au reținut mai întâi cheltuielile de executare din dosarele execuționale pe care debitoarea le avea înregistrate la biroul său, iar diferența rămasa in cuantum de 94.231,80 lei a fost virata către BRD care avea ipoteca de rang I asupra imobilului vândut conform titlului executoriu prezentat. Deși creditorul BRD s-a înscris la distribuție cu suma de 24.996 Euro in baza ipotecii de rang I pe care o avea asupra imobilului in cauza si i-a fost distribuita decât suma de 94.231,80 lei, deci nici măcar creditorul ipotecar nu a fost îndestulat,iar chiar daca reclamanta s-ar fi înscris cu vreun titlu executoriu oricum nu i se putea distribui nici o suma de bani.
A arătat că reclamanta nu a notat privilegiul sau in cartea funciara astfel incat in mod legal nu i se poate distribui nici o suma de bani din vânzarea imobilului.
In dovedirea întâmpinării a solicitat proba cu :proces verbal de licitație din data de 26.02.2013 încheiat in dosarele execuționale nr.78/E/2012 si 79/E/2012;adresa nr.5766/11.04.2013 emisa de BRD;adrese creditori si debitor privind distribuție pret, dovezi înștiințare distribuire sume către debitor, creditor ipotecar rang I BRD, creditor din dosare execuționale;titlu executoriu depus de creditor BRD; extras CF informare nr.6793/16.03.2011; înregistrare Primaria Dr. Tr. S. nr.299/09.01.2013 privind publicația de vânzare a imobilului; înregistrare din 09.01.2013 de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin,privind publicația de vânzare a imobilului; publicație de vânzare imobiliara pentru data de 26.02.2013;proces verbal de distribuție pret din 12.04.2013;adresa creditor BRD din 18.02.2013 privind vânzare imobil cu dovada de primire.
In drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziile art. 205 Cod de Procedura Civila. și a solicit judecarea in lipsa
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Reclamanta A. DE P. DTR a chemat în judecată pe pârâtul B. P. L. I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1856 lei, conform sentinței civile nr.6254/27.09.2012 pronunțate de Judecătoria Dr.Tr.S., în dosarul nr._, susținând că, la cererea creditoarei Banca Transilvania - Sucursala Dr.Tr.S., în cadrul dosarelor de executare 78 și 79/E/2013 B.E.J. P. L. I. a procedat la vânzarea prin licitație publica a imobilului situat pe . ..2 . a aparținut D-nei Raducan I. C., impotriva căreia s-a indreptat in instanța pentru achitarea sumei de 1856 lei debit restant iar cum imobilul respectiv care făcea parte dintr-o asociație, B.E.J. P. L. I., avea obligația să facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației, precum și obligația a o înștiința, anterior scoaterii la licitație a imobilului, pentru a se înscrie la creanțele rezultate din debitul respective.
Întrucât pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, conform art.20 alin.l din Legea 230/2007 actualizată și art. 371 si următoarele C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere pe această excepție.
Reclamanta a formulat o acțiune în pretenții apreciind că pârâtul, prin fapta sa proprie (vânzarea unui apartament al unei debitoare), ar fi încălcat prevederile Legii nr.230/2007 și i-a cauzat un prejudiciu ce necesită a fi reparat în baza unei răspunderi delictuale. Întrucât fapta de a vinde apartamentul prin licitație publică există în sarcina pârâtului, deci are unele drepturi și obligații legate de această faptă, această existență a faptei îi conferă și calitate procesuală pasivă, motiv pentru care instanța va respinge excepția invocată.
Pe fond, potrivit art. 6 alin. 5 din Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., astfel încât în speță având în vedere data producerii faptului cauzator de prejudicii, respectiv 26.02.2013, se vor aplica disp. Noului Cod Civil.
Astfel, în temeiul art. 1357 N.C. civ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, astfel încât pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia celui care a cauzat prejudiciul.
In ceea ce privește fapta ilicită a pârâtului, instanța reține că la data de 26.02.2013, pârâtul a procedat la vânzarea prin licitație publica a imobilului situat pe . ., imobil ce a aparținut D-nei Raducan I. C., în cadrul dosarelor de executare 78 și 79/E/2013.
Potrivit art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.230/2007 „(1) Proprietarii care își înstrăinează apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință sunt obligați ca la întocmirea formelor de înstrăinare să facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
(2) Notarii publici nu vor autentifica actele de înstrăinare fără o adeverință din partea asociației de proprietari, care să reprezinte dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, eliberată în original sub semnătura președintelui și a administratorului asociației de proprietari, cu precizarea numelui și prenumelui acestora, și cu ștampila asociației de proprietari. Actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea acestei obligații sunt nule de drept.”
Din interpretarea literală a acestui text de lege rezultă faptul că B.E.J. P. L. I. nu se încadrează în categoria de proprietar pentru a avea obligația respectivă.
Mai mult decât atât, executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să procedeze la executarea silită pornită în cadrul dosarelor de executare 78 și 79/E/2013 prin urmărirea silită a imobilului aparținând debitoarei Raducan I. C., procedând conform legii.
Împrejurarea că reclamanta are la rândul său o creanță asupra aceleiași debitoare nu o îndreptățește să emită pretenții asupra pârâtului pentru creanța respectivă, având alte posibilități legale.
Prin urmare, instanța constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite în sarcina pârâtului, neputând fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată, reclamanta având la dispoziție alte căi legale pentru recuperarea prejudiciului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. L. I..
Respinge acțiunea formulată de reclamant A. DE P. DTR,C. :_ cu sediul în Dr.Tr.S., ., ., parter, jud. M. în contradictoriu cu pârât B. P. L. I., C._ cu sediul în Dr.Tr.S., ., jud.M., ca neîntemeiată.
Cu apel care se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. I.P./Tehnored. C.E.M..
4 ex/11 Noiembrie 201
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Anulare act. Sentința nr. 2505/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Fond funciar. Sentința nr. 756/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|