Pretenţii. Sentința nr. 563/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 563/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 17500/225/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 563

Ședința publică din data de 31.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. - M. B.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. B. S. Ecologice S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. C. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Față de această împrejurare, văzând și dispozițiile art. 104 alineat 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, mu au răspuns părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la dosarul cauzei s-au depus de către reclamantă, prin Serviciul Registratură, adresa nr. 606/31.01.2013 însoțită de listele lunare afișate privind regia restantă pe perioada martie 2011- septembrie 2012 cu privire la imobilul pârâtului P. C. situat în Drobeta Turnu Severin, .. 8, ., ..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 27.11.2012 sub nr._, reclamanta S.C. B. S. ECOLOGICE S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. C., a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 2713,13 lei, reprezentând contravaloare regie restantă pe perioada martie 2011(parțial) – septembrie 2012, sumă cesionată în totalitate în contul datoriei la serviciile de salubritate.

In fapt, reclamanta a arătat ca, prin contractul de cesiune de creante nr. 522/14.11.2012 Asociatia de proprietari nr. 20 a cesionat debitul inregistrat de paratul P. C., in suma de 2713,13 lei, reprezentând contravaloare regie restantă pe perioada martie 2011(parțial) – septembrie 2012.

A menționat reclamanta că pârâtul este membru al Asociației de Proprietari nr. 20, iar în perioada martie 2011(parțial) – septembrie 2012 a acumulat regie restantă în cuantum de 2713,13 lei.

A menționat de asemenea faptul că a efectuat demersuri în vederea soluționării pe cale amiabilă, pârâtul fiind încunoștințat despre debitul restant prin adresa nr. 7212/14.11.2012 și chemat la conciliere, însă acesta nu s-a prezentat.

In drept, au fost invocate prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007, art.25 din HG 1588/2007, contractul de cesiune de creante nr. 518/14.11.2012, art. 1566 pct.1, art.1568 pct.1, art. 1586 Cod civil, art. 82 coroborat cu art. 112 si urmatoarele C..

In dovedirea cererii reclamanta a atașat la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: contractul de cesiune de creante nr. 522/14.11.2012, fisa calcul regie, adresa nr. 7212/14.11.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Instanța reține că pârâtul este membru al Asociației de Proprietari nr.20, iar în perioada martie 2011(parțial) – septembrie 2012 a acumulat o regie restantă, în cuantum de 2713,13 lei, astfel cum rezultă din fișa cont operațiuni diverse (f.5-6), și listele lunare afișate privind regia restantă pe perioada martie 2011- septembrie 2012 cu privire la imobilul pârâtului P. C. situat în Drobeta Turnu Severin, .. 8, ., ., județul M. (f.27-45), sumă cesionată reclamantei de către Asociația de Proprietari în baza contractului de cesiune de creanță nr. 522/14.11.2012.

Conform art.50 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Art.46 din Legea nr.230/2007 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plata, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat, după cum reiese din dispozițiile art.25 alin.1 teza I din H.G. nr.1588/2007.

Instanța reține că, între părți, ca efect al cesiunii de creanță, din momentul realizării acordului de voințe creanța se transferă la cesionar. Cesionarul devine creditor, în locul cedentului, preluându-i toate drepturile. Totodată, cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanței, potrivit art. 1575 Cod civil.

Conform chitanței nr._/29.11.2012 depusă de către reclamantă la dosarul cauzei, instanța reține că, din debitul total de 2713,13 lei, pârâtul a achitat suma de 400 lei, și a rămas un debit restant în cuantum de 2313,13 lei (f.23).

Cum reclamanta, conform contractului de cesiune de creanță nr. 522/14.11.2012 a preluat toate drepturile cedentului privind recuperarea creanțelor, și dreptul de a promova acțiuni pentru recuperarea debitului, instanța va admite în parte actiunea formulată de reclamanta S.C. B. S. Ecologice S.A. și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2313,13 lei reprezentând contravaloare regie restantă pe perioada martie 2011 (parțial)-septembrie 2012, suma cesionată în contul datoriei la serviciile de salubritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte actiunea formulată de reclamanta S.C. B. S. Ecologice S.A. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, . bis, județul M. în contradictoriu cu pârâtul P. C. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 8, ., ., județul M..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2313,13 lei reprezentând contravaloare regie restantă pe perioada martie 2011 (parțial)-septembrie 2012, suma cesionată în contul datoriei la serviciile de salubritate.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A-MB./Tehn. C.C. 4 ex./18.02.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 563/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN