Acţiune în constatare. Sentința nr. 2726/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2726/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2823/2015

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2726

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE M. - G. U.

GREFIER ȘEDINȚĂ A. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanții P. L. D. și P. N. G. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. N. pentru reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, lipsă fiind părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanții au depus la data de 14.07.2015, prin Serviciul Registratură, cerere de renunțare la judecată, iar pârâta a depus la data de 16.07.2015, cerere, iar la data de 29.09.2015, concluzii scrie, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, apărătorul reclamanților solicită să se ia act de renunțarea la judecată.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 14.11.2015 reclamanții P. L. D. și P. N. G. în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existenta clauzei abuzive din actul adițional la convenția de credit nr._/09.05.2007, încheiat cu parata, clauza cuprinsa in art.3 pct. 5.1 lit.b prin care sunt modificare condițiile speciale ale convenției, referitoare la „comisionul de administrare; sa se dispună anularea clauzei abuzive cuprinsa in art.3 pct.5.1 lit. b din actul adițional încheiat privind „ comisionul de administrare "; obligarea paratei la restituirea comisionului de administrare credit de la data încheierii contractului si pana in prezent, in suma de 779 CHF; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 09.05.2007 au încheiat cu parata convențiile de credit nr._/09.05.2007 si nr._/09.05.2007 in baza căreia parata le-a acordat un credit de 9.590 CHF. Pentru a garanta obligația de restituire a creditului au constituit o garanție reala imobiliara asupra imobilului de domiciliu, aceasta garanție urmând sa acopere riscurile rambursării creditului creditului (conform pct.7 din secțiunea"Conditii speciale").

Cu toate ca au garantat creditul, in mod nelegal si abuziv i-a fost perceput comision de risc de 0,26% din valoarea creditului, plătibil lunar, conform pct.5 lit.a din secțiunea "condiții speciale" din convenția de credit indicata, fara sa știe ce reprezintă de fapt acest comision de risc, iar ulterior acest comision de risc s-a transformat in comision de administrare credit prin actul adițional la conventiiile de credit menționate anterior.

Au apreciat reclamanții că prin menținerea in continuare a acestei clauze ar însemna ca pe toata perioada de creditare sa plătească in plus o suma cu titlu de comision de administrare, plata nejustificata intrucât ei au garantat acest credit cu o garanție imobiliara, fiind astfel acoperite practic toate riscurile. Mai mult, au încheiat si o asigurare cu un asigurător agreat de banca.

Au mai precizat faptul că . a fost sancționată contravențional de către ANPC, pentru majorarea dobânzii la creditele acordate, perceperea comisionului de risc, prelungirea perceperii comisionului de rezerva, perceperea comisionului de monitorizare a poliței de asigurare, reținându-se ca acestea au caracter abuziv.

De asemenea, au menționat ca prin sentința civila nr. 9941/16.12.2009 pronunțata de Judecătoria sectorului 2 București in dosarul nr._ s-a respins plângerea contravenționala a . si s-a constat existenta clauzelor abuzive, precum si obligarea . sa modifice contractele de credit in sensul inlaturarii acestora cu referire la art.3 lit.d, art.5 lit a, e, f si g din Condițiile speciale si cele cuprinse in art.3.11 din Condițiile generale din convențiile de credit încheiate cu parata.

Au mai învederat ca la încheierea convenției de credit si a actului adițional nu a avut loc o negociere efectiva clauzele fiind prestabilite de către banca, fara ca reclamanții sa aibă posibilitatea sa modifice sau sa înlăture vreuna din clauze.

Legea 193/2000 impune prin art.l pct.1,2 si 3 claritatea si neechivocitatea clauzelor ceea ce implica înțelegerea acestora de care orice persoana, chiar fara cunosinte de specialitate si, in caz de dubiu, acestea sunt interpretate in favoarea consumatorului, iar prin includerea acestui comision de administrare este evident că au fost încălcate aceste prevederi. Potrivit lit.g din anexa la lege, este considerata "abuziva" clauza care da dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale. Nici din cuprinsul Condițiilor generale si nici din cuprinsul Condițiilor speciale din convenție nu rezulta motivele pentru care mi s-a perceput acest comision de administrare, cu atât mai mult cu cat, așa cum au arătat prin garanția imobiliara reala depusa si prin asigurarea încheiata, reclamanții au acoperit practic toate riscurile.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.193/2000.

În dovedirea cererii au solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens, în copie, convențiile de credit nr._/09.05.2007 si nr._/09.05.2007, extrase de cont, act adițional la convenția de credit, sentința litigii cu profesioniștii nr. 367/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._/225/2013 si proba cu expertiza.

În data de 16.12. 2015, pârâta au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând totodată excepția autorității de lucru judecat, având în vedere sentința litigii cu profesioniștii nr. 367/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._/225/2013, aflat in faza de apel pe rolul Tribunalului M., reclamanții au solicitat aceleași pretenții ca si in prezenta cauza, respectiv, anularea clauzei privind comisionul de administrare si restituirea sumelor încasate cu acest titlu, in baza convenției nr._/09.05.2007.

La primul termen de judecată, apărătorul reclamanților a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune prin care a învederat instanței că reclamanții înțeleg să solicite să se constate existența clauzei abuzive din actul adițional la convenția de credit nr._/09.05.2007, clauză cuprinsă în art. 3 pct. 5.1 lit. b referitoare la comisionul de administrare și să se dispună anularea clauzei abuzive cuprinsă în art. 3 pct. 5.1 lit. b din actul adițional încheiat privind comisionul de administrare. De asemenea să fie obligată pârâta la restituirea comisionului de administrare credit de la data încheierii contractului și până în prezent în sumă de 1342 CHF, eliminarea comisionului de administrare de la calcularea ratei lunare, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 453 C.. De asemenea, a anexat și copia extraselor de cont la zi.

Sub aspectul materialului probator, instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C., a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.

La termenul de judecată din 17.03.2015, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinarea formulată și a dispus emiterea unei adrese către pârâta ..A pentru a comunica instanței care este cuantumul comisionului de administrare încasat de la reclamanți în baza actului adițional la convenția de credit nr._/09.05.2007.

Având în vedere că la data de 30.03.2015 a fost admisa cererea de abținere formulată de președintele completului învestit cu soluționarea cauzei s-a procedat la repartizarea aleatorie a cauzei.

La data de 04.05.2015, pârâta a depus cerere prin care a solicitat suspendarea cauzei, întrucât se dorește soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

În data de 14.07.2015, reclamanții au depus prin registratură o declarație prin care învederează că înțeleg să renunțe la judecată întrucât au ajuns la o înțelegere cu pârâta – fila 195, iar la data de 16.07.2015, pârâta au depus cerere prin care au solicitat să se ia act de Declarația de renunțare la litigiul ce face obiectul acestui dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Asupra cererii de renunțare la judecată, instanța apreciază că partea are dreptul de a dispune prin toate mijloacele procesuale acordate de lege. Astfel, reclamanta, în virtutea principiului disponibilității, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

La data de 14.07.2015 reclamanții au solicitat să se ia act de renunțarea la judecată întrucât părțile au ajuns la o înțelegere. Se mai reține că pârâta a fost de acord cu manifestarea de voință a reclamanților.

Având în vedere dispozițiilor art.406 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții P. L. D., CNP_ si P. N. G., CNP_, ambii cu domiciliul in Orșova, Bld. 1 Decembrie 1918, nr.32, ., județul M., în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Dr.Tr.S., ..113A, jud. M..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S...

P.,GREFIER,

M. - G. U. A. - M. B.

Red. M.G.U./tehn. B.A.M.

6 ex./pag.4/..2015

Operator de date cu caracter

personal înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2726/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN