Contestaţie la executare. Sentința nr. 2113/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2113/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3289/225/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 2113

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. - D. Z.

Grefier ședință E. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul P. S. în contradictoriu în contradictoriu cu intimații C. SA – DNDP C. și B. T. Anelin D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general potrivit art.126 alin.1 din Constituție, material potrivit art. 713 și 650 C.proc.civ., să soluționeze cauza.

În temeiul art. 238 C. proc. civ., instanța estimează că procesul va avea o durată de 6 luni.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 07.04.2015, sub nr. de dosar_, contestatorul P. S. în contradictoriu cu intimații C. SA – DNDP C. și B. T. Anelin D., a formulat contestație la executare prin care a solicitat desființarea popririi înființate asupra conturilor personale la data de 31.03.2015 în dosarul de executare nr. 3714/EX/2014 pentru suma de 28 EURO la cursul BNR ( tarif de despăgubire) și 585,38 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită.

A mai solicitat ca, în baza art.718 C.pr.civ. să se dispună suspendarea executării, în speță măsura privind înființarea popririi deoarece a achitat în termen de 48 de ore amenda în cuantum de 125 lei, stabilită prin procesul verbal de contravenție seri R 12, nr._ din data de 19.06.2012 încheiat de Banca Comercială Română SA.

In fapt, a arăt că în data de 18.06.2012 i-a fost comunicat prin poștă procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.06.2012 prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, cu posibilitatea conform legii de a achita in termen de 48 de ore jumătate din minim, adică 125 de lei. De asemenea a fost obligat să achite ca venit la bugetul de stat, suma de 112,5 lei reprezentând tariful de despăgubire.

A doua zi, în data de 19.06.2012 a achitat cu ordinul de încasare numerar nr._ din data de 19.06.2012 eliberat de Banca Comerciala R. S.A. suma de 250 lei, adică 125 lei reprezentând jumătate din amenda contravenționala si 112,5 lei tariful de despăgubire. Ulterior, la data de 21.06.2012 a trimis creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A., prin poștă, cu tichet recomandată, copia ordinului de încasare numerar.

Se mai arată că, de la primirea înștiințării privind măsura popririi i-a comunicat prin mail si executorului judecătoresc T. Anelin-D. copia ordinului de încasare numerar si l-a rugat să ridice măsura asupra conturilor personale, demers făcut de altfel si față de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A-DIRECTIA NAȚIONALA DE DRUMURI SI PODURI C. pentru a renunța la executare.

In drept își întemeiază contestația pe dispozițiile art.711, 712, 718 si 722 C.pr.civ..

In dovedirea acțiunii înțelege a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri: copie plic comunicare proces-verbal, proces - verbal de constatare a contravenției . nr._/12.06.2012, copie ordin de încasare numerar nr. nr._ din data de 19.06.2012 eliberat de Banca Comerciala R. S.A., copie tichet scrisoare recomandată din data de 21.06.2012, copie înștiințare privind măsura popririi către Banca Comerciala R., încheiere de stabilire cheltuieli suplimentare din data de 23.03.2015, înștiințări privind măsura popririi către: Raiffeisen Bank, către Banca Transilvania, către Bancpost, către BRD Groupe Societe Generale, către CEC BANK, ING BANK, către PIREUS BANK SA, către VOLKSBANK ROMÂNIA SA, către UNICREDIT TIRIAC BANK SA, către Banca Comerciala R. .

Cererea nu a fost legal timbrată.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie înscrisuri.

Intimata C.- DRDP C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea sancțiunii ca fiind rămasă fără obiect, întrucât contestatorul a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, debitul fiind achitat anterior începerii formelor de executare.

La data de 07.04.2015, intimata C.- DRDP C. a mai depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare.

La solicitarea instanței a fost atașat la dosar de către B. T. Anelin D., in copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 3714/EX/2014.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat excepția netimbrării cererii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, sub aspectul excepției netimbrării acțiunii, invocată din oficiu de către instanță, excepție care, potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de celelalte excepții invocate în cauză, dar și față de soluționarea fondului cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 și art. 2 din OUG nr.80/26.06.2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 33 alin. 1 din OUG nr.80/26.06.2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Obiectul dosarului de față este contestație la executare care se timbrează potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr.80/26.06.2013 rap. la art. 3 alin.1 din același act normativ.

De asemenea, prezenta cauză nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute expres și limitativ de lege, de scutire de plată a taxelor de timbru.

Față de împrejurarea că i s-a pus în vedere contestatorului, prin rezoluția din 8 mai 2015, să achite taxa judiciară de timbru aferentă contestației la executare ce face obiectul dedus judecății, obligație pe care contestatorul a ignorat-o, instanța va admite excepția netimbrării contestației la executare invocată din oficiu și va anula contestația ca netimbrată.

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită excepția netimbrării acțiunii și să anuleze cererea având ca obiect contestația la executare, formulată contestatorul P. S., în contradictoriu cu intimații C. SA – DNDP C. și B. T. Anelin D., ca fiind netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția netimbrării cererii privind emiterea ordonanței de plată, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorulP. S., CNP-_, cu domiciliul in Drobeta T. S., ..260, ., ., județul M. în contradictoriu cu intimații C.N.A.D.N.R. S.A-DIRECTIA NAȚIONALA DE DRUMURI SI PODURI C., cu sediul în municipiul C., .. 17, jud. D. și Biroul Executorului Judecătoresc T. Anelin-D. cu sediul in municipiul C., ..54A, ., județul D., ca netimbrată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S...

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 iunie 2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S..

Președinte, Grefier,

Red. Z./Tehnored. EN – 23 iunie 2015

ex.5/ pag.3/

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2113/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN