Pretenţii. Sentința nr. 2320/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2320/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 13441/225/2014
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2320
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 IUNIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. Nr. 22 Turn și pe pârâta M. R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsa părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din 16.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta după care s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 09.10.2014, sub nr_ /2015, reclamanta Asociația de P. nr. 22 Turn a chemat în judecată pe pârâta M. Rucsandra a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei totale de 2182,34 lei, din care, 1112,39 lei reprezentând regie restanta si neachitata pe perioada decembrie 2013- august 2014, iar 1069,95 lei sunt penalități de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în fapt, a arătat că pârâta, în calitate de proprietară al apartamentului nr. 31 din ., situat în Dr. Tr. S., .. 11, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui imobil din decembrie 2013 și până în prezent, cuantumul total al acestor restanțe ridicându-se la suma de 2182,34 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. art.46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit art. 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG 1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maxim 20 zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alini din Legea 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
În drept, a invocat dispozițiile art. 31 anexa 2 din Legea 114/ 1995, art. 34 HG 400/2003, art. 50 alin 1 din Legea 230/2007, art. 659 Cod Civil
În baza art. 453 C.p.civ., a solicitat ca pârâtul să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar: fișă de cont pentru operațiuni diverse pe anii 2014 - 2015. dispoziția comitetului executiv al asociației cu privire la calculul penalităților, procesul - verbal al Adunării Generale a Asociației de proprietari 22 Turn din data de 16.10.2013,modalitatea de calcul al penalităților.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, aceasta nedepunând întâmpinare.
Pârâta a depus întâmpinare arătând că sumele menționate nu sunt reale întrucât pentru perioada decembrie 2013- august 2014 a achitat suma totala de 3500 lei depunând în acest sens chitanțele, iar pentru suma de 2182,34 lei reprezentând cote de întreținere precizează ca nu este corect stabilită solicitând efectuarea unei expertize contabile.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare și precizare de acțiune prin care a arătat că pârâta a achitat într-adevăr suma totală de 3000 lei iar după introducerea acțiunii la instanța de judecată a maia achitat suma de 1115 lei .
Au arătat că în prezent pârâta mai datorează reclamantei suma de 1125,74 lei cu titlul de regie restantă compusă din 155,79 lei regie restantă și 1069,95 lei penalități de întârziere solicitând obligarea acesteia la plata acestui debit precum și la cheltuieli de judecată .
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile numind expert pe Cipipal M. Jaqulini având ca obiective să se stabilească dacă reclamanta a calculat corect cotele de contribuție datorate de pârâta pentru perioada decembrie 2013- august 2014,dacă pârâta a mai efectuat plăți către reclamantă și care este suma restantă, să stabilească cuantumul penalităților, dacă mai datorează regie restantă, cuantumul, perioada și din ce este compusă .
La termenul din 24.03.2015 a fost depus raportul de expertiză dispusă în cauză unde s-a concluzionat de către expertul desemnat următoarele: pentru perioada decembrie 2013 – august 2014 reclamanta a respectat prevederile Legii nr. 230/2007 cu privire la repartizarea cheltuielilor rezultate din întreținerea, repararea și exploatarea condominiilor .
În perioada decembrie 2013 –august 2014 pârâta a achitat către reclamantă suma de 3823,97 lei iar la momentul întocmirii raportului de expertiză mai datora suma de 2008,28 lei compusă din 938,33 lei regie restantă și 1069,95 lei, penalități de întârziere .
Împotriva concluziilor raportului de expertiză a formulat obiecțiuni pârâta arătând că expertul nu a avut în vedere soldul din luna decembrie 2013 în cuantum de 1719,69 lei, mai multe chitanțe de plată în valoare totală de 1592,31 lei și de asemenea nu a precizat zilele de întârziere scadente și modul de calcul al penalităților de întârziere, obiecțiuni găsite întemeiate de către instanță sens în care au fost înaintate expertului desemnat pentru a răspunde și la acestea .
Prin răspunsul la obiecțiuni formulat expertul a arătat că, pârâta datora la 31.12.2013 suma de 1719,69 lei reprezentând regie restantă pe perioada ianuarie – noiembrie 2013, suma fiind achitată la data de 18.03.2014 și de care a ținut cont .
Cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere a arătat că în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză a detaliat modul de calcul ala cestora în funcție de prevederile disp. art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007, adică în termen de 50 de zile de la afișare .
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Reclamanta Asociația de P. nr. 22 Turn a chemat în judecată pe pârâta M. Rucsandra a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei totale de 2182,34 lei, din care, 1112,39 lei reprezentând regie restanta si neachitata pe perioada decembrie 2013- august 2014, iar 1069,95 lei sunt penalități de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.
Conform listelor de plată depuse la dosar, pârâta M. Rucsandra este membră a Asociației de proprietari nr. 22 Turn și proprietar al apartamentului situat în municipiul Drobeta T. S., .. 11, ., . iar în această calitate nu a achitat contravaloarea regiei la care era obligat pe fiecare lună, astfel că a acumulat un debit în cuantum de cuantum de 1112,39 lei, la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 1069,95 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, conform disp. art 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
De asemenea, conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.
Instanța constată că cele susținute de către reclamantă sunt confirmate și de către expertul desemnat în cauză care a stabilit că la data întocmirii raportului de expertiză pârâta M. R. mai datora suma de 2008,28 lei compusă din 938,33 lei regie restantă și 1069,95 lei, penalități de întârziere, probă ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză .
Prin urmare, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din H.G. nr. 1588/2007, va admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 22 Turn, în contradictoriu cu pârâta M. Rucsandra solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei totale de 1225,74 lei, din care, 155,79 lei reprezentând regie restanta aferentă perioadei decembrie 2013- noiembrie 2014 și 1069,95 lei penalități de întârziere
Văzând și disp art.453 C., urmează a dispune obligarea pârâtei, să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 22 Turn cu sediul în Dr. Tr. S., .. 9, ., parter, jud. M. CUI_ împotriva pârâtei M. Rucsandra domiciliată în Drobeta T. S., .. 11, ., ., CNP_, așa cum a fost precizată
Obliga pârâta la 1225,74 lei către reclamantă reprezentând contravaloarea regie restantă (155,79 lei ) aferentă perioadei decembrie 2013- noiembrie 2014 și penalități de întârziere (1069,95 lei).
Obliga pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
GAM/C.B.
4 ex./3 pag.
13Iulie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2113/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2043/2015.... → |
|---|








