Contestaţie la executare. Sentința nr. 858/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 858/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 858/2015

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 858

Ședința publică de la 26.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. L.

Grefier ședință P. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. D. E. în contradictoriu cu intimatul B. C. G. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Potrivit art. 129 alin 3 și 131 cod procedură civilă, instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Dr Tr S. și reține cauza în vederea soluționării asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2014, sub nr._/225/2014, contestatorul M. D. E. a formulat contestație la executare împotriva intimatului Birou executor Judecătoresc C. G., cu sediul in municipiul Dr.Tr.S., ..40,jud. M. solicitând să se dispună admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosar execuțional nr. 792/E/2014.

A arătat că, la data de 21.11.2014, a primit procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012, însoțit de somație, încheierea nr._/07.10.2014 a Judecătoriei C. si înștiințare a Biroului Executorului Judecătoresc C. G. din Dr.Tr.S., ..40 .

Din analiza procesului verbal de contravenție, a constatat ca acesta a fost întocmit la data de 21.03.2012, deși fapta s-a petrecut in data de 11.11.2011, iar conform art.9, alin3) din O.G. 15/2002 " Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

De asemenea, pe procesul-verbal nu exista semnătura agentului constatator, si conform art. 17 din OG 2/2001 "omiterea semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Or, procesele-verbale contravenționale emise in temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate si semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

De asemenea, consideră ca, cheltuielile executorului judecătoresc sunt mari in raport cu suma de plata ce rezulta din procesul verbal de contravenție.

Anexează copia somației transmisa de Biroul Executorului Judecătoresc, a titlului executoriu, a pv R12 nr._.

În temeiul art.411, pct.2, din Codul de procedura civila, solicită judecarea si in lipsa.

Intimatul, deși a fost legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 26.02.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 C pr civ, excepția necompetenței teritoriale prin prisma probelor administrate in cauză și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Prin cererea adresată instanței, contestatorul M. D. E. a formulat contestație la executare, solicitând anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosar execuțional nr. 792/E/2014 al B. C. G., în baza titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/21.03.2012 încheiat de CNADNR SA- DRDP C..

Conform art.713 alin.1 C pr civ, contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art.650 alin.1 C pr civ, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, domiciliul debitorului contestator este în localitatea C., jud. D..

Având în vedere norma legală menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art.129 alin.2 pct.2 cod procedură civilă și art .713 cod procedură civilă, competentă este judecătoria C., motiv pentru care instanța va admite excepția de necompetență teritorială, urmând să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul M. D. E., domiciliat în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. C. G., în favoarea Judecătoriei C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2015.

P. GREFIER

Red. .>

4 ex/ 06.03.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 858/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN