Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3835/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3835/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 3835/2015

Dosar nr._ -dizolvare asociații/fundații-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3835

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. A. R.

GREFIER ȘEDINȚĂ M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ASOCIAȚIA S. „HARAGEI DOJO SPORT CLUB”, având ca obiect radiere asociație.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat D. N., pentru petentă, în substituire av. Ș. A., care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pricina are ca obiect dizolvare asociație, stadiul procesual - fond, cauza fiind la prim termen de judecată.

La interpelarea instanței, reprezentanta petentei a apreciat că instanța de judecată este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Fiind primul termen de judecată, cu părțile legal citate, instanța verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial, în temeiul dispozițiilor art. 57 raportat la art. 55 din OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club” fiind înregistrată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor Judecătoriei Drobeta T.-S..

La interpelarea instanței, reprezentanta petentei a apreciat durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună de zile.

Față de dispozițiile art. 238 Cod de procedură civilă, de natura pricinii, de complexitatea raportului juridic dedus judecății, de probele solicitate, precum și de aspectul că litigiul se află în faza judecății în primă instanță, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 30 de zile, calculat de la data primului termen de judecata, termen ce se circumscrie principiului stabilit în art. 6 Cod de procedură civilă privind dreptul oricărei persoane de a fi judecată într-un „termen optim și previzibil”.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța a acordat cuvântul pe probe.

Avocat D. N., pentru petentă, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Constatând că probele solicitate de petentă, sunt admisibile și apte a conduce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 255 alin. 1 Cod de procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă instanța a declarat cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul pe fond.

Avocat D. N. pentru petentă a solicitat admiterea în parte a acțiunii, să se dispună lichidarea asociației și numirea unui lichidator și respingerea ca prematură a cererii de radiere a asociației; a depus concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2015 sub nr._, petenta Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club” a solicitat instanței dizolvarea și radierea din Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Dr. Tr. S..

În fapt, a arătat că în cadrul Adunării Generale a Asociaților din data de 02.10.2015 s-a luat hotărârea de către asociați de a fi dizolvată asociația în baza art. 20 alin. 1 lit. c) din statut. S-a precizat că prin aceeași hotărâre s-a decis și numirea unui lichidator.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 55 alin. 2 din OG nr. 26/2000.

În dovedirea cererii petenta a depus la dosar Hotărârea Adunării Generale a Asociației Sportive „Haragei Dojo Sport Club” din data de 02.10.2015, în original, Statutul Asociației, Actul Constitutiv al Asociației, certificatul de înregistrare fiscală al Asociației . nr._/22.06.2009, Certificat de identitate sportivă nr._ al Asociației, declarație autentificată sub nr. 374 din data de 03.03.2009 de BNP I. Ș. (filele 5-17).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, potrivit art. 12 lit. c) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, achitată prin chitanța . nr._/12.11.2015 (fila 3).

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Petenta Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club”, a solicitat dizolvarea acesteia iar în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin 2 din OG 26/2000 actualizată cu privire la asociații și fundații și să se ia act de numirea în calitate de lichidator a societății Visal Consulting SPRL.

Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club” este înscrisă în Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Drobeta T. S., având sediul în . Asociației (filele 6-12) și certificatului de înregistrare fiscală al Asociației . nr._/22.06.2009 (fila 15).

Potrivit dispozițiilor art.54 alin.1 lit. c) și 57 din OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, asociațiile se pot dizolva prin hotărârea adunării generale a asociației.

Instanța constată că prin Hotărârea din 02.10.2015 a Adunării Generale a Asociației Sportive „Haragei Dojo Sport Club”, s-a aprobat dizolvarea asociației în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Statutul Asociației, aceasta fiind în imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită.

Instanța mai constată că prin aceeași hotărâre a fost numit lichidator Visal Consulting SPRL și a fost împuternicită M. L. în vederea efectuării demersurilor necesare încetării activității în toate instituțiile.

Potrivit art. 55 lit. b) din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații asociația se dizolvă de drept în situația imposibilității realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 57 din același act normativ asociația se poate dizolva și prin hotărârea adunării generale.

Astfel, instanța constată că cererea formulată de petenta Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club” îndeplinește condițiile prevăzute de art.57 din OG 26/2000.

În ceea ce privește solicitarea petentei privind radierea Asociației din Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Drobeta T.-S., instanța constată că aceasta este o operațiune subsecventă dizolvării, între aceste două faze situându-se etapa lichidării. Astfel, lichidatorii numiți de instanță în ipoteza art. 61 alin. 1 sau de adunarea generală, în cazul prevăzut de art. 57 și art. 61 alin. 2 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații vor trebui să întocmească un bilanț care să constate situația exactă a activului și pasivului asociației și nu pot încheia operațiunile și nu pot remite celor în drept contul gestiunii decât după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării asociației, potrivit art. 65.

În acord cu dispozițiile art. 68 din OG nr. 26/2000, după terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați ca în termen de două luni să depună bilanțul, registrul jurnal și un memorandum, declarând operațiunile de lichidare la Registru și apoi să solicite radierea asociației.

Pe cale de consecință, instanța apreciază prematură solicitarea petentei de radiere a Asociației Sportive „Haragei Dojo Sport Club” din Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Drobeta T.-S..

Față de cele expuse, instanța va admite în parte cererea formulată de petenta Asociația S. „Haragei Dojo Sport Club” urmând a dispune înscrierea Hotărârii de dizolvare a Adunării Generale a Asociaților în registrul Asociațiilor și Fundațiilor și numirea în calitate de lichidator a Visal Consulting SPRL.

Totodată, în acord cu dispozițiile art. 61 alin. 2 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații va lua act că prin Hotărârea Adunării Generale Asociația S. a desemnat ca și lichidator Visal Consulting SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite în parte cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA S. „HARAGEI DOJO SPORT CLUB” cu sediul în com. Șimian . A, jud. M., cod de înregistrare fiscală_, prin împuternicit M. L..

Dispune înscrierea Hotărârii Adunării Generale a Asociației Sportive „Haragei Dojo Sport Club” din data de 02.10.2015 prin care s-a decis dizolvarea acesteia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Drobeta T.-S..

Ia act de numirea în calitate de lichidator a Visal Consulting SPRL.

Respinge capătul de cerere privind radierea Asociației Sportive Haragei Dojo Sport Club din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, ca prematur introdusă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Drobeta T.-S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. R. pt. grefier aflat în CO

Poz. Reg. Asociațiilor și Fundațiilor

Red.CAR

ex. 3 / pag. 3/ 04.01.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3835/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN