Fond funciar. Sentința nr. 3661/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3661/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3661/2015

Dosar nr._ /2015 - fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3661

Ședința publică din data de 02.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. M.

Grefier: S. Ica E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții V. I., M. M., M. C. M., R. F. și T. G. și pe pârâții C. Breznița Ocol, C. M., O. De C. Și Organizare Teritorială M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 25.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 13.01.2014 sub nr._, reclamantul R. Ș. a chemat în judecată pe pârâții C. Breznița Ocol, C. M., O. De C. Și Organizare Teritorială M. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună modificarea titlului de proprietate nr._/11.04.1995.

În motivare a arătat reclamantul că este proprietar al terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr._/1/11.04.1995. potrivit înscrierilor din acest titlu, deține în proprietate teren intravilan în suprafață de 624 mp, precum și teren extravilan situat în . 33. Cu ocazia măsurătorilor făcute de către expert I. C., în vederea întocmirii cărții cadastrale, s-a constatat că în mod eronat au fost făcute aceste mențiuni. În realitate terenul extravilan din . în tarlaua 50+50/1, aceste date fiind furnizate de OCPI M.. În ceea ce privește terenul intravilan, suprafața exactă este de 734 mp și nu de 624 mp. Această inadvertență a apărut datorită faptului că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor s-au făcut măsurători cu ruleta si nu cu stații prin Satelit. D. in present exista aparatura care permite identificarea corecta a suprafețelor.

In drept au fost invocate dispozițiile art.lll din Legea 167/1997.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, expertiză topo și orice atl mijloc legal de probă.

La primirea cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ. în sensul de a depune cererea de chemare în judecată semnată, de a depune înscrisurile doveditoare în copii certificate și lizibile, dovada calității de reprezentant în forma legală, să precizeze cererea ce chemare în judecată cu privire la domiciliul și reședința părților, și să arate dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, iar pentru martori să indice numele prenumele și adresa acestora.

La data de 05.02.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la comunicarea făcută de către instanță.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților câte un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 18.03.2014 pârâtul OCPI M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivare a arătat că reclamantul R. D.Ș. a solicitat ca in contradictoriu cu instituția OCPI M., Comisia Locala de Fond Funciar Breznita Ocol si C. M. sa se dispună modificarea titlului de proprietate definitiv nr._/1/11.04.1995, in sensul ca terenul din extravilan înscris in ., se regăsește de fapt in tarlaua 50+50/1, iar suprafața deținuta in intravilan de 624 mp este in realitate de 734 mp.

Potrivit art.5 si 6 din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, stabilirea persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, stabilirea mărimii si amplasamentului suprafețelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate precum si validarea anexelor cu persoanele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate si emiterea titlurilor de proprietate pentru cererile validate sunt de competenta exclusiva a comisiilor locale de fond funciar, respectiv de competenta C. M..

Astfel, art.5 din HG nr.890/2005 dispune: Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale: a) preiau si analizează cererile depuse in conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii; b) verifica in mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.9, alin.(4) si (5) din Legea nr.18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare, precum si la art.6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând in acest scop toate relațiile si datele necesare: c) stabilesc mărimea si amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propun alte amplasamente si consemnează in scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit in mod legal altor persoane; f) întocmesc situații definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice si juridice îndreptățite sa li se atribuie teren, cu suprafața si amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare si parcelare întocmit.

Potrivit art.36 alin.1 din același act normativ, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere in posesie si schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate.

Așadar, in procesul emiterii titlurilor de proprietate, OCPI M. are doar competenta de a cartografia titlul de proprietate in baza hotărârii comisiei județene.

In acest sens, art.52 din Lg. nr. 18/1991 dispune: (1)„ In sensul prezentei legi, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa, iar comisia județeană este autoritate publica cu autoritate administrativ jurisdicționala.", (2) „ Comisia județeană si cea locala au, in limitele competentelor lor si prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, când este cazul, activa, fiind reprezentate legal de prefect, respectiv de primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul din membrii, nefiind obligatorie asistarea prin avocat."

In drept, au fost invocate dispozițiile HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, si pe cele ale Legii nr. 18/1991 republicata, privind fondul funciar, cu modificările si completările ulterioare.

Prin rezoluția din data de 29.04.2015 instanța a fixat termen de judecată la data de 28.05.2014 și a dispus citarea părților în ședință publică.

Totodată a dispus emiterea unei adrese către C. Breznița Ocol cu mențiunea de a depune documentația care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate_/1/14.04.1995, cerere de reconstituire, copie RA, proces verbal de punere în posesie, hotărâre de validare.

La data de 14.10.2015 prin Serviciul Registratură C. Breznița Ocol a depus documentația solicitată de către instanță.

La termenul de judecată din data de 29.04.2015 instanța, având în vedere decesul reclamantului R. Ș., a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului respectiv a numiților V. I., M. M., M. C. M., R. F. și T. G., în calitate de reclamanți.

Analizând cererea reclamantului în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit titlului de proprietate nr._/1 din data de 11.04.1995 (f.12), numitului R. D.Ș. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2 ha, 3589 mp situat pe teritoriul satului Breznița, . care suprafața de 2860 mp este situată în extravilan, în tarlaua 33, .> Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată la data de 28.10.2015, s-a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/1 din data de 11.04.1995 în ceea ce privește situarea terenului extravilan din . care în realitatea se găsesște în tarlaua 50+50/1, temeiul legal invocat fiind art.III din Legea nr.167/1997.

Cererea a fost formulată inițial de R. Ș. însă, ca urmare a decesului acestuia intervenit la data de 13.02.2015, conform certificatului de la f.93, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, potrivit actelor de stare civilă și testamentului de la f.106-111, respectiv M. C. M., V. I., M. M., R. F. și T. G..

Prin întâmpinarea formuată, OCPI M. care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Instanța a pus în discuție excepția invocată la termenul 28.10.2015 și a unit-o cu fondul cauzei.

Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține că potrivit HG nr.890/2005, comisiile locale de fond funciar au atribuțiuni referitoare la mărimea și amplasamentul terenurilor pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, oficiul de cadastru având atribuțiuni legate de cartografierea titlului în baza hotărârii comisiei județene, prin urmare instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge cererea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Intimatele nu au depus întâmpinare însă prin adresa de la f.129, confirmată prin adeverința din data de 18.11.2015, Primăria comunei Breznița Ocol a comunicat că terenul în suprafață de 2860 mp înscris în Titlul de proprietate nr._/1 din data de 11.04.1995 este în realitate situat în tarlaua 50+50/1, .>

În consecință, pe fondul cauzei, instanța urmează să admită cererea astfel cum a fost precizată și să dispună modificarea Titlului de proprietate nr._/1 din data de 11.04.1995 emis pe numele autorului R. D. Ș. cu privire la situarea terenului în suprafață 2860 mp din extravilanul satului Breznița, în sensul că în loc de tarlaua 33 . înscrie tarlaua 50+50/1, .>

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI M. invocată prin întâmpinare și respinge cererea împotriva acestuia, ca fiind formulată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite cererea precizată formulată de petenții M. C. M., cu domiciliul în Breznița Ocol, . M., V. I. cu domiciliul în Breznița Ocol, . M., M. M., cu domiciliul în Breznița Ocol, . M. R. F. cu domiciliul în Breznița Ocol, . M. ȘI T. G. cu domiciliul în . Ocol, județul M. în contradictoriu cu intimații Comisia Locală de Fond Funciar Breznița Ocol cu sediul în Breznița Ocol, . M. și Comisia Județeană de Fond Funciar M. cu sediul în Drobeta T. S., județul M. și în consecință:

Dispune modificarea Titlului de proprietate nr._/1 din data de 11.04.1995 emis pe numele autorului R. D. Ș. cu privire la situarea terenului în suprafață 2860 mp din extravilanul satului Breznița, . sensul că în loc de tarlaua 33 . înscrie tarlaua 50+50/1, .>

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședința publică din data de 02.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. M. MarianaSîrbu Ica E.

Red.CMM./Tehnored.SIE 10.12.2015

10 ex/8 .> Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3661/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN