Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 242/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 242/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 242/2015

Dosar nr._ - înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINTA CIVILA NR. 242

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.01.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER V. Ș. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, privind pe petentul I.P.J. M., în contradictoriu cu intimatul P. V., având ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Grefierul de ședință a constatat înainte de primul termen de judecată, efectuând verificări pe baza dosarului cauzei, că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 din Codul de procedură civilă.

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 9 alineat 3 și art. 39 din OG nr. 2/2001, este competentă teritorial.

Ținând seama de împrejurările prezentei cauze și având în atenție principiul fundamental al soluționării cauzelor în termen optim și previzibil, instanța estimează că prezenta cauză poate fi soluționată la termenul de astăzi.

In temeiul art. 237 din CPCiv., instanța încuviințează probele solicitate de petent prin cererea de chemare în judecată.

Instanța, în temeiul art.394 CPCiv declară închise dezbaterile și retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.08.2014 sub nr._, petentul I.P.J. M., în contradictoriu cu intimatul P. V. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._/12.01.2011 încheiat de I.P.J. M. cu obligarea intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin procesul-verbal . nr._/12.01.2011 încheiat de I.P.J. M., intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 360 lei.

Contravenientul nu a achitat amenzile prin care a fost sancționat contravențional, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, amenda neputând fi încasată prin executare silită, astfel cum reiese din adresa nr. 4789/13.09.2013 a Direcției de Taxe și Impozite Locale - Primăria comunei Jiana.

Astfel a sesizat instanța de judecată pentru înlocuirea amenzii neachitate în cuantum total de 360 lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unor activități în folosul comunității.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.9 alin. 3, art..39 ind. 1 din O.G. nr.2/2001.

În conformitate cu prevederile art. 411 din alin.2 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului.

În scop probator s-a depus la dosarul cauzei: procesul-verbal . nr._/12.01.2011 încheiat de I.P.J. M., adresa nr. 4789/13.09.2013, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului de Primăria comunei Jiana - Biroul Impozite și Taxe adresa emisă de ITM M..

Intimatului i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată la data de 16.10.2014 potrivit înștiințării de la fila 19, iar acesta nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege.

Sub aspectul materialului probator instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând cererea petentului în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale în vigoare, instanța constată și reține următoarele :

La data de 27.08.2014, petentul I.P.J. M. a solicitat instanței ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate contravenientului P. V. prin procesul-verbal . nr._/12.01.2011 încheiat de I.P.J. M., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că numitul P. V. este insolvabil, neexistând venituri sau bunuri care să poată fi executate pentru a se acoperi cuantumul creanțelor fiscale datorate de acesta cu titlu de amenzi, motiv pentru care, instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege pentru a se proceda la transformarea amenzii aplicate acestuia, în muncă în folosul comunității.

În acest sens se poate observa faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014, potrivit cărora „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, în speță, însă contravenientul nu a achitat nimic din cuantumul amenzii aplicate și, în plus a perseverat în comiterea acelorași fapte sancționate contravențional, dovedind un comportament recidivist, motiv pentru care instanța va aprecia necesară înlocuirea amenzii cu un nr. total de 38 de ore de muncă în folosul comunității, în condițiile art. 39 indice 1 alin 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța va ține cont și de Decizia nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se ca dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, chiar dacă actul normativ OUG nr.61/1991 nu prevede alternativ sancțiunea amenzii cu obligarea la muncă în folosul comunității, se poate face aplicarea art.39 ind.1 din OG nr.2/2001.

Totodată instanța reține faptul că numitul P. V. domiciliază în comuna Jiana, . M., motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014, coroborate cu dispozițiile art. 15 alin 4 si 16 din OG nr. 55/2002, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._/12.01.2011 încheiat de I.P.J. M. cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității care va fi executată pe raza comunei Jiana, pe o durată de 50 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul I.P.J. M., cu sediul în Drobeta T. S., ..75. județul M., reprezentat legal de domnul comisar șef de poliție O. R., în calitate de organ constatator, în contradictoriu cu intimatul P. V. cu domiciliul în corn. Jiana, . M..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 12.01.2011, cu 50 de ore de muncă în folosul comunității, urmând ca intimatul să execute sancțiunea în cadrul Primăriei Comunei Jiana, jud. M. .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să se depună la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Poz.71/2014

Red M.M. / Tehn. V.S.A

4 ex./ 2 pag/27.01.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 242/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN