Reziliere contract. Sentința nr. 250/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 250/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 250/2015
DOSAR NR._ - reziliere contract -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 250
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE B. L.
GREFIER P. L.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul C. A., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic P. M. S. în baza delegației de reprezentare depuse la dosarul cauzei, și pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța procedează la identificarea pârâtei, aceasta legitimându-se cu CI având CNP-ul_.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Consilier juridic P. M. S., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâta, solicită de asemenea, încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța în temeiul art. 255 alineat 1 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.392 CPCiv declara deschise dezbaterile in fond si acordă cuvântul asupra cauzei.
Consilier juridic P. M. S., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâta solicită eșalonarea debitului.
Instanța, in temeiul art.394 CPCiv constată închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 22.07.2014 sub nr._ reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului D. T. S. în contradictoriu cu pârât C. A., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 3625 lei, reprezentând contravaloarea consumului de energie termică în cuantum de 1891,63 lei pentru perioada 30.04._14 precum și contravaloarea consumului apă în cuantum de 1733,71 lei pentru perioada 31.07._14 cheltuieli ce cad în sarcina acesteia conform contractului de închiriere nr. 329/10.02.2005.
În motivare, a arătat că între Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Dr.Tr.S. și d-na C. A. a fost încheiat contractul de închiriere nr.329/10.02.2005 pentru imobilul din Dr Tr S., . 16-22 Decembrie 1989 nr.27, ., . contract în contextul căruia nu a fost achitată suma de 3625 lei reprezentând contravaloarea consumului de energie termică în cuantum de 1891,63 lei pentru perioada 30.04._14 precum și contravaloarea consumului apă în cuantum de 1733,71 lei pentru perioada 31.07._14 .
Deși au fost făcute numeroase demersuri în vederea rezolvării problemei apărute pe cale amiabilă, pârâta nu a luat nici o măsură în vederea stingerii debitului(exemplificăm în acest sens somația nr. 1399/28.05.2012, somația nr. 1273/9.04.2013 și somația nr.3740/18.12.2013 ).
Arătă că în conformitate cu dispozițiile art.193 din codul de procedură civilă a parcurs procedura prealabilă privind rezolvarea litigiului pe cale amiabilă însă pârâta nu a dat curs solicitării .
Față de acesta situație solicită admiteți cererea așa cum a fost formulată și să se dispună: rezilierea contractului de închiriere nr.329/10.02.2005; evacuarea pârâtei C. A. din locuința situată în Dr.Tr.S., b.dul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 nr.27,. la plata sumei de 3625 lei, reprezentând contravaloarea consumului de energie termică în cuantum de 1891,63 lei pentru perioada 30.04._14 precum și contravaloarea consumului apă în cuantum de 1733,71 lei pentru perioada 31.07._14 cheltuieli ce cad în sarcina acesteia conform contractului de închiriere nr. 329/10.02.2005.
In drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.l 14/1996 privind locuințele, ale HG nr. 1275/2000, ale art. 1777-1835 din Codul civil și ale contractului de închiriere nr. 329/10.02.2005.
Dovada acțiunii o face prin proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Menționează că în conformitate cu dispozițiile art.30 și art. 40, alin 1 din OUG nr. 80/26.06.2013, acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
În conformitate cu prevederile art.223 alin 3 din Codul de procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsa părților.
În dovedire anexează în copie, contractul de închiriere nr. 329/ 10.02.2005, act adițional la contract nr.218/ 12.06.2013, somația nr.l399 /28.05.2012, somația nr.l273/ 09.04.2013, somația nr.3740/18.02.2013, adresa nr.550/12.03.2014, adresa nr.2265/12.03.2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare arătând că recunoaște că are datorii, însă nu este rea platnică și având în vedere că este bătrână și bolnavă, solicită achitarea datoriilor eșalonat.
Reclamanta, a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la instanța de judecată de către pârâta C. A. .
Arată că, în ceea ce privește invocarea de către pârâtă a unor probleme de ordin social care o împiedică să-și achite la zi contravaloarea serviciilor de utilitate publică de care beneficiază, arătă că deși nu put rămâne indiferenți la astfel de probleme nici nu pot exclude obligația chiriașului de a-și plăti aceste servicii în condițiile în care între societățile de furnizare a energiei termice și a apei potabile (RAAN; . contracte de furnizare a acestor servicii iar lunar se emit de către aceste societăți facturi aflate în evidența U. a municipiului Dr Tr S., facturi a căror valoare se stinge doar în momentul efectuării plăților de către consumatorii individuali;
Referitor la capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr.329/10.02.2005 și evacuarea pârâtei din locuința pe care o are în folosință, arătă că acestea nu constituie un scop în sine, învederând instanței de judecată că în situația în care pe parcursul procesului pârâta C. A. își va achita integral sau în mare parte debitele pe care le are vor fi dispuși să renunțe la pretenții conform dispozițiilor art.406 din Codul de procedură civilă. Față de elementele solicită respingerea susținerilor pârâtei C. A. și admiterea acțiunii așa cum a formulat-o prin cerere introductivă.
Instanța în temeiul art. 255 alineat 1 și art. 258 Cod procedură civilă, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele aflate la dosar instanța retine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială D. T. S. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. A. să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.329/10.02.2005 pentru locuința din Dr. Tr. S., str. . Dec. 1989 nr.27, ., ., evacuarea pârâtei din locuința deținută, precum și obligarea pârâtei la plata chiriei și a contravalorii utilităților.
Se reține că între reclamanta, Unitatea administrativ-teritorială Dr. Tr. S. și pârâta C. A. a fost încheiat contractul de închiriere nr.322/4.02.2005 pentru imobilul din Dr. Tr S., . Decembrie 1989, nr 27, ..
În temeiul contractului încheiat între părți, pârâta a obținut dreptul de folosință asupra imobilului cu destinația de locuință situată la adresa sus menționată dar și obligația de a achita contravaloarea chiriei lunare, precum și contravaloarea serviciilor furnizate.
Din actele depuse de reclamantă se reține că pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor furnizate totalizând un debit total de 3625 lei, din care 1891,63 lei reprezintă contravaloare consum energie termică pentru perioada 30.04._14 și 1733,71 lei reprezintă contravaloare consum apă pentru perioada 31.07._14.
Conform clauzelor contractuale (cap.IV lit.b), rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face din dispoziția proprietarului, atunci când chiriașul nu a achitat chiria sau regia cel puțin trei luni consecutive.
În speța de față se constată de instanță că pârâta, C. A., în calitate de chiriașă a imobilului situat în Dr. Tr S., . Decembrie 1989, nr 27, . nu a achitat mai mult de trei luni consecutive contravaloarea utilităților, fapt ce face în cauză aplicarea dispozițiilor sus menționate coroborate cu disp. art. 1777-1835 cod civil și ale Legii nr. 114/1996 privind locuințele.
Față de motivele sus menționate, instanța va admite în parte acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului D. T. S., în contradictoriu cu pârâta C. A..
Va dispune rezilierea contractului de închiriere nr.329/10.02.2005 încheiat între părți și evacuarea pârâtei din imobilul situat în Dr. Tr S., . Decembrie 1989, nr 27, ..
De asemenea, va obliga pârâta la plata sumei de 3625 lei, din care 1891,63 lei reprezintă contravaloare consum energie termică pentru perioada 30.04._14 și 1733,71 lei reprezintă contravaloare consum apă pentru perioada 31.07._14.
În ceea ce privește cererea pârâtei de eșalonare a debitului, instanța reține că solicitarea acesteia nu este întemeiată, având în vedere că ultimele plăți s-au efectuat în iulie 2013, astfel încât pârâta a beneficiat de păsuirea reclamantei o perioadă suficientă de timp în vederea achitării debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului D. T. S. cu sediul în D.-T. S., ..2, având C.U.I_ și contul RO 77TREZ__, deschis la Trezoreria D.-T. S. în contradictoriu cu pârâta C. A., domiciliată în Dr.Tr.S., str. . Decembrie nr.27, ., ., CNP_.
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.329/10.02.2005 încheiat între părți.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în Dr. Tr S., . Decembrie 1989, nr 27, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3625 lei, din care 1891,63 lei reprezintă contravaloare consum energie termică pentru perioada 30.04._14 și 1733,71 lei reprezintă contravaloare consum apă pentru perioada 31.07._14.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria D. T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red..>
4 ex.- 02.02.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 256/2015.... → |
|---|








