Plângere contravenţională. Sentința nr. 256/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 256/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 256/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 256
Ședința publică de la 22 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier ședință A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul U. V. M. și pe intimata I.P.J M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul U. V. M., lipsă fiind reprezentantul intimatei. Totodată a răspuns și martorul P. A., lipsă fiind martorul M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 26.11.2014, prin serviciul registratură, petentul U. V. M. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea prezentei cauze. Totodată, învederează că au fost depuse la dosar prin serviciul registratură procese verbale privind executarea mandatelor de aducere emise pentru martorii P. A. și M. C..
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de petent.
Petentul U. V. M. arată că insistă în cererea de renunțare la judecată depusă la dosar, solicitând a se lua act de aceasta.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de petent.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 18.03.2014 sub nr._ petentul U. V. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.03.2014, încheiat de I. Județean de Poliție M., prin care a fost sancționat contravențional cu o amendă de 200 lei.
În motivarea plângerii contravenționale a arătat că la data de 16.03.2014, în jurul orei 05.00, se îndrepta spre casă împreună cu alți prieteni. În acest sens a menționat că se deplasa pe .. Călărași, în apropiere fiind Pizzeria Craft. A adăugat că la un moment dat a rămas mai în urmă față de grup pentru a se uita la telefonul mobil. A subliniat că s-a oprit în loc circa 1 minut, iar organele constatatoare aflate în zonă l-au acuzat că ar fi urinat pe trotuar. Deși a încercat să le explice organelor constatatoare că această acuzație nu este adevărată, explicațiile sale nu au fost luate în seamă. A menționat că semnătura sa de pe cuprinsul procesului verbal nu reprezintă acceptul sau cu privire la cele consemnate în cuprinsul actului.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În drept au fost invocate disp. OG nr. 2/2001.
A atașat următoarele înscrisuri: copie act identitate, copie proces verbal de contravenție.
La data de 29.05.2014 petentul a depus la dosar cerere de complinire a lipsurilor acțiunii (fila 12), la care a atașat dovada achitării taxei de timbru.
La data de 12.06.2014 intimata I. M. a depus la dosar întâmpinare (fila 16), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În susținerea întâmpinării a arătat că în dimineața zilei de 16.03.2014, în jurul orelor 04.45, aflându-se în dreptul imobilului situat pe . din municipiul Dr.Tr.S., petentul și-a satisfăcut necesitățile fiziologice pe trotuar.
Petentul a fost sancționat contravențional cu minimul amenzii, în cuantum de 200 lei, pentru fapta prevăzută de art. 2 pct. 1 și sancționată de art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 61/1991.
A subliniat că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, astfel cum este descrisă în procesul verbal de contravenție și cum reiese din raportul de activitate al agentului constatator.
Mai mult, Petentul a recunoscut că la data și ora respectivă a fost depistat de forțele de ordine pe . este întemeiat motivul invocat de petent prin plângere, în sensul că umbla la telefonul mobil iar agentul constatator l-ar fi sancționat nejustificat pentru fapta reținută în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Astfel, din raportul agentului constatator rezultă că . circulată și pe timpul nopții, în apropierea acesteia fiind pizeria Craft, . intens iluminată pe timpul nopții, iar în spetele petentului și a celor 2 prieteni ai săi veneau două persoane de sex feminin .
Fiind de față, petentul a luat la cunoștință de conținutul procesului verbal și a semnat pentru primirea copiei acestuia, motiv pentru care exemplarul nr. 2 i-a fost comunicat pe loc, conform prevederilor art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, apreciază că acesta este întocmit în conformitate cu prevederile legale, nefiind cauze de nulitate care pot fi constatate din oficiu.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A atașat raportul agentului constatator.
La data de 29.07.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întîmpinare (file 29-30), prin care a reluat aspectele expuse în cuprinsul acțiunii.
La data de 26.11.2014 petentul U. V. M. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată (fila 44), prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea plângerii contravenționale.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Instanța, față de prevederile art. 406 care reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată, reclamantul fiind cel care a inițiat demersul judiciar, consideră că este firesc să aibă dreptul de a renunța la judecată, fără vreo obligație de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere de ordin temporal în privința acesteia.
De asemenea, instanța observă că în cauză sunt îndeplinite condițiile renunțării la judecată aceasta fiind expresă și neechivocă, neputând fi dedusă din alte susțineri ale părții, care pot avea un alt înțeles decât cel al unei renunțări; cererea de renunțare a fost formulată de către petentul U. V. M. în formă scrisă fiind depusă la dosar la data de 26.11.2014 (fila 44), fiind respectate și condițiile prevăzute de art. 81 alin.1 din C. de proc. civ.
Având în vedere disp. art. 406 C.proc.civ., conform cărora oricând în cursul judecății reclamantul poate renunța la judecată fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, văzând manifestarea de voință a petentului, instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia în sensul renunțării la judecata cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 Cod proc. civ., ia act de manifestarea de voință a petentului U. V. M. cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 75, ., ., în sensul renunțării la judecata plângerii contraveționale formulate în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, jud. M..
Cu recurs, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red. - Tehn. – C.F.
4 ex./26.01.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 250/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria... → |
|---|








