Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3594/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3594/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 3594/2015
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3594
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. G.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petenta Unitatea Administrativ Teritoriala, M. Drobeta T. S., Direcția de impozite si Taxe Locale, în contradictoriu cu intimatul G. A. S., având ca obiect alte cereri - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic O. S. pentru petentă, lipsa intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Consilier juridic O. S. pentru petentă depune la dosar delegația de reprezentare.
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, își verifică din oficiu competența și constată că este instanță competentă din punct de vedere general, material și teritorial, potrivit art. 21 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, raportat la art. 39 ind. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În temeiul art. 258 și art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul asupra cererii.
Consilier juridic O. S. pentru petentă, solicita admiterea cererii.
Instanța, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 18.09.2015 sub nr._, petenta Unitatea Administrativ Teritoriala, M. Drobeta T. S., Direcția de impozite si Taxe Locale, în contradictoriu cu intimatul G. A. S., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, conform O.G. 17/2014 pentru modificarea art.9 alin.3 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În motivarea cererii, în fapt, petenta a arătat că intimatul G. A. S. a fost amendat cu suma de 4406,00 lei in baza următoarelor procese verbale: AT/_/14-02-2003; AT/_/10-03-2004;_/23-05 2004; A Y/_/17-11-2006; M/_/05-12 2006; PCA/_/02-06-2007; PCA/_/24-01-2008; AZ/_/02-03-2008; AP/_/10-06-2008; CC/_/15-08-2008; CC/_/13-11-2008; MH/_/15-01-2010; CC/_/20-01-2010; CC/_/23-01-2010; MH_/13.03.2010; .-2010; CC/_/13-04-2011; CC/_/30-05-2011; CP/_/15-06-2012; MH/_/07-02-2013.
Având in vedere ca acesta nu si-a achitat respectiva suma de bani, Direcția de Impozite si Taxe Locale a început demersurile de recuperare a debitului prin acțiunea de executare silita, conform somațiilor nr.; a titlurilor executorii nr.; si a adreselor de înființare a popririi nr.; acțiune ce nu a putut fi finalizata deoarece debitorul nu deține bunuri mobile sau imobile urmăribile.
De asemenea, acesta nu deține conturi cu disponibilități bănești si nici nu figurează înregistrat ca având un loc de munca, așa cum rezulta si din documentele pe care le vom anexa prezentei.
Mai mult decât atât, art. 1 din O.G. 17/2014 stipulează expres ca in cazul in care „contravenientul persoana fizica nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitive a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrative-teritoriale prevăzut la art. 39 alin.2 lit)a, în cărui raza teritoriala domiciliază contravenientul, va sesiza instanța judecătoreasca in a cărei circumscripție domiciliază acesta, in vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea de amenda care a fost achitata".
În drept, fata de cele expuse anterior si având in vedere prevederile O.G. 17/2014 coroborate cu art.1,2 si 3 din O.G. 55/2002, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
În dovedire, petenta a depus în copie, următoarele înscrisuri: procesele-verbale AT/_/14-02-2003; AT/_/10-03-2004;_/23-05 2004; A Y/_/17-11-2006; M/_/05-12 2006; PCA/_/02-06-2007; PCA/_/24-01-2008; AZ/_/02-03-2008; AP/_/10-06-2008; CC/_/15-08-2008; CC/_/13-11-2008; MH/_/15-01-2010; CC/_/20-01-2010; CC/_/23-01-2010; MH_/13.03.2010; .-2010; CC/_/13-04-2011; CC/_/30-05-2011; CP/_/15-06-2012; MH/_/07-02-2013, somațiile nr.8231/24.10.2006;_/28.10.2005;_/19.10.2007;_/17.10.2008;_/29.01.2009;_/11.02.2011;_/21.11.2012;_/19.10.2013, titlurile executorii nr.8231;_/29.01.2009;_/17.10.2010;_/19.10.2007;_/11.02.2011;_/21.11.2012;_/19.10.2013;_/09.03.2015; Adresele de înființare a popririi:_/15.06.2010;_/15.06.2010;_/15.06.2010; Adresa Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor:_/04.02.2014; 6935/22.04.2015; Adrese Inspectoratul Teritorial de munca M.: 1208/14.02.2014; 7382/07.05.2015; Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate:_/16.06.2014; Certificatul de Atestare Fiscala: MHDTS_/27.08.2015; MHDTS_/16.06.2014; Nota de constatare :_/27.05.2015;_/16.06.2014; Cerere munca in folosul comunității :_/13.08.2015.
În temeiul art. 583 din Codul de Procedura Civila, a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În ceea ce-l privește pe intimat, acesta, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
La data de 18.09.2015, petenta Unitatea Administrativ Teritoriala, M. Drobeta T. S., Direcția de impozite si Taxe Locale, a solicitat instanței ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate contravenientului G. A. S., prin procesele-verbale AT/_/14-02-2003; AT/_/10-03-2004;_/23-05 2004; A Y/_/17-11-2006; M/_/05-12 2006; PCA/_/02-06-2007; PCA/_/24-01-2008; AZ/_/02-03-2008; AP/_/10-06-2008; CC/_/15-08-2008; CC/_/13-11-2008; MH/_/15-01-2010; CC/_/20-01-2010; CC/_/23-01-2010; MH_/13.03.2010; .-2010; CC/_/13-04-2011; CC/_/30-05-2011; CP/_/15-06-2012; MH/_/07-02-2013, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta faptul ca numitul G. A. S., este insolvabil, neexistând venituri sau bunuri care sa poată fi executate pentru a se acoperi cuantumul creanțelor fiscale datorate de aceasta cu titlu de amenzi, motiv pentru care, instanța, constata ca sânt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege pentru a se proceda la transformarea amenzii aplicate acestuia, in munca in folosul comunității.
Instanța va ține cont și de Decizia nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se ca dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, chiar dacă actul normativ OUG nr.61/1991 nu prevede alternativ sancțiunea amenzii cu obligarea la muncă în folosul comunității, se poate face aplicarea art.39 ind.1 din OG nr.2/2001.
Astfel, se poate observa faptul ca sânt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 39^1 din OG 2/2001 potrivit cărora „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată” in speță însa contravenienta nu a achitat nimic din cuantumul amenzii aplicate si, in plus a perseverat in comiterea acelorași fapte sancționate contravențional, dovedind un comportament recidivist, motiv pentru care instanța va înlocui amenda contravențională cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea de munca în folosul comunității de 300 ore, urmând sa execute sancțiunea in cadrul Serviciului Gospodărie al Primăriei Drobeta T. S., jud. M..
Totodată instanța reține faptul că numitul G. A. S. domiciliază în Drobeta T. S., județul M., motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014, coroborate cu dispozițiile art. 15 alin 4 si 16 din OG nr. 55/2002, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale procesele verbale: AT/_/14-02-2003; AT/_/10-03-2004;_/23-05-2004; AY/_/17-11-2006; M/_/05-12 2006; PCA/_/02-06-2007; PCA/_/24-01-2008; AZ/_/02-03-2008; AP/_/10-06-2008; CC/_/15-08-2008; CC/_/13-11-2008; MH/_/15-01-2010; CC/_/20-01-2010; CC/_/23-01-2010; MH_/13.03.2010; .-2010; CC/_/13-04-2011; CC/_/30-05-2011; CP/_/15-06-2012; MH/_/07-02-2013, cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea de munca în folosul comunității de 300 ore, urmând sa execute sancțiunea in cadrul Serviciului Gospodărie al Primăriei Drobeta T. S., jud. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritoriala, M. Drobeta T. S., Direcția de impozite si Taxe Locale, cu sediul in ..17, CUI_ în contradictoriu cu intimatul G. A. S., CNP_, cu domiciliul in Dr. Tr. S., Bulevardul Alunis, Nr. 2, ., Apt. 19, jud. M..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesele verbale: AT/_/14-02-2003; AT/_/10-03-2004;_/23-05 2004; AY/_/17-11-2006; M/_/05-12.2006; PCA/_/02-06-2007; PCA/_/24-01-2008; AZ/_/02-03-2008; AP/_/10-06-2008; CC/_/15-08-2008; CC/_/13-11-2008; MH/_/15-01-2010; CC/_/20-01-2010; CC/_/23-01-2010; MH_/13.03.2010; .-2010; CC/_/13-04-2011; CC/_/30-05-2011; CP/_/15-06-2012; MH/_/07-02-2013, cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea de munca în folosul comunității de 300 ore, urmând sa execute sancțiunea in cadrul Serviciului Gospodărie al Primăriei Drobeta T. S., jud. M..
Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.
Președinte, Grefier,
L. G. P. C.
Red. L.G./ Tehn.P.C.
4 ex./10.12.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3655/2015.... | Reziliere contract. Sentința nr. 3606/2015. Judecătoria... → |
|---|








